Dintr-un epistolar închipuit

Scrisoare către Julian

Autor: Claudiu Sfirschi-LĂUDAT | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Dragă Julian,

Permite-mi să încep această epistolă cu o afirmaţie absolută: de vreme ce moartea este nimicul, anularea deplină a ceea ce înseamnă viaţă, atunci nici nu putem vorbi despre ea. Logosul este măsura vieţii noastre aici, în trupul care se dezintegrează pe zi ce trece, el ne defineşte viaţa şi, totodată, o leagă de cea a altora, aşa cum semnul evident al vieţuirii noastre pămînteşti este respiraţia. Respirăm logos, cu alte cuvinte. În clipa în care ne dăm suflul, ne încredinţăm şi logosul nostru individual, raţiunea noastră de a fi, Logosului universal care le străbate pe toate, după cum spune Heraclit. Aşadar, îmi imaginez nimicul morţii ca pe o tăcere veşnică. Cît despre armonia sferelor nu mă pronunţ. Dar te rog să mă ierţi că am început cam filozofic, şi cred că sînt mai degrabă pe gustul fratelui tău, filozoful, decît pe-al tău.

Dar eşti scriitor, şi înţeleg că nu ai de ales. De multe ori, cuvîntul este calea cea mai la îndemînă pentru a îmblînzi moartea. Aşa că, fiind în viaţă, recurgem de voie, de nevoie la serviciile lui. Ai aşadar prezumţia de nevinovăţie. Dar trebuie să-ţi mărturisesc, din capul locului, că ceva mi-a scăpat mereu în timpul lecturii. O lipsă sau neseriozitatea unui joc în cazul unui subiect atît de întunecat. Desigur, nu trebuie să devenim băţoşi vorbind despre moarte. Avem destulă vreme mai apoi. Dar atunci cînd bănuieşti că seriozitatea şi profunzimea se amestecă, parcă, după o reţetă, începi să devii suspicios şi să-ţi retragi prezumţiile iniţiale.

Poate de aceea m-au captivat mai mult paginile personale, despre familie, decît acelea în care scriitorul Barnes se aşază în rîndul marilor predecesori, pentru a-i cita cu emfază şi crezînd că astfel discursul despre moarte capătă mai mult credit. Impresia a fost, mai degrabă, aceea a unui peisaj dezordonat, pestriţ, în care au fost puse alandala elemente fără multe în comun. Desigur, moartea poate fi încolţită din multe părţi şi mereu se ascunde, refuzînd-se încercărilor noastre disperate, aproape, de a ne-o imagina şi de a o supune unei analize raţionale. E greu să scrii despre moarte, căci e ca şi cum ai încerca să închizi în forma şi sensul cuvintelor o fiară neîmblînzită. Astfel, orice discurs despre moarte devine credibil şi, totodată, incredibil, fals şi, deopotrivă, adevărat. De-aici, poate, şi senzaţia confuză resimţită pe tot parcursul lecturii. Am rîs, am devenit serios, dar însăşi trecerea aceasta, atît de zăpăcitoare pînă la urmă, m-a făcut să nu-ţi dau credit în întregime.

Apoi, aroganţa scriitorului, a literatului, care răzbate din fiecare pagină a autobiografiei tale, mi s-a părut a nu rezona cu un subiect care te umileşte, care îţi cere să fii modest dinaintea unui fenomen care tocmai acest lucru îl pune în evidenţă: limitarea condiţiei umane, finitudinea unei fiinţe în stare să se proiecteze, prin imaginaţia ei liberă, mii de ani în viitor, dar care se poate vedea nevoită, în orice clipă, să-şi încheie socotelile cu trecutul şi cu prezentul. Într-adevăr, scrisul reuşeşte întru cîtva să îmblînzească înfiorătoarea moarte, să ne aducă mai aproape de ea, privind-o în ochi, dar el nu poate transgresa limitele propriului mijloc, ale limbajului, care încetează odată cu moartea, preschimbîndu-se poate într-o simplă muzică a universului în care ne dezintegrăm.

E dureroasă lipsa lui Dumnezeu, căci prin conştientizare acestui gol, limitele devin încă şi mai apăsătoare, mai constrîngătoare. Ai înţeles ce înseamnă să ţipi după Dumnezeu atunci cînd se produce acel réveil mortel, iar gîndul morţii te înfioară în clipele cele mai neaşteptate. Încă şi mai dureros este atunci cînd simţi că Dumnezeu ţi-a fost luat, confiscat de raţiune, că te-ai născut prea tîrziu, după moartea divinităţii, într-o lume golită de sensul ei teleologic. Dar şi aici scriitorul din tine înţelege să umple golul prin cuvinte, prin creaţie, sumeţindu-şi gîndul pînă la înălţimile divine în care nu mai locuieşte nimeni. Scriitorul poate recrea şi crea lumea, laşi să se înţeleagă, dragă Julian. Dar diferenţa logosului uman faţă de acela divin stă în aceea că primul nu este ziditor, nu întemeiază o lume obiectivă, dincolo de subiect, şi nu poate nicidecum garanta nemurirea. Va exista, cu siguranţă, ultimul cititor chiar şi pentru tine, aşa cum există ultimul cititor în stele sau va exista ultimul predicator al verbului divin. Şi atunci cuvîntul îşi va pierde ţelul, va rămîne mort şi el, precum însuşi creatorul său. Nu-l va invita nimeni la dans, făcîndu-l să tresalte de bucurie, pe ritmurile unui suflet greu de localizat. Căci sufletul va fi devenit pînă atunci un simplu fenomen fizic sau chimic.

Dragă Julian, iată că îţi spun fără ocolişuri ceea ce am simţit citindu-ţi cartea: am avut impresia că, prin scrierea unei cărţi despre moarte, ai reuşit să faci un produs comercial, de consum, dintr-un subiect care îl priveşte atît de personal pe fiecare dintre noi. Ai fost mînat de orgoliul scriitorului care, apucînd o temă atît de generoasă precum este aceea a morţii, şi-a dorit să scoată pe piaţa literară un bestseller. Ştiind că ai simţul umorului, sînt sigur că nu o să te supere prea mult observaţiile mele. Apoi, nici măcar nu sînt acel ultim cititor ca să te preocupe prea mult umila mea părere.

Deşi intenţia iniţială a dialogului meu epistolar a fost aceea de a adăsta încă puţin în preajma prietenilor dragi plecaţi dintre noi (cer iertare pentru eufemism, dar mi se pare greu de suportat faptul că vorbele mele se pierd în neant şi că nu ajung la cei decedaţi) şi de a-i cunoaşte, astfel, mai bine, iată că m-am hotărît a-ţi scrie tocmai pentru că subiectul „atins“ de tine se aşază la graniţa care desparte cele două lumi, iar maniera în care l-ai „tratat“ mă ţine dincoace de porţile grele ale Nefiinţei, refuzîndu-mi iluzia Fiinţei. Aşa că am împrumutat armele scriitorului pentru a înfrunta, la rîndu-mi, acel nimic.... de temut însă. Şi aici ne întîlnim, dragă Julian.

Un prim şi ultim cititor,

Recomanda articolul prin: