OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aceasta dulce combinatie de cuvinte am auzit-o acum vreo doua luni in cuvintarea lui Dragos Seuleanu la instalarea lui in postul de Presedinte al Radiodifuziunii Romane.

Inainte de a o auzi, as fi putut jura ca asa ceva nu exista. Pai cum, subsemnata cind spune cuvintul „revolutionari“ fie vede inaintea ochilor unul dintre tablourile celebre ale lui Goya, in care niste barbati cu figuri intunecate, cu miinile legate la spate si camasile albe desfacute la piept stau linga un zid atintind dirji moartea din gurile flintelor; fie niste figuri exaltate, cu ochi scinteietori si gesturi dinamice, cam ca in Delacroix, ridicind deasupra capetelor, triumfator si mobilizator in acelasi timp, un stindard; fie macar niste fugariti, cu parul vilvoi si ochii arsi de febra sperantei, cam ca Dinescu sau altii din tablourile vivante de la Televiziunea Romana in zilele si noptile imediat urmatoare fugii dictatorului... Dar ca sa asociez cuvintului „revolutionar“ atributul „distins“ – vai, nu mi-ar fi dat prin cap! Sa impreunez ideea de schimbare radicala, virilitate, moarte cu… distinctia – nu tine de „bestiarul“ meu. Cum s-ar zice, niste revolutionari pusi la patru ace, cu unghiile pilite, cu obrazul proaspat barbierit si parfumat, cu carnetelele din care se vede capatul unui stilou auriu pe pupitre si celularele zbirniind, cind nu te astepti, la centuri sau in buzunare, ca, de!, asa-s vremurile. Si distinsii revolutionari se apleaca discret in banci sau ies pe culoare in cel mai bun caz ca sa-si rezolve convorbirile revolutionare si distinse: „Honey, treci prin piata si ia niste andive cind vii acasa“: sau: „Nene, sa mor, sa nu apuc ziua de miine, dolarul a mai crescut chiar in minutul asta cu 400 lei“; sau: „Misu, mangafaua e plecata dupa marfa, asa ca, de la Parlament, vino direct la mine, vom fi singuri“; sau: „Stimabile, doar o vorba sat-i mai spun, salt inainte in PSD, ca la opozitia democratica ti-ai terminat misia“ etc. etc.

Despre cel care a prasit perla cu pricina – numai de bine; la o adica, pot chiar sa-i acord circumstante atenuante: o fi omul emotiv si, cind s-a trezit cu o atit de mare palarie picindu-i pe cap din senin, n-a strigat: „Aprindeti, oameni buni, lumina!“, cum era de asteptat, ci s-a pierdut cu firea si-a exclamat: „Distinsi revolutionari!“ (nu si „stimati negri“, ca o incurcam de la… stiti dumneavoastra de la cine!). Insa, cu toate circumstantele atenuante pe care le pot oferi, ca simplu cetatean, minunatei spontaneitati a dlui Seuleanu, nu pot sa nu ma gindesc ca o asemenea exprimare presupune un subconstient incarcat si incurcat: la asa revolutie, asa revolutionari! Curat-murdar revolutie facuta de niste „distinsi“!
*
Acum doi ani, pare-mi-se, pasarica scapata de doamna Madeleine Albright, despre „pagubele colaterale“ din Iugoslavia, a fost desemnata drept „vorba anului“ de catre un ziar din Germania. In Anul Caragiale, imi ingadui sa propun pentru acest titlu apelativul dlui Seuleanu, in care sociologii, psihologii sociali si psihiatrii tranzitiei ar gasi o mina de aur pentru cercetarile lor si pe care pina si geniul lui Caragiale ar fi fost invidios.