Doamne, cu ce ţi-am greşit?

Autor: Marius GHILEZAN | Categoria: Politic | 7 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

După 20 de ani de la Revoluţie, sîntem mai divizaţi ca oricînd. În timpul evenimentelor din Decembrie 1989, eram şi noi tineri. Visam cu ochii deschişi. Priveam cu invidie la cei asemenea nouă din Occident. Îl uram pe Brucan pentru prorocirea sa că României îi trebuie 20 de ani pînă să ajungă la democraţie. Explodam numai cînd îl vedeam la televizor. El, ideologul Frontului, fostul editorialist al Scînteii, cel care realiza execuţii publice ale fruntaşilor ţărănişti prin anii 1945, profitorul regimului Ceauşescu, apoi gurul lui Iliescu, ne-a învins de după moarte.

Atunci, ca orice tînăr născut în Timişoara, credeam că ne vom alinia democraţiilor consolidate ale Europei mult mai rapid. Doream revenirea capitalismului, aşa cum ni-l relevau poveştile bunicilor. Susţineam partidele istorice, pentru că le consideram singurele legitime să compună viaţa politică. Visam, asemenea celor bătrîni, în rechemarea Regelui Mihai pe tron. Voiam ca lumea de basm cu regi, regine şi prinţi, cu nobilii viteji şi Ilenele lor Cosînzene să revină în realitate. Am scris cu mult respect despre lumea avută, care, înainte de dezastrul comunist, compunea elita societăţii, despre dreptul lor la restitutio in integrum. Am ieşit la mitinguri, am cunoscut personaje admirabile, valori morale şi dinastii de boieri pămînteni, dar şi urmaşi ai grofilor maghiari şi am simţit că reverberez asemenea lor. I-am apreciat pentru modestia şi înălţimea gîndurilor lor curate, pentru că nu ştiau să urască şi nu voiau decît binele.

Venit prin 1991 la Bucureşti, credeam că voi reuşi să fac mai mult. Pentru mine şi pentru familia mea, nu cea de sînge, ci cea care credea în aceleaşi valori ca şi mine. Am scris sute, poate mii de anchete şi reportaje despre deportările ţăranilor, despre prigonirea elitelor intelectuale, despre gropile comune, despre suferinţa unora, a căror singură vină era că nu aveau vocaţia colaboraţionismului în sînge. Mi-am făcut din foştii deţinuţi politici arhangheli ai binelui, din exil o lume a rezistenţei prin fugă, din disidenţă, un reper moral.

După 20 de ani….

Aş fi preferat să nu particip la anii de joacă cu democraţia. Să fi făcut şi eu bişniţă la sîrbi şi unguri sau să mă fi lansat în afaceri. Să nu fi fost atît de implicat în ceremonialul stingerii şi aprinderii torţelor de libertate.

Mă tot gîndesc dacă după Revoluţie aş fi adormit 20 de ani şi m-aş fi trezit într-o Românie europeană care arată în asemenea hal, ce aş fi făcut? Cred că m-aş fi întors în moartea simbolică. Dar dacă acest exerciţiu de imaginaţie ar fi fost real?

În locul moşierilor din poveştile bunicilor să-l fi găsit pe Triţă Făniţă, în fabricile lui Malaxa, pudibond aşezat pe George Copos, în scaunul lui Auschnitz, pe George Constantin Păunescu, iar în locul regelui Mihai, un scandalagiu notoriu? Nu aş fi preferat întoarcerea la somnul poate chiar de veci?

România a evoluat spre o economie de piaţă. Sigur că în 1989 nu am ieşit pe stradă pentru ca în locul măcelăriilor comuniste să ajungă gloriosul Kaufland. Aveam de la Comtim cîtă carne voiam. Nu am răzbit printre gloanţe să ne astîmpărăm foamea sau să-i ridicăm pe poziţii niciodată visate pe foşti traficanţi de valută sau chelnerii ajunşi magnaţi. Voiam mai mult. O ţară a reconcilierii cu sine şi cu propriul trecut. M-am trezit într-o plină dihonie, cînd toată lumea ţipă. Cei din exil, deveniţi ulterior diaspora, mă ceartă că eu, de aici, nu înţeleg ceea ei văd, de acolo, drept un luptător anticomunist. Dintr-un tolerant moderat, am ajuns un intolerant exploziv.

Cred că ni s-au furat 20 de ani din viaţă. România nu este a noastră, ci a lor: a impostorilor, a falsificatorilor de vise, a descurcăreţilor ce şi-au făcut academii de moravuri şi acum ne sfidează din grotescul împărăţiilor lor de carton. L-am susţinut pe Emil Constantinescu pentru că am crezut în cuvîntul lui că va readuce regele pe tron. Aşa cum i-a promis Seniorului Coposu. În macazul viselor mele, s-a aşezat cu graţie prezidenţială dricul pe roţi numit FNI, ceaprazăriile ambulante şi toată liota Securităţii în posturi de comandă. Nu am visat să schimbăm profitorii noştri cu ai lor. Doar o schimbare radicală. Şi ce am primit? Un refuz şi o sintagmă: „M-a învins Securitatea!“. Dar ce te-a oprit să o birui, domnule profesor?

Au urmat ani de restauraţie. Bunicuţa ne-a zîmbit nu din albume, ci din Palat. A revenit. Şi a urmat un marinar, tot din stirpea lor.

Am crezut în lustraţia vieţii politice şi am pierdut. Am sperat ca, în România, să biruie societatea deschisă, pluralistă, bazată pe concurenţa dintre valori. Am tot aşteptat să li se facă foştilor deţinuţi politici minima reparaţie, am crezut în revenirea moşierilor, a burghezilor şi a Regelui „apărător de ţară“. După 20 de ani, în plină restauraţie a bunului plac, pe posturile de comandă îi găsim pe fiii sau pe nepoţii celor care au sovietizat şi dispreţuit poporul român.

Dacă visul nostru decembrist s-ar fi împlinit, România nu ar fi fost cea a mineriadelor, nu am fi fost percepuţi ca un popor barbar şi ne-am fi simţit şi noi acasă, în propriile noastre case, nu printre străini.

Doamne, cu ce ţi-am greşit?

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

Tara unde "totul a esuat"...Ernesto Joschuer - Joi, 24 Decembrie 2009, 19:10

Domnule Ghilezan, "Dumnezeu", cum ne spune Cioran, "nu citeste", asa ca n-o sa va raspunda la intrebare. Dar, mai nou, are un reprezentant ideologic pe pamant - si crudul si milosul dominus Horia-Roman Patapievici. Va sugerez, deci, sa-i puneti dumnealui intrebarea...

consensdoru - Vineri, 25 Decembrie 2009, 11:33

un sincer bravo ptr articol; din pacate suntem cam putini care gandesc astfel...sau altii nici nu vor sa gandeasca ci doar sa profite

Crud si realGarcia Muerte - Vineri, 25 Decembrie 2009, 13:14

Crud, dur dar real acest comentariu. Uneori este bine sa operam cu bisturiul si sa spunen lucrurilor pe nume. Da, blestemul acestei tari sta in prostia manifesta a romanilor de care acestia dau dovada in momentele decisive. Intr-o tara in care un comunist cu acte striga "Comunistii!" si castiga prezidentialele cu aportul decisiv al diasporei "capitaliste", la ce te poti astepta? Stalinistul Brucan avea dreptate: "Stupid people".

DUREROS DE ADEVARATILEANA - Vineri, 25 Decembrie 2009, 20:49

DA < 20 ANI DIN VIETILE NOASTRE CONSUMATI CU ILUZII CU ASTEPTARI DESARTE> CUM SA FIE MAI BINE CIND CEI DE LA CIRMA TARII SINT SUPRA SPECIALIZATI IN HOTII. DE CE OARE TINERILOR NU LE PASA DE CE SE INTIMPLA< DE CE NU SINT MAI COMBATIVI?NU E O SOLUTIE SA PLECE DIN TARA . ESTE ADEVARAT CA EUROPA OCCIDENTALA , AMERICA PLATESTE BINE MINTILE BUNE DAR ACOLO ESTI UN STRAIN , NU TE VOR CONSIDERA NICIODATA UNUL DE_AL LOR> PE CEI DE _ACUM II URASC MAI MULT DECIT PE CEAUSESCU PT. CA A TINUT TARA INTR_UN MARASM. ISTORICUL N. DJUVARA INTREBAT DACA MAI CREDE INTR_O REVENIRE A ROMANIEI A SPUS DA, DAR PESTE 50- 60 ANI. MULT! PINA ATUNCI CE FACEM?

cu_ce-ai_gresitIti_spun_eu - Luni, 28 Decembrie 2009, 23:41

Ai gresit prin lipsa de efort mental minim de a fi lucid, realist si cu picioarele pe pamant. Dar fii calm, nu esti singurul care a dat in gropi, suntem mult mai multi decat poti sa-ti imaginezi.

MISCAREA ROMÂNIA ALTFELRomeo Tarhon - Miercuri, 6 Ianuarie 2010, 14:55

“Copiii conducatorilor lor de atunci sunt conducatorii copiilor nostri de azi”…Este ceea ce a formulat si prevestit, despre postcomunism, un remarcabil gânditor.
Parafraza:
Dacă visul nostru decembrist s-ar fi împlinit, România ar fi fost a noastra, nu a lor…

adevarat si durerosAdeline - Miercuri, 6 Ianuarie 2010, 15:10

Cata dreptate ai Marius, ti-am urmarit de-a lungul anilor activitatea, ti-am citit articolele, am crezut in tot ce ai crezut si tu, dupa esecul PNTCD am hotarat ca nu se mai poate face nimic si am parasit Romania, nu regret, nu e o solutie dar pentru mine speranta a murit atunci..tu ai fost mai optimist..