OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

S-ar putea spune ca saptamina trecuta a fost buna pentru Romania pe plan extern. Cu prilejul vizitei primului ministru Isarescu la Washington, am aflat ca aprobarea acordului stand-by cu Fondul Monetar International, de atita vreme aminata, a devenit aproape o certitudine. Banca Mondiala, la rindul ei, a anuntat ca va debloca transele din programele sale de finantare in Romania pe anul acesta. De la secretarul de stat american, Madleine Albright, la noul director al FMI, Horst Koehler, la directorul pentru Romania al Bancii Mondiale, Andrew Vorking, toti au avut aprecieri oarecum neasteptate pentru evolutiile economice din Romania. Aceste declaratii par sa fi fost auzite chiar si de foarte exigentele agentii de rating din New York, care dau semnale ca ar fi dispuse acum macar sa reexamineze cindva in viitor punctajele lor mai curind negative date Romaniei de peste un an si jumatate. Un indiciu in acest sens il constituie decizia uneia din principalele agentii, Standard and Poor’s, de a trimite la Bucuresti o echipa pentru a observa si evalua evolutia indicatorilor economici romanesti.

Semnalele politice au fost si ele bune, fie ca au fost lansate la Washington sau la Florenta, unde s-a tinut reuniunea Consiliului Parteneriatului Nord-Atlantic. Aceste semnale au fost receptionate cu explicabila satisfactie de ministrul de Externe roman Petre Roman, care a fost prezent la Florenta: „Daca o singura tara va fi primita in NATO in 2002, aceea va fi Romania“. Dl Roman a avut grija sa plaseze acel „daca“ la inceputul declaratiei sale, caci intr-adevar nu este deloc sigur ca urmatoarea etapa de largire a Aliantei va avea intr-adevar loc in 2002. Dar mai sint si alti „daca“, pentru ca nu e indiferent cum va evolua situatia din Romania pina atunci. Iar tara este in fata unor alegeri ce-ar putea determina o schimbare de curs.

Alegerile din toamna conteaza mult in evaluarile pe care diverse cancelarii diplomatice si institutii financiare le fac situatiei din Romania. Acest lucru nu apare decit ocazional si mai curind aluziv in declaratiile oamenilor de stat straini, care au grija sa nu dea impresia ca se implica in campania electorala din Romania. Dar in discutii particulare cu oficialitati occidentale, intrebarile asupra eventualelor consecinte ale unei victorii a opozitiei in alegeri figureaza proeminent, dupa cum mi-am putut da foarte clar seama in recenta mea vizita de trei saptamini la Washington. Si este foarte normal sa se intimple astfel. Nu toate intrebarile denota neaparat ingrijorare, si nu toate predictiile sint invariabil alarmante. Mai curind nesiguranta in privinta configuratiei si a inclinatiilor politice ale puterii ce va rezulta din alegeri e ceea ce alimenteaza preocuparea constanta si destul de acuta in privinta viitorului. O nesiguranta care devine anxioasa cind este confruntata cu ceea ce se stie din guvernarea de pina in 1996 si cu semnalele pe care cancelariile straine le primesc din Romania. Aceste semnale sint mai curind confuze, cind nu sint de-a dreptul deconcertante. Scandalul Adrian Costea si dezvaluirile pe care le-a produs nu sint nici ele de natura sa contribuie la crearea unui sentiment de continuitate in politica Romaniei dupa alegeri. Si, asa cum liderii principali ai actualei opozitii nu fac un efort de a explica detaliat publicului romanesc numeroasele aspecte enigmatice ale acestui scandal, tot astfel nu se straduiesc sa limpezeasca pozitiile lor intr-o maniera care sa linisteasca strainatatea.

In saptamina care a trecut au fost auzite si declaratii explicite referitoare la posibilele urmari ale unei victorii in alegeri a opozitiei, inclusiv din partea directorului uneia din agentiile de rating, care indica nesiguranta in privinta felului in care se vor aseza lucrurile in Romania dupa alegeri ca o cauza a mentinerii punctajelor negative. Singurul raspuns pe care l-am auzit pina acum s-a limitat fie la declaratii ambigue, fie la acuzatii, formulate uneori abrupt, de amestec in treburile interne, reactii ce-ar putea avea o oarecare influenta asupra electoratului, dar care exacerbeaza ingrijorarile din strainatate. Nimeni nu contesta faptul ca este dreptul si datoria romanilor sa-si aleaga guvernantii. Ei o vor face asa cum vor crede de cuviinta, iar restul lumii va respecta vointa lor. Recunoasterea acestui lucru indubitabil nu ii poate, insa, impiedica pe acei care vor trebui sa decida integrarea euro-atlantica a Romaniei, sa aprobe credite pentru ea sau sa-i evalueze evolutiile economice si financiare, sa-si puna intrebari si sa incerce sa intrevada diversele meandre pe care Romania le-ar putea face in anii viitori. Daca liderii opozitiei au la suflet interesele tarii, ei ar trebui sa spuna si sa faca ceva care sa asigure Occidentul ca nu va exista, dupa alegerile din toamna, o ruptura intre obiectivele strategice ale actualei guvernari si cele ale guvernarii ulterioare, oricare va fi ea. Obiectivele de care se intereseaza strainatatea includ continuarea reformei economice si a stabilitatii macroeconomice, mentinerea climatului de toleranta si conlucrare etnica si religioasa, o politica externa prooccidentala care sa sustina efectiv obiectivele NATO si ale Uniunii Europene. Ce vede si aude acum nu este linistitor.

Praga