OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un subiect foarte… ascutit: la Moscova, sub vechiul regim (sovietic), batrinul Fiodor Vasilievici, infirm, gaseste un cui in incaltaminte. Crede imediat ca toata lumea este impotriva lui, in special locatarii apartamentului comunitar unde traieste. Ce sa faca el cu acest cui, imediat ce l-a scos si l-a infipt in perete? Poate o sa agate de el un tablou, uitat undeva, in dulap si gasit acum… Un tablou si un cui sunt facute unul pentru altul, dar, de fapt, ce reprezinta acest tablou? Un fel de biserica, luminite pe un fond de zapada, femei infofolite in saluri. De aici incepe cu adevarat romanul: Fiodor ii da cuvintul micului Fedka s…t Du-te-vino intre tristul prezent, cel al batrinului infirm, si trecutul luminos al adolescentei. Primele emotii senzuale, cu Iulia, tinara orfana care are grija de copii si despre care un simplu rind, inregistrat la starea civila, ne informeaza la sfirsit ca, pina la urma, Fiodor a luat-o in casatorie. Nu ni se spun mai multe nici dupa ce aflam cine a impachetat tabloul redescoperit acum si cine l-a pictat: tatal lui Fedka, cu riscul vietii, extras pe jumatate mort dintr-un namete.

Dar, asa cum stau marturie frumoasele descrieri ale slujbei ortodoxe, vom retine importanta pe care o aveau, pe vremea lui Stalin, Vinerea Mare si sarbatoarea Pastelui. Tocmai in aceste amintiri, izvorite dintr-un tablou agatat in fata ochilor lui, isi gaseste Fiodor Vasilievici salvarea. Totusi, spre deosebire de trecut, viitorul lui nu e prea luminos. Constatam prea bine acest lucru din navala de la sfirsit a prea faimosului KGB la preotul clandestin pe care a venit sa-l aresteze. Cit despre tablou… Ei bine, cind nu mai ai deloc lemne de foc… Autoarea poarta un nume rusesc. Cartea, si ea. De unde un anumit farmec, slav, evident. s…t Si, chiar daca suntem mai aproape de Gogol decit de Dostoievski, mult talent pentru a povesti o poveste simpla in care nostalgia si Hristos ocupa un loc important.
Claude Mourthé – Magazine Littéraire

- Totul incepe cu un cui intr-o gheata, cea a batrinului Fiodor, care traieste impreuna cu altii intr-un apartament comunitar ieftin. Regimul, in jurul lui, e sovietic. Oamenii viseaza sa aiba ceapa si o camera mai mare, cea a vecinului. Batrinul zgirciob, cind nu face coada la toaleta sau la masa, cind nu mai e „acest accident uitat intr-o bucatarie comuna din Rusia sovietica“, se uita la un tablou agatat de un cui. O scena dintr-un sat, noapte, zapada, o biserica, putine personaje. E copilaria lui acolo, pe perete. El nu si-o mai aminteste, se uita la petele de culoare. Se gindeste sa bage rama in foc si se intreaba cit timp ar ajunge sa-i incalzeasca incaperea. Dar copilaria nu se da batuta. Ea iese la suprafata ca vechile visuri, care ocupa tot spatiul. Copilul ii da replica batrinului, iar copilul are, evident, dreptate, din principiu. Viata lui e mai frumoasa, mai usoara, cu buzunarele pline de pietricele si de viitor. Cit despre batrin, el nu mai are decit „asteptarea zorilor, cu promisiunea unei noi zile de trait in baston“ si o digestie indaratnica. Prima carte a Olgai Lossky, la 23 de ani, acest Recviem… este primul roman de anticipatie nostalgic, unde clipele existentei umane isi raspund de la un capat la celalalt al vietii, intr-un puzzle straniu, plin de culoare si de intuneric, un tablou in toata legea…
Antonin Iommi Amounategui – Libération

- Este scris in tuse mici, haotic si agitat ca viata intr-un apartament comunitar la Moscova, redata in toata vetustetea ei concreta, galagioasa si patetica. Jos palaria in fata acestei reusite a unei romanciere franco-ruse care are, la doar 23 de ani, toata eficienta necesara crearii unor personaje adevarate: batrinul Fiodor, agitindu-si bastonul si bodoganind, tinarul Fedka, sarind prin baltoace si amuzindu-se cu tot felul de nimicuri, cel de-al doilea neexistind, fara indoiala, decit in memoria primului. O buna viteza de croaziera, cu accelerari de pur-singe. Este descusut, debutonat, dar simpatic la nebunie.
Dominique Fernandez – Le Nouvel Observateur