OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gratie lui am descoperit in iarna lui 1983 ca nu eram poetul care ma credeam si gratie lui am suferit ani la rind incercind sa-l conving ca se inselase. Gratie provocarii lui am inaintat si tot gratie lui am aflat, patru ani mai tirziu, ca in sfirsit aveam o voce. Gratie lui am obtinut primul – si cel mai important pentru mine din punct de vedere emotional – premiu pentru poezie (1987, la Sighetu Marmatiei) si tot gratie lui am fost invitat sa citesc la Cenaclul Universitas, pe vremea cind eram cel mai nenorocit profesor de tara de la Tara (1998). Gratie si lui, inchipuindu-mi ca acolo ar putea fi iesirea, am fugit la Bucuresti in 1989, pentru a da de sublimii exclusi care ma puteau primi in rindurile lor si adeveri.

Gratie lui am ajuns in 1990 corector la revista Luceafarul si am avut norocul sa-mi cunosc congenerii: Cristian Popescu, Catalin Tarlea, Lucian Vasilescu, Daniel Banulescu, Horia Garbea, Razvan Petrescu, Radu Sergiu Ruba, Paul Vinicius, Radu Aldulescu, Dan-Silviu Boerescu, Petre Barbu. La sugestia lui mi-am depus prima carte la o editura (1990) si, poate si gratie lui, a aparut ea la un moment dat (ieudul fara iesire, 1994, Editura Cartea Romaneasca). Gratie lui am primit mai tirziu o locuinta, dar nu din cauza lui am pierdut-o.
Si tot gratie lui, poezia mea a primit constiinta de sine, motiv pentru care i-am dedicat in anul 2000 volumul podul. Pod pe care el l-a trecut atit de repede, incit mi-am dat seama doar foarte tirziu ca insul care a ramas de partea astalalta eram eu.