OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ultimele doua articole din Observator cultural privitoare la political correctness1, si in special textul domnului Codrin Liviu Cutitaru, m-au indemnat sa fac citeva observatii. In ciuda invocarii obsesive a corectitudinii politice in discursul cultural, la noi textele dedicate explorarii conceptului pot fi numarate pe degete. Iata de ce nu voi rata ocazia urmatoarelor note la articolul lui Codrin Liviu Cutitaru, ale carui ethos si detalii le-am apreciat in egala masura.


Proprietatea termenilor temei

In mare parte, discursul autohton despre corectitudea politica intra in zona fenomenelor culturale deviante. Ceva asemanator s-a intimplat cu un alt termen supus timp de citiva ani unor campanii acuzatoare: cel de „multiculturalism“. Diabolizarea multiculturalismului a inceput prin 1998, cind Andrei Marga si subordonatii sai din Ministerul Educatiei de atunci s-au impotrivit reinfiintarii Universitatii „Bolyai“.

Era oare intelept sa se desfaca actuala Universitate „Babes-Bolyai“ in doua universitati, de limba romana si de limba maghiara? Pentru a da confruntarii o nota academica, domnul Marga a lansat argumentul multiculturalismului, care ar fi fost contrar ideii de infiintare a universitatii maghiare. Pe urma ministrului, cadrele didactice din toata tara, uniti in asociatii care-si fac auzit glasul numai in astfel de contexte obscure, au inflamat argumentul. In sfirsit, stafeta a fost preluata de catre autorii revistelor de cultura. In acest fel, multiculturalismul a ajuns la noi stindardul impotrivirii la crearea unor institutii proprii minoritatilor.
Or, sensul multiculturalismului este exact contrar celui lansat pentru uzul opiniei publice romanesti: el recunoaste nevoia unui anumit grad de determinare interna a minoritatilor si, deci, promoveaza ideea unor institutii proprii. In concluzie: la nivel cultural, termenul de multiculturalism a fost tratat pur si simplu impropriu. Exista multe argumente impotriva reinfiintarii Universitatii „Bolyai“, insa in nici un caz paradigma multiculturalista nu contine in sine respingerea ideii unei institutii comunitare.

Tot impropriu a ajuns sa fie folosita sintagma „corectitudine politica“, tratata cumva drept model american al dominatiei minoritatilor asupra vointei majoritatii si de ingradire a libertatii de expresie. Care este sensul originar al termenului? Promotorii corectitudinii politice au avut ca intentie „reinnoirea practicilor si atitudinilor academice care constituie raul educatiei de nivel superior“2. Facind parte din curentul liberal american, aceasta miscare si-a propus ca obiectiv cresterea diversitatii culturale prin deschiderea unor paradigme noi de cercetare, cu accent pe rasa, gen, etnicitate, orientare sexuala. Schimbarea are printre implicatii reducerea spatiului acordat referintelor canonice ale culturii traditionale. Codurile tip political corectness promovate in universitati si in presa au avut in vedere protejarea victimelor atitudinilor rasiste si homofobe. In acelasi cadru mai intra critica transformarii perspectivei euro-centrice sau americano-centrice intr-o expresie a „adevarului absolut“ sau a „impartialitatii pure“.
Or, marea majoritate a luarilor de pozitie de la noi par sa nu aiba legatura cu sensul real al termenilor si nici cu functia lor.

Corectitudinea politica este tratata, cum spuneam, ca o amenintare la adresa majoritatii. S-a ajuns pina acolo incit, intr-o rubrica a Romaniei literare, principiile corectitudinii politice au fost prezentate ca intentie de uniformizare globala (sub presiune americana) a vietii culturale. Ca exemple au fost date Hollywood-ul si MTV-ul. Cu alte cuvinte, din political correctness s-a inteles exact contrariul a ceea ce poate insemna ideea.
Corectitudinea politica – extensie (post)moderna a umanismului
Dificultatile de receptare pot fi explicate si prin faptul ca multiculturalismul ori atitudinea politica corecta acopera astazi fenomene ample, aceeasi eticheta punindu-se cautarilor originare cit si unora noi. Exista un multiculturalism liberal si unul neliberal si diferite „atitudini politice corecte“. La acestea se adauga exagerarile monstruoase ale unei atitudini care altfel este rationala si legitima. Dar care tip de atitudine nu sufera desfigurari? Am avut ocazia sa citesc un „studiu“ care punea sub umbrela multiculturalismului legitimarea clitorecmiei (extirparea clitorisului). Critici precum Edward Behr invoca cu satisfactie manifestari puse sub egida corectitudinii politice care sint, desigur, aberatii.

Exceselor de acest tip li se adauga etichetarile abuzive. Aceeasi denumire se da unor manifestari precum marginalizarea sau chiar persecutarea, in lumea academica franceza, a cercetarii dimensiunii genocidare a comunismului. (Cit este de generalizat fenomenul trebuie verificat.) Dar ce au acestea cu political correctness? Nu fac parte din aceeasi categorie. Astfel de asocieri sint pur si simplu falsificatoare.
Codrin Liviu Cutitaru ia distanta in articolul sau fata de interpretarea corectitudinii politice pe linia unei „istorii tenebroase“ care face din Georg Lukacs, Antonio Gramsci si Scoala de la Frankfurt referinta „acestei forme de totalitarism ideologic“. Conform ei, corectitudinea politica ar reprezenta o miscare de natura marxista, ba chiar ar defini tipologia specifica a „comunismului american“. In cunostinta de cauza, domnul Cutitaru analizeaza citeva dintre cazurile invocate de Edward Behr in cartea O America infricosatoare pentru a demonstra caracterul lor speculativ ori chiar fraudulos.

Totusi, as sublinia aici un aspect insuficient clarificat si care arata de ce inamicii atitudinii politice corecte rateaza fondul temei lor: miscarea etichetata political correctness nu este o ideologie, ci o atitudine esential umanista, constind in recunoasterea demnitatii umane pentru categorii supuse stigmatului majoritatii. In alti termeni: ea extinde atitudinea umanista a iluminismului la categorii care nu s-au bucurat de ea pina foarte recent. Raportul umanismului (post)modern al corectitudinii politice cu umanismul iluminist este acelasi cu cel stabilit intre democratia moderna si democratia antica: prima accepta generalizarea unor principii pe care democratia antica nu le stipulase decit cu referire la un grup social privilegiat.


America si libertatea de expresie

O consecinta la care Codrin Liviu Cutitaru si Florian Irimia se refera inca din titlurile lor este transformarea corectitudinii politice intr-un argument al atitudinii anti-americane. America ar da tonul unui curent totalitarist globalizator. America ar constitui astazi principala amenintare la adresa libertatii de expresie.

Or, nimic din tot discursul de incriminare a corectitudinii politice, la noi, nu este mai absurd, mai important prin implicatii si mai doveditor pentru urechismul cultural decit teza anterioara. Daca exista astazi un model democratic care sa ofere mai mult respect pentru libertatea de expresie, care sa apere mai bine aceasta valoare de eventuale accidente politice si culturale, acesta nu poate fi decit modelul american. Codurile prin care grupurile profesionale, universitatile sau presa din America isi definesc propriile restrictii etice nu pun in discutie libertatea de exprimare aparata prin Amendamentul 1. Nu acelasi lucru se intimpla in Europa. Legislatia statelor europene dilueaza de la zi la zi libertatea de expresie si de asociere in favoarea luptei impotriva discriminarii si a apararii demnitatii persoanei. Prin citeva decizii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului si-a declinat competenta de a trasa frontiera in favoarea uneia sau alteia dintre cele doua valori. Ca urmare, la nivel statal, controlul limbajului poate evolua suficient de departe, in conformitate cu devotiunea pentru libertate a fiecarei societati. La noi, Ordonanta nr. 31/20023 si interpretarea data Ordonantei nr. 137/2000 privind combaterea discriminarii au produs o cazuistica dezastruoasa pentru statutul libertatii de exprimare si constiinta. Aceasta situatie, intr-adevar preocupanta, nu pare sa trezeasca vreo emotie in grupul liderilor de cultura si de presa romani care invoca valoarea libertatii impotriva corectitudinii politice. Ei se tem de America. Si asta pentru ca majoritatea inamicilor corectitudinii politice nu stiu, nu vad si nu le pasa ce se intimpla in lumea noastra atita timp cit deficitul democratic nu ii va atinge si pe ei insisi.
________

1 Codrin Liviu Cutitaru, Din nou despre America intre “sublim