OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe lîngă toate minunăţiile politice, economice, administrative sau culturale de care avem parte zilnic, nu se poate spune că faptul divers nu-şi aduce şi el aportul pentru întreţinerea unei permanente stări de voioşie colectivă. Sigur că poate fi enervantă pe alocuri, dar nu durează. Ceea ce dă nota esenţială a „marii treceri“, ca să apelăm şi noi la uitatul minunat poet Lucian Blaga, adus în actualitatea naţională de fostul ministru desemnat Lucian Croitoru. Moment unic, ne-am putea reaminti, sub cupola Parlamentului României, cînd versuri din Blaga şi Eminescu s-au zburătăcit printre sutele de politicieni dedaţi florarului unui vot de învestitură. Unde pe lumea asta decît la noi se poate închipui aşa ceva? Ne putem imagina pe Joschka Fischer declamînd din Schiller şi Heine în Parlamentul din Berlin? Sau pe Dick Cheney răspunzînd unei acuze formulate de democraţi în Congresul american, apelînd la The Waste Land al lui T.S. Eliot? Nici vorbă. Doar pe pămînt românesc, unde marinarii se trezesc şi se culcă avînd gîndul plin de evlavie la pavilionul tricolor ridicat şi coborît pe catarge, se poate conjuga lirismul poetic cu proza dură a politicii.

 

După cum urmează. Într-o suită de sindrofii organizate de mai-marii pedelişti din judeţele oltene în vederea susţinerii candidaturii la un nou mandat de preşedinte al actualului preşedinte, a apărut pe scena actualităţii imediate şi poetul Mircea Dinescu. Care a devenit în ultimii ani şi propietar al unui port la Dunăre, şi dezvoltator agricol, viticultor şi producător de diverse bunătăţi culinare. Sărim peste toate activităţile lucrative ale poetului şi jurnalistului Mircea Dinescu şi amintim faptul că una dintre aceste manifestări pro-Băsescu s-a desfăşurat acasă la Mircea Dinescu, în portul-cetate. Toate bune şi frumoase, lume multă, localnici de prin satele din preajmă sau politicieni aduşi cu toptanul din Craiova, în frunte cu inubliabilul primar Antonie Solomon. Figură pitorească într-o lume cu multe figuri pitoreşti, Craiova fiind, de cîţiva ani buni, recunoscută şi prin livrarea către naţiunea română a numeroase figuri marcante de interlopi. Se pare că nu doar absolvenţii liceului „Fraţii Buzeşti“, amintirea lui Petru Pandrea, Amza Pellea şi Marin Sorescu sau a literaţilor de la revista Ramuri au aceeaşi notorietate în contemporaneitate precum nume ca Sile Pietroi sau Gigi Neţoiu. Aşa că prezenţa pe aceeaşi scenă, alături de primarul Craiovei, a preşedintelui actual şi a cîtorva nume de vază ale Olteniei de astăzi nu a mirat pe nimeni şi a bucurat pe toată lumea.

 

Ce s-a întîmplat, la urma urmelor? Primarul Solomon, ca orice slugă credincioasă stăpînirii – nu-i punea sultanul otoman pe toţi cei care erau învestiţi cu o anume funcţie să îi sărute vîrful papucului? –, a vrut să pluseze dragostea şi obedienţa faţă de actualul preşedinte, luîndu-l la refec pe poetul Mircea Dinescu. Care, în diverse emisiuni TV, şi-a permis felurite ironii la adresa „şefului“, totuşi, preşedintele în exerciţiu şi icoana membrilor partidului care i-a puiat pe destui mahări ai partidului în funcţii mănoase. Primarul Alexandru Solomon a jucat solomonic. Şi, pe lîngă osanalele aduse Marelui Cîrmaci – cităm din vorbele de duh ale aceluiaşi şef de stat: „E nevoie de o mînă fermă pe cîrma ţării“... –, s-a legat şi de poetul Mircea Dinescu, aflat în mulţimea adunată chiar pe proprietatea lui. Adică a „moşierului“ – cum i se adresa, cu miştocăreală proletară, primarul Craiovei – Mircea Dinescu. Atins la orgoliul naţional şi emoţional că este acuzat de faptul că stă pitit „printre boscheţi“ (nu sună chiar plăcut pentru cei care, chiar dacă nu au strămoşi în Almanahul Gotha, reprezintă ceva în cultura română...), poetul Dinescu s-a prezentat pe scena unde primarul şi preşedintele îşi făceau numărul, pentru a spune şi el cîteva cuvinte. Un fel de drept la replică. Şi aici intervin frumoasele secvenţe de dramă antică.

 

Primarul Craiovei l-a denunţat pe poet ca adversar şi defăimător al preşedintelui şi l-a acoperit cu trupul său pe preşedinte de înaintarea poetului. Care zîmbea mînzeşte, ar fi vrut să dea şi mîna cu preşedintele – cu care, altminteri, s-a mai tras de şireturi în anii trecuţi, cînd l-a susţinut împotriva „bolşevicilor“ lui Iliescu – şi să pună mîna pe microfonul buclucaş. Microfon care a fost protejat cu vigilenţă, nu care cumva să ajungă la Dinescu, şi, ca într-un joc de copii, a fost transmis preşedintelui Traian Băsescu. Simpatice acuze grave au fost aduse de primarul Craiovei la adresa lui Mircea Dinescu. Plus ameninţarea – „Dacă nu-ţi schimbi atitudinea faţă de dl preşedinte, nu ai ce căuta în Oltenia şi ar fi bine să te muţi pe malul drept al Dunării“ –, care nu suna a ospitalitate oltenească. „Cin’ se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine...“. Să amintim însă şi faptul că malurile sînt de dreapta şi de stînga în funcţie de cursul apei. Nu ca în politica românească, unde Dunărea, dacă începe să curgă spre Budapesta şi Viena, poate deveni de „dreapta“, precum PD-L-ul lui Traian Băsescu.

 

Dinescu a fost împins discret într-o parte, microfonul a fost plasat în mîna lui Băsescu, trimiţîndu-l pe Dinescu, în stil propriu glumeţ-zîmbăcios, la televiziunile „mogulilor“, să vorbească acolo, şi nu „aici“, la o onorată adunare în cinstea sa. Dinescu se plimba neputincios pe scena unde alde Gigi Neţoiu şi alte mărimi oltene, înveşmîntate în portocaliu, îi aduceau acuze şi rîdea acru neputincios. Cînd însuşi preşedintele se bucura ca un copil că nu-l lasă pe Dinescu să vorbească în faţa propriilor înfocaţi susţinători. Ni s-au părut ciudate aceste secvenţe groteşti şi absurde. Umilirea poetului Mircea Dinescu chiar la el acasă. Sigur că nici Mircea Dinescu nu e uşă de biserică şi-ţi poate face un pocinog amical cînd nu te aştepţi, dar omul care l-a înfruntat direct pe Ceauşescu ar fi putut să beneficieze de un alt tratament din partea oficialităţilor. Că e primar al Craiovei sau şef al statului român. Solomon şi Băsescu s-au făcut de „băcănie“, credem noi, şi reacţia lui Mircea Dinescu şi calificativele acordate celor doi au fost pe măsură. Povestea nu s-a încheiat încă. Poetul îşi linge rănile pe la televiziuni. Efectele pot fi neaşteptate. Cine s-a pus rău în gura lui Mircea Dinescu n-a terminat bine. Au şi poeţii virtuţile lor.