OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Spirit – Regia: Catalina Buzoianu. Scenografia: Lia Perjovschi. Ilustratia muzicala live: Mihaela Macelaru. Distributia: Valeria Seciu, Gheorghe Visu, Ovidiu Niculescu, Mihaela Radescu, Monica Mihaescu, Ilinca Bantas, Mihaela Macelaru, Liliana Pana, Radu Zetu, Bogdan Talasman, Marius Calugarita.


Exista o valenta a poeticului spectacular pe care montarile Catalinei Buzoianu o pun in valoare. Substanta si nu mai putin spirit. Metafora drumului cu multiple implicatii-simbol in imagine (fie ca este vorba de experienta initiatica – Petru – sau de transgresare a limitelor spatiale si culturale printr-un amestec ingenios figurat ca sugestie a maximei eterogenitati – Levantul, Mediterana, Turandot) structureaza plasticitatea viziunii regizorale.
Acest parcurs continuu defineste unitatea, punctul de convergenta a celor mai inedite formule textuale si interpretative. De aici si diversitatea abordarilor, relevanta intertextualitatii, evidenta si in constructia spectacolelor, reprezentind liantul stilisticii regizorale.
In Spirit (piesa pentru care Margaret Edson a obtinut premiul Pulitzer), textul la care se face constant referire devine el insusi spectacol si mobil al intregii reprezentatii. Acest text apartine poeticii metafizice – John Donne – si concentreaza pendularea intre doua noduri: viata si moartea. Doua conditii despartite printr-un semn iluzoriu. Un spirit al vietii ce se continua in spiritul mortii. Spectacolul Catalinei Buzoianu vizeaza melanjul dintre aceste stari/cautari interioare, cu treceri rapide, bine sustinute si atent dozate in plan vizual si scenografic. De la simbolistica incitanta a sonetelor sacre ale lui John Donne trebuie pornit pentru a intelege miza spectacolului. Caci ele concentreaza traseul protagonistei, specialista in poemele metafizice, drumul dinspre viata inspre moarte, palma de existenta aflata mereu la granita.

Cancerul de care sufera spirituala profesoara de literatura engleza reprezinta, in acest context, cea mai adecvata modalitate de a constientiza aceste straturi suprapuse, ipostaze ale unui timp in miscare. Vivian poarta cu sine fragmente dintr-un film al vietii ce se developeaza alert (Vivian copil, Vivian studenta), anticipind sugestiv optiunea pentru lirica metafizica si definind intreaga sa evolutie, care poarta esenta vietii si a mortii.
Drumul si memoria, reprezentari ale clipei si trecerii, constituie date ale revenirii necesare la spirit, reusind sa invinga durerea si moartea. Imaginile alterneaza descrieri minutioase ale celulelor canceroase (spiritul stiintific) cu sugestii ale alegoriei si simbolului. Pentru ca totul nu este altceva decit o subtila alegorie: versurile spirituale ale lui Donne, chipul poetului proiectat in fundal si spectacolul existentei protagonistei – succedaneu de prelegeri la scena deschisa. Spiritul insusi este o alegorie, o provocare asumata constient, fara patetism si disperare, controlata perfect si jucata cu abilitate (Valeria Seciu). Nu exista accente melodramatice sau artificiale, ci o acuta luciditate, ce face si mai tulburatoare proximitatea mortii si fireasca ei asumare. In aceasta coordonata intuita si exploatata atent de fiecare actor in parte rezida impactul si forta spectacolului.

Experienta mortii condensata estetic, predata cu ardoare si minutios decodata de spiritul riguros al profesoarei, capabila sa sesizeze cele mai fine nuante, se transforma in traire nemijlocita, in pre-dare a vietii. Cea care teoretizeaza esenta mortii ajunge, printr-un ingenios schimb de roluri, sa se confrunte cu ea, de asta data nu cu ideea de moarte, ci cu moartea insasi. Caci cine se poate apropia mai profund de semnificatiile limitei decit un specialist in poetica mortii, pentru care sfirsitul reprezinta un prolog si niciodata un epilog?…
Existenta-spectacol se desfasoara intre doua planuri temporale (trecut si prezent – fiecare oglinda a celuilalt) si spatiale complementare. Sala de curs si camera de spital par sa se roteasca pe acelasi suport, comunicind prin acuratetea didactica, prin pasiunea cercetarii si perceperea celor mai ascunse detalii, subsumate ispitei de a trai intru spirit.
Imaginea finala este cea a continuarii si continuitatii, a persistentei si re-venirii la/in spirit sau prin spirit la sine, la textul poematic al lui John Donne, la citirea si trairea mortii: „And death shall be no more; death you shall die“.