OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Din nou despre situatia de la Institutul „G. Calinescu“

Doamna redactor-sef,
in virtutea dreptului la replica, va rog sa publicati precizarile mele la asa-numitele „precizari“ oferite de asa-numitul „Consiliu stiintific“ al Institutului „G. Calinescu“ al Academiei Romane, in legatura cu scrisoarea deschisa trimisa de mine si aparuta in nr. 406/17–23 ianuarie 2008 al revistei dumneavoastra:

1. Am plecat din Institut cu norma de baza inca de la 1 oct. 1999 (nu in noiembrie 2004!), la Institutul Romano-Catolic de Teologie.
Am libertatea sa aleg institutia in care doresc sa lucrez cu norma de baza si sper ca nu se insinueaza aprecieri profesionale folosindu-se criterii determinate de discriminari la nivelul confesiunilor religioase.
Am plecat din cauza modului dictatorial si haotic in care presedintele de atunci al Academiei conducea lucrarile DGLR.
Inexactitatea primei informatii date in numele „Consiliului stiintific“ da masura tuturor inexactitatilor din textul care v-a fost trimis.
Imaginati-va ca autorul raspunsului lucreaza si pentru DGLR!

inca inainte de luna decembrie 2007, cind contractul meu a expirat, eu predasem toate materialele pe care le datoram pentru Enciclopedia literaturii romane vechi. Ele se afla si acum (daca nu au disparut) in seiful colectivului nostru. Mai mult, impreuna cu Ileana Stanculescu, am dus timp de trei ani tot greul muncii de secretariat pentru aceasta lucrare. Enciclopedia ar trebui sa aiba aproape 900 de intrari, daca favoritii actualului director isi vor preda vreodata contributiile pe care si le-au asumat. Dar insusi faptul ca cineva isi poate imagina ca o enciclopedie cu aproape 900 de termeni poate fi realizata in doar trei ani de un colectiv format din trei sau patru norme intregi, plus colaboratori externi niciodata rasplatiti in vreun fel, spune totul despre realismul planificarilor.
Autorul raspunsului omite o informatie de baza: eu fac parte din colectivul care lucreaza in continuare, si in anul 2008, la un proiect CNCSIS, in curs de desfasurare. Ma astept, este adevarat, sa se faca presiuni spre a fi eliminata si din acesta!

2. Referirea la plecarea „in strainatate“ dezvaluie inca o data ideea centrala a actualului nostru director, acad. Eugen Simion, aceea ca „in strainatate“ au dreptul sa plece numai favoritii sai, pe banii Academiei – de obicei –, chiar daca acesti favoriti nu si-au predat toate materialele pentru Enciclopedia literaturii romane vechi.
in 43 (patruzeci si trei) de ani de lucru in Institut, am beneficiat de o plecare de 10 (zece) zile platite de Academie, in Bulgaria. Celelalte plecari se datoreaza unor fundatii vestite, de la care am obtinut burse cistigate prin concurs (NEC, DAAD, KAAD, PRO ORIENTE…). in aceste infricosatoare plecari „in strainatate“ (vechea teama de „agenturili straine“ iese mereu la suprafata), am strins materiale pentru ca lucrarile mele din planul Institutului sa nu arate atit de provincial cum se poarta pe la noi. Cum poate studia cineva cultura unei tari europene fara sa fie interesat de bibliografia europeana la zi a subiectului? Ori de cite ori am plecat, am predat lucrarile pentru Institut la termen, nici vorba de intirzieri.

inca o mica precizare: in anul 2007 am facut cercetari „in strainatate“ nu cinci luni, ci trei luni. (Vai, vai! Nici pina la 5 nu mai stim sa numaram?). Statutul meu profesional imi da dreptul legal la trei luni concediu de odihna (neplatit de institutia unde am jumatate de norma). inca o luna de concediu fara plata a fost aprobata de insusi directorul nostru, care acum se manifesta in dezacord cu propriile sale hotariri anterioare.
Mi se pare absolut firesc sa lucram cel putin trei luni pe an intr-o biblioteca universitara din Occident. Numai cine nu a facut niciodata aceasta experienta nu-si poate da seama de realitate.
in plus, nu am fost plecata „in strainatate“ (ce oroare, ce tradare de patrie!), ci in Uniunea Europeana. Autorul raspunsului uita ca la 1 ianuarie 2007 a avut loc un eveniment istoric ale carui consecinte sint inca greu de evaluat, chiar si de catre noi, „inamicii culturii romane“, care avem prostul obicei de a pleca „in strainatate“.

3. Pentru proiectul fundamental al Institutului, Dictionarul General al Literaturii Romane (proiect mamut, dar cu consistenta de molusca), prin care s-a reusit de fapt dezmembrarea unui Institut care merita alta soarta, am lucrat nu „de-a lungul a zece ani“, ci din 1996 pina in 1998. Apoi am participat la alte proiecte ale Institutului, intre care amintesc doar pe cel intitulat Texte uitate. Texte regasite (incepind cu anul 2000), din care a aparut anual cite un volum colectiv, toate volumele fiind bine primite de critica de specialitate.
in trei ani de colaborare la DGLR (timp in care mi-au aparut si alte lucrari), am predat nu „aproximativ patruzeci de pagini de manuscris“, ci aproximativ cincizeci de articole (adica exact atit cit ni s-a cerut), articole care, fiind destinate unui dictionar, nu se masoara pentru nimeni cantitativ (de parca ar fi clai de paie).
Acolo unde redactoarele DGLR au intervenit in articolele mele, ar trebui facute responsabile pentru ca au introdus formulari pe care eu recomand studentilor sa nu le foloseasca!
Am dat spre buna pastrare, unor terte persoane, forma manuscrisa a articolelor mele si prima dactilograma, cu interventiile (manuscrise!) ale uneia dintre redactoare. Sper ca le voi publica vreodata.
De altfel, la vremea respectiva, am primit calificativul „foarte bine“ pentru munca efectuata.

Va rog sa remarcati si aici exactitatea informatiilor date de autorul raspunsului!
Din pacate, toate aceste inexactitati au devenit refrene repetate la diferite niveluri si cu diferite ocazii, desi am atras atentia in public asupra distorsionarii adevarului. A gresi este omeneste; a persevera in greseala…
4. Acest punct dezvaluie inca o data incapacitatea de a se documenta exact a celui care l-a formulat (pentru ca, asa ca tot „raspunsul“, nu a fost formulat de Consiliul stiintific, ci de o persoana anume, care ar fi mai nimerit sa nu-si uite indatorirea de a scrie lucrari stiintifice). Aici se raspunde unui text care nu apartine scrisorii mele, ca si cum i-ar apartine. Nu exista nici cea mai sumara aptitudine de a citi cu discernamint o pagina contemporana cu noi. Cum se poate face istorie literara pentru un dictionar cu pretentii?
Persoanelor amintite le-am spus totdeauna direct ce cred despre domniile lor. Astept un semn care sa arate ca mai exista gentilomi in tara romaneasca, oricit vor fi fiind de mari frica si interesele „partinice“.
Cit despre Premiile Academiei, merita sa discutam mai pe larg. Sper ca exista vreo lucrare in care sa fie comparate lucrarile respinse de-a lungul timpului cu cele premiate. Academia este facuta tot din oameni, nu din zei.

5. Cauza tuturor plecarilor din Institut este aceeasi si o cunosc toti prea bine. Efectul se vede.
Vreti poate sa enumerati pensionarii din afara Institutului care au fost angajati cu jumatate de norma, dupa ce propriii nostri specialisti au devenit indezirabili?
6. Despre obiectivitatea aprecierii muncii cercetatorilor va puteti face o idee recapitulind inexactitatile din „raspuns“, semnalate supra.
Cam asa se numara steagurile.
7. Situatia mea nu este sub nici o forma o „drama“.
Dar situatia cercetarii, da, este o drama.

Publicati lista cercetatorilor principali ramasi in Institut si a lucrarilor lor de nivel academic!
Publicati numele cercetatorilor care nu si-au predat lucrarile, dar care tac (cel putin cind nu sint „autoritatile“ de fata!) si de aceea li s-au prelungit contractele de colaborare!
Semnatarii PROTESTULUI si-au expus deschis parerile. Pacat ca nu puteti auzi ce spun prin colturi cei care nu au semnat!
Afirmatiile vizibil inexacte din raspunsul atribuit „Consiliului stiintific“ demonstreaza, mai puternic decit orice interventie critica exterioara, la ce nivel se situeaza unii membri ai Institutului.
Ar trebui ca macar actele din propria arhiva sa fie citite onest. Sau poate le-ati distrus, din moment ce refuzati de mai bine de o luna sa-mi eliberati copii dupa acele documente care ma privesc personal?