OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- „Din punctul de vedere al lui Constantin Noica, intelesul se afla intotdeauna inauntrul creatiei literare si este necesara o laborioasa activitate hermeneutica pentru a-l aduce la suprafata. Raportata la asemenea exigente, literatura poate sa para, desigur, frivola. Constind intr-un joc de aparente – aparenta este, de fapt, esenta sa – il dezamageste inevitabil pe cel care ii pretinde semnificatii ascunse. De altfel, chiar daca exista asemenea semnificatii, ele sint nespecifice literaturii.“ (p. 134)

- „Autoarea pare sa fi trait atunci: mentioneaza preturile din vitrinele magazinelor de pe Calea Victoriei, descrie modul de functionare a pistoalelor cu care erau inzestrati ofiterii trimisi pe front, face trimiteri la cintecele la moda etc.“ (p. 1121)

- „Romanul trezeste in noi acea indiscretie insatiabila pe care ne straduim sa o ascundem in viata de zi cu zi.“ (p. 1123)

- „Ea mergea repede si cu ochii in jos, ca sa nu vada (desi chiar si asa vedea mai mult decit ceilalti). In autobuz se inchidea in ea insasi, ocupind minimum de spatiu, iar de bara de sustinere se prindea dupa un moment de ezitare, parca regretind ca accepta ritualul. [...] In domeniul creatiei literare, spiritul aristocratic nu este foarte productiv. Ca sa-i faci pe oameni sa rida sau sa plinga folosindu-te de cuvinte trebuie sa ai si o anumita... nerusinare. Danei Dumitriu i-a lipsit. Ea aparea, ca sa ne exprimam astfel, pe scena, in fata publicului, dar aparea rigida si distanta. Proza ei este marcata de absenta unei vocatii exhibitioniste.“ (p. 1059)

- „Intr-un stil de taran respectuos-ironic, poetul sta cu capul plecat si cu caciula in miini in fata unui cititor pe care stie ca l-ar putea oricind dobori cu forta cuvintului sau.“ (p. 1105)

- Minima moralia „a aterizat gratioasa si ineficienta in terifianta realitate a dictaturii comuniste, ca un aerostat in craterul unui vulcan in plina eruptie“. (p. 1048)

- „V. Voiculescu a avut nevoie de un gir pentru sonetele sale. Un volum de sonete semnat simplu „V. Voiculescu“ n-ar fi reprezentat mare lucru. [...] Pseudonimul „Shakespeare“ continea dinamita necesara pentru a arunca in aer indiferenta cititorilor.“ (p. 517)

- D.R. Popescu era „obsedat de lectia lui I.L. Caragiale, a lui Liviu Rebreanu si a altor clasici romani despre care o intreaga natiune stia ca se plimbau ca niste lei in cusca prin camerele lor de lucru pina cind gaseau solutia cea mai buna pentru ducerea la bun sfirsit a unei naratiuni“. (p. 558-559)

- „Ni-l putem imagina corectind taciturn, cu dintii strinsi, spalturile unor scriitori cu statut de vedeta in epoca si intorcindu-se seara acasa cu hotarirea neclintita de a scrie pina in zori, pentru ca intr-o zi sa ajunga si el celebru.“ (p. 558)

- „Aminarea deznodamintului ne accelereaza pulsul, iar cind taranii cedeaza simtim si noi o prabusire interioara, istoviti de obligatia de a suporta senzatii tari.“ (p. 560)

- „Lipsa de rasunet a demersurilor teoreticianului literar se explica in parte prin insistenta provocatoare si lipsa de diplomatie cu care isi facea el cunoscute convingerile. Un latent simt justitiar determina publicul sa dea atentie in primul rind autorilor discreti, asemanatori cu „cenusareasa“ din poveste, chiar daca adeseori aceasta discretie nu este decit un truc ca oricare altul.“ (p. 716)

- „Invatind din experienta tragica a propriului sau personaj, credulul melc, care a platit cu viata confundarea anotimpurilor, poetul a ramas inchis in sine chiar si cind i s-a spus ca regimul comunist a intrat in faza de dezghet.“ (p. 97)

- „Frazele critice ale lui Tudor Vianu, arcuite deasupra operelor literare ca un cer senin, dau un sentiment de certitudine care creeaza, treptat, o placuta obisnuinta.“ (p. 111)

- „Exegetul nu devine emfatic si nici nu incepe sa faca parada de eruditie, ca atitia alti critici si istorici literari, care isi ascund de fapt prin morga de specialisti un complex de inferioritate.“ (p. 113)