OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Experienţa voiajului a marcat într-atît conştiinţa umanităţii încît este suficient să evocăm prodigioasa producţie semantică pe care aceasta a lăsat-o în mai toate limbile pentru a ne da seama de locul important pe care ea îl ocupă în patrimoniul cultural universal. De la excursie la expediţie, incursiune, itinerariu, vilegiatură, aventură, odisee, pelerinaj, traversare, periplu, peregrinare etc., lista sinonimelor este impresionantă, contribuind la construirea unei perspective antropologice ce foloseşte temele esenţiale ale dezrădăcinării, ale transmutării, ale cunoaşterii de sine şi a celuilalt – paradigme bazate pe coordonatele unor dihotomii antonimice între ipseitate şi alteritate, între aici şi acolo, între noi şi ceilalţi.

„O comedie a toleranţei, a partajului, a deschiderii“

Inspirată de această tematică a omului nomad şi făcînd din motivul frontierelor geoculturale un subiect de predilecţie (Un miroir aux alouettes. Petit dictionnaire de la pensée nomade, Editions Phi, Luxembourg, 1999) şi din anchilozarea gîndirii centrului geocultural în detrimentul periferiei o injustiţie pe care nu încetează să o denunţe (În căutarea centrului pierdut, Editura Art, Bucureşti, 2010), Corina Ciocârlie se opreşte în ultima sa carte, Il n’y a pas de dîner gratuit. Petit abécédaire de la rencontre en littérature, publicată la editura luxemburgheză Ultimo mondo, asupra a ceea ce ea numeşte în „Preambul“ „un mic breviar pentru autori în «vilegiatur㻓 la care sînt invitaţi scriitori de origini diferite, români, polonezi, sloveni, croaţi, sîrbi, spanioli, austrieci etc.

 

Promisiunea de vacanţă, de soare şi de dolce far niente îi transformă pe protagoniştii cărţii în „conferenţiari itineranţi“, beneficiari de burse şi de invitaţii diverse care-i obligă să-şi părăsească mediul familiar şi să parcurgă mii de kilometri pentru „a povesti, a se arăta, a se da drept idoli, a urca pe socluri aurite de pe care vor coborî la fel de repede“. Degradaţi la condiţia de „clovni publici“, toţi aceşti scriitori vor avea de înfruntat mai puţin conflictul cu solitudinea, pe care am putea-o pînă la urmă defini ca o excelentă ocazie de întîlnire cu sine, cît pe cel cu lumea din afară înarmată cu surîsul ipocrit al consumatorului de amuzamente la preţ redus.

 

În acest „decor de tinichea“ făcut să adăpostească un ipotetic „dialog al culturilor“, se joacă astăzi ceea ce autoarea numeşte „o comedie a toleranţei, a partajului, a deschiderii“, imagine revelatoare a „politicului corect“ ce animă unele suflete candide ale lumii culturale de azi. 

Desigur, perspectiva critică propusă de Corina Ciocârlie rămîne fidelă lucidităţii cu care autoarea ne-a obişnuit, refuzînd compromisul cu falsele clişee şi scrutînd mai degrabă adevărul, fie el şi incomod, asupra formulelor culturale contrafăcute cu care societatea contemporană pare să se acomodeze. Demersul nu este lipsit de riscul de a i se vedea reproşată o exigenţă vecină cu o intoleranţă în care privirea se focalizează mai mult pe faţa translucidă a lucrurilor decît pe foarte comoda lor zonă lucioasă a unei aurea mediocritas pe care Horaţiu o recomanda cu prudenţă consulului Licinus. Ce contează! Conformiştii nu au decît să se mulţumească cu revolta cabotinului.

 

Cartea scriitoarei româno-luxemburgheze are precizia bisturiului capabil să amputeze sintagmele repede descalificate şi să denunţe eşecul schimbului de idei şi entuziasmul credul al unei comunicări ostentativ incantatorii. Mai mult, dintr-o prudenţă născută din luciditatea măsurii, autoarea coboară în mod voit pe scara tonală a nuanţelor semantice, întocmai ca într-o partitură în bemol, alegînd dintre această zonă însuşi titlul cărţii şi al multora dintre capitolele acesteia. Căci ce poate fi mai sugestiv pentru a ilustra gloria vană a paradei mediatice decît proverbul american – care dă titlul cărţii – There ain’t no such thing as a free lunch, devenit slogan emblematic al unei false ospitalităţi ce ascunde, în realitate, contractul unui donnant-donnant în care gloria se plăteşte ca o expiaţie, cum foarte bine o defineşte unul din multele citate oferite cititorilor din scepticul Cioran: „M-am gîndit întotdeauna că orice glorie trebuie să se expieze, că trebuie să plăteşti fiindcă ai întîlnit-o, că nu o poţi cunoaşte scutit fiind de impunitate“. Multe nume de capitole, structurate în ordine alfabetică, sînt supuse şi ele aceleiaşi reguli dominate de prezenţa litotei. Alteritatea devine „altérité au rabais“, scriitorul devine „amuseur public“, fericirea devine „bonheur obligatoire“, invitatul devine „invité ignoré“ etc.

„Trista ecuaţie a aşa-zisului «dialog» al culturilor“

Acest jurnal de călătorie conceput „fie în ordine alfabetică, fie prin ricoşeuri tematice“ şi în care „din est către vest şi viceversa, traiectoriile se încrucişează, dar nu se întîlnesc“ depăşeşte cu mult limitele unui inventar fie el cît se poate de complet al unor aventuri pitoreşti cu scriitori prinşi în capcanele adulatorii ale unor contemporani ignoranţi, consumatori de curiozităţi şi de „pantomime de lux“. Adevărata substanţă a cărţii Corinei Ciocârlie trebuie căutată în reflecţia implicită asupra (im)posibilităţii comunicării în societatea contemporană dominată de schimbul de informaţii şi de „trista  ecuaţie a aşa-zisului «dialog» al culturilor: cu cît comunicăm mai mult, cu atît mai puţin ajungem la un schimb între noi; cu cît călătorim mai mult, cu atît mai puţin reuşim să înţelegem“. Paradox insolvabil, aporie, impas teoretic? Diferenţa dintre schimbul instantaneu de informaţii şi comunicarea elaborată pune astăzi o adevărată problemă din punctul de vedere al teoriei literare.

 

Producerea textului, fie ea şi exonerată de orice valoare stilistică, necesită tocmai contrariul instantaneităţii, şi anume o distanţă a autorului faţă de conţinut şi de personajele puse în scenă, ceea ce conduce, prin urmare, la concluzia că omul contemporan, prins în capcana rapidităţii tehnologice, trăieşte astăzi experienţa unui frustrant şi reductor sacrificiu al limbajului elaborat, redus aici la palida imagine a unor lexeme muribunde. La acest trist decor trebuie să mai adăugăm un element ce ţine de temele antropologice esenţiale pomenite mai sus şi de secretul condiţiei scriitorului în raport cu lumea şi cu universul creaţiei. Acestea trimit în mod implicit la o întrebare suplimentară legată, de data aceasta, de condiţiile producţiei literare în situaţia itineranţei, a dezrădăcinării, fie ea şi provizorie, a conferinţelor, a întîlnirilor mondene şi a ieşirii din starea de graţie propice actului creator. „Actul creator nu este posibil decît fiindcă am rupt legăturile cu Paradisul“, afirmă autoarea, inspirată de romancierul sîrb Srdjan Valjareviç, în ecou la românul Cioran şi confirmînd starea de neputinţă a omologului rus Ilya Kotcerghine închis între zidurile protectoare ale vilei Hellebos sau la constatarea cinică a sud-africanului J.M. Coetzee, prin vocea personajului său Elizabeth Costello: „Tot restul nu e decît propagandă şi iluzie. […] Toată această muncă, toate aceste lupte şi griji, toată această viaţă pierdută pentru asta. Pentru a fi invitat de oameni insensibili, pentru a da mîna cu nişte lemurieni care să aibă un subiect de conversaţie înainte de masa de seară“.

 

Conştiinţa scriitorului merge, cum vedem, dincolo de spectacolul trist al unei menajerii savant regizate, ea traversează zidurile imaginare sau reale ale unei captivităţi, fie ea şi de catifea, pentru a putea răspunde în deplină libertate la întrebările legate de rostul scriiturii şi de locul ideal în care ea poate să se nască: viaţa reală. Autoarea o citează aici pe romanciera  slovenă, care trăieşte la Paris, Brina Svit: „Vreau să spun că nu m-am dus niciodată undeva unde nu se face decît asta: să scrii. Am făcut întotdeauna lucrul acesta în miezul vieţii, înconjurată de copiii mei, de soţ, de prieteni, printre cratiţe, rufe, cumpărături, traduceri, articole, probleme în dreapta şi-n stînga. Chiar şi cînd luam bicicleta ca să mă duc să scriu în mansarda mea din arondismentul al şaptesprezecelea, o făceam şi atunci în mijlocul aceleiaşi vieţi“. 

La litera L, articolul „Limbă de împrumut“ defineşte un alt tip de captivitate, aceea de a locui o limbă de împrumut, ceea ce, pentru Brina Svit, este sinonim cu o dezertare: „Am făcut ultimul pas: mi-am părăsit limba maternă. Ba mai mult: nu mai locuiesc în ea. Nu mai locuiesc în mod fatal, în mod fidel, fratern, cum fals spun falşii romantici şi falşii disidenţi care nu au de ales: locuiesc într-o limbă, nu într-o ţară“*.

 

În spatele acestor ipostaze neobişnuite care pun în scenă, ca într-o grădină zoologică, specia neobişnuită a scriitorului devenit clovn public şi al cărui portret-robot lasă să se întrevadă o fiinţă timidă, stîngace, refractară la elogiile vane, se ascunde capcana unui insidios sofism în care cititorul neavizat ar putea să cadă: acela al relaţiei complicate a artistului cu lumea, măsură a incapacităţii sale de a se adapta într-o utopie văzută aici în sensul său de bază de „negare a locului“. Or, pledoaria pe care Corina Ciocârlie o face la sfîrşitul cărţii sale contrazice orice tentaţie de alunecare spre vreo concluzie aporetică, îndrăznind pariul optimist că „scriitorul [...] va ceda foarte repede la alte sirene ale «întîlnirii», şi mai seducătoare, şi mult mai generoase“.

 

Optimismul, pasiunea lucidă şi spiritul critic pe care autoarea româno-luxemburgheză le are pentru literatură promit, prin urmare, cititorilor săi fideli din ţară şi din străinătate noi întîlniri la fel de pasionante cu scriitorii europeni contemporani.

 

Să precizăm că volumul de faţă, scris în limba franceză, va fi rescris de autoare în limba română pentru a fi publicat în curînd în ţară.

 

Să-i urăm, prin urmare, Corinei Ciocârlie bon vent în noile ei expediţii pe meridianele literare, pe care le vom urmări cu aceeaşi constantă curiozitate şi adoptînd deviza pelerinului lui Antonio Machado din Campos de Castilla: „Caminante! No hay camino, se hace camino al andar“ („Călătorule! Drumul nu există, drumul se construieşte mergînd“).

––––––––––––
* Aluzie la afirmaţia lui Cioran: „On n’habite pas un pays, on habite une langue. Une patrie, c’est cela et rien d’autre“.