OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Orice călătorie culturală presupune vizite la muzee, galerii, librării, participarea la evenimente, întîlnirea cu oraşul, cu monumentele şi atmosfera lui, astfel încît locul ales pentru popas este întotdeauna şi un stimulent care „activează“ acumulările făcute de-a lungul timpului, readucînd crîmpeie de viaţă, ce îţi dau senzaţia că totul s-a petrecut doar cu ceva vreme în urmă. Acest sentiment l-am trăit cu puţin timp în urmă la Paris, atunci cînd am vizitat Muzeul Cluny (Muzeul Naţional al Evului Mediu). O bijuterie arhitecturală aflată în mijlocul Cartierului Latin, avînd alături termele galo-romane şi o grădină medievală, loc de popas în care mi-au năvălit în minte momente din timpul studenţiei, pasiunea cu care, alături de profesorul Virgil Vătăşianu, descifram lumea misterioasă dezvăluită de arta Evului Mediu. Acolo am retrăit dilema pe care am avut-o de-a lungul anilor de formare, cînd oscilam între pasiunea pentru arta medievală, pentru profesia de istoric de artă şi interesul meu special pentru arta contemporană. În final, destinul a ales, iar astăzi nu pot spune dacă a fost bine sau nu. La Muzeul Cluny am avut un moment de nostalgie, mi-aş fi dorit să pot reface cîte ceva din traseul profesiei mele.

 

Muzeul Cluny a fost creat în 1843 de statul francez, avînd la bază colecţia remarcabilă a unui amator pasionat de perioada medievală, Alexandre Du Sommerard (1779-1842). După moartea acestuia s-a creat muzeul, fiind asociat cu două edificii remarcabile: termele galo-romane, cel mai important monument de arhitectură galo-romană din Paris, construit la sfîrşitul secolului I e.n., şi abaţia Cluny, construită în secolul al XV-lea, la iniţiativa lui Jacques d’Amboise, abate de Cluny. Aceasta reprezintă, alături de catedrala Notre-Dame, unul din cele două ansambluri medievale aflate în Paris. Patrimoniul acestui extraordinar muzeu s-a constituit iniţial dintr-un ansamblu de piese arheologice descoperite în zonă, ce constituie un lapidarium al oraşului Paris, şi din colecţia lui Alexandre Du Sommerard, îmbogăţită, de-a lungul timpului, prin donaţii şi noi achiziţii. Astăzi, Muzeul Cluny oferă vizitatorilor o impresionantă colecţie de obiecte medievale: sculptură, vitralii, orfevrărie, mobilier, tapiserii, miniaturi, multe capodopere ale artei Evului Mediu, dar şi importante piese de arheologie.

 

„Piesa de rezistenţă“ a muzeului – ansamblul celor şase tapiserii cunoscut sub numele de Doamna cu licorna – a fost achiziţionată în 1882. Despre acest ansamblu Prosper Mérimée vorbea încă din 1841, iar în epocă a fost făcut celebru prin mai multe texte scrise de George Sand. Istoria acestei capodopere nu este nici astăzi elucidată. Un prim mister este legat de numele comanditarului. Ceea ce se cunoaşte este numele familiei, Le Viste, reprezentantă a burgheziei lyoneze, care, la începutul secolului al XVI-lea, a venit la Paris. Data de fabricaţie a acestei o-pere este plasată în ultimii ani ai secolului al XV-lea, fiind opera unui atelier fie din nordul Franţei, fie din Brabant, din Flandra sau Ţările de Jos. Leul şi licorna, care joacă în tapiserie rolul de suport heraldic, fac aluzie la Lyon, oraşul familiei Le Viste. Dar principala enigmă a acestei capodopere este chiar semnificaţia sa. Se presupune că acest ansamblu de şase tapiserii a fost realizat cu prilejul unui important eveniment de familie, mariaj, logodnă etc. Personajul feminin reprezentat invită la o interpretare alegorică, iar istoricii de artă recunosc, în cinci dintre tapiserii, cele cinci sensuri ale alegoriei: „Văzul“, „Auzul“, „Mirosul“, „Gustul“, „Atingerea“. Cea de a şasea piesă, după inscripţia dominantă, brodată în aur, poartă numele „A mon seul desir“ – sens dificil de descifrat, dar cei mai mulţi specialişti conchid că aceasta ar semnifica o apologie a „liberului arbitru“. Dar posibilităţile de interpretare sînt multe, ele variază în funcţie de filozofia, literatura şi concepţiile epocii. Una dintre cele mai seducătoare interpretări îi aparţine lui Charles Sterling, care argumentează că ultima piesă a ansamblului Doamna cu licorna este o alegorie a inimii plasate sub semnul dualităţii, între profan şi sacru. Descifrarea enigmelor aparţine însă specialiştilor, dar, indiferent de acestea, vizitatorul trăieşte bucuria întîlnirii cu o poveste minunată, cu o realizare remarcabilă în domeniul artei textile, cu un ansamblu excepţional prezentat, de a cărui atmosferă te desprinzi cu greu.

 

Avînd în vedere caracterul colecţiei, politica de achiziţii a muzeului a fost orientată mai ales spre sculptură, arte decorative, orfevrărie, şi mai puţin spre pictură. Se află la Muzeul Cluny o importantă colecţie de vitralii, remarcabil fiind cel care îl reprezintă pe Sfîntul Timotei, realizat în 1150, provenind din Alsacia, dar şi un ansamblu de zece panouri, reprezentînd seniori locali, din jurul anului 1400.