Mai sînt doar cîteva luni
şi se vor împlini cinci ani de la moartea jurnalistei Anna
Politkovskaia. La 7 octombrie 2006, la Moscova, unde tînjeau să
ajungă „surorile“ lui Cehov şi au ajuns degeaba armatele lui
Napoleon şi Hitler, la doar cîteva minute după ce intrase în
blocul unde locuia, este împuşcată mortal. Venise de la
cumpărături. Cei trei suspecţi arestaţi, agenţi ai serviciilor
secrete ruse implicaţi în incident, au fost achitaţi din
lipsă de probe concludente. O moarte care nu dovedeşte nimic, decît
simplul fapt că Justiţia nu funcţionează în Rusia. O moarte
care se adaugă altor morţi – şi care vor mai urma, din
nefericire – din rîndul jurnaliştilor şi oamenilor legii
care nu s-au lăsat corupţi sau cărora nu le-a fost teamă de
propria lor conştiinţă. O moarte violentă, o crimă premeditată
(coordonată de FSB, de premierul Putin, de miliardarul Boris
Berezovski, de marioneta cecenă Ramzan Kadîrov, omul
Kremlinului? – nu s-a dovedit nimic în Justiţie), cu asasini
rămaşi nepedepsiţi. E posibil aşa ceva într-o Rusie care
face mare caz de procesul ei de democratizare? E posibil aşa ceva
într-o lume unde totul se află şi nimic nu rămîne
tăinuit? E posibil aşa ceva cînd se face mare caz pe întreg
mapamondul de drepturile omului şi de crimele împotriva
umanităţii ?
De ce nu ar fi, cînd ziarişti
cunoscuţi, oameni de afaceri sau judecători sînt asasinaţi
pe bandă rulantă. Într-o Rusie unde uriaşele resurse
naturale îşi dau mîna cu interesele marilor grupuri
mafiote. Într-o Rusie unde interesele strategice ale Statelor
Unite şi ale aliaţilor săi nu sînt deloc de neglijat. Într-o
Rusie, să nu ne ascundem după degete sau într-o lojă de la
Balşoi Teatr, unde democraţia înseamnă doar voinţa lui
Dumnezeu şi a unui singur om. Vladimir Putin, omul cu privirea de
oţel, fost ofiţer KGB, care i-a promis tătucului său (Boris
Elţîn) că va reda faima şi măreţia Rusiei Imperiale. Zis
şi făcut. Ce mai contează cîteva sute de morţi la Beslan,
la Teatrul Nord-Ost sau în accidentul submarinului nuclear
Kursk? Ce mai contează zecile de mii de victime din Cecenia,
Daghestan şi Inguşetia, ce mai contează sutele de mii de refugiaţi
din rîndul populaţiilor neruse ce alcătuiesc marele imperiu
rus al lui Putin de astăzi? De politica naţionalităţilor a lui
Lenin şi Stalin s-a ales praful. Caviarul şi vodca fac să treacă
toate supărările.
Restul nu contează. Slava Bogu,
Gospode pa milu! (Rîdea de nu mai putea Anna Politkovskaia de
crucile imense – de la frunte la organele sexuale, nota ea cu
ironie – făcute de membrii noii clase de ciocoi ai puterii din
preajma lui Putin, cu ocazia diverselor sărbători pravoslavnice.
I-a ieşit pe nas, a plătit scump.) Şi se vede, nu e nevoie de cine
ştie ce informaţii clasificate ca să pricepem ce se întîmplă
în Rusia.
Menirea de a scrie la ziar
Dacă Anna Politkovskaia s-ar fi ocupat
de arta icoanelor lui Rubliov sau de literatura rusă de avangardă,
ar mai fi fost şi astăzi în viaţă. Dar această femeie
admirabilă, născută la New York în 1959 (30 aprilie) din
părinţi ruşi, diplomaţi sovietici acreditaţi la Misiunea URSS de
pe lîngă ONU, şi-a dedicat întreaga viaţă adevărului
şi dreptăţii. Dincolo de orice fel de pasiuni etnice sau simpatii
ideologice. Anna Politkovskaia a ridicat la rang înalt menirea
de a scrie la ziar. Reporter special la Novaia Gazeta (ziar de
orientare liberală, cel mai critic la adresa puterii de pe piaţa
media din Rusia), Politkovskaia a tot incriminat ce era de incriminat
în viaţa politică şi socială a Rusiei. Interesant detaliul
că ziarul care a făcut-o faimoasă pe Anna Politkovskaia le
aparţine lui Mihail Gorbaciov şi lui Alexandr Lebedev. Unul dintre
cei mai bogaţi oameni din Rusia (şi din lume, numărul 358 în
clasamentul alcătuit de Forbes în 2008, cu o avere estimată
la 3,5 miliarde de dolari). Scotocind puţin prin viaţa şi
activităţile lui Lebedev, desluşim simplul fapt că, intrînd
în politică, nu a forţat nota critică la adresa lui Putin şi
că, pînă la urmă, s-a dat pe brazdă sprijinindu-l. Faptul
că a oferit 25 de milioane de ruble – 1 milion de dolari – celui
care va furniza informaţii pentru prinderea asasinilor Annei
Politkovskaia nu mai spune nimic. Sic transit gloria mundi.
Detalii despre viaţa şi scrisul marii
jurnaliste se regăsesc în două cărţi deja apărute în
limba română. Este vorba despre Un război murdar. Rusia lui
Putin (Editura Meditaţii, 2008) şi Jurnal rusesc (Editura Meteor
Press, 2010), pe care le-am citit cu mare interes şi le-am comentat
cu strîngere de inimă.
„Am prezentat doar evenimentele la
care am fost martoră“
De această dată, avem la îndemînă
o nouă apariţie editorială sub semnătura Annei Politkovskaia – Doar adevărul (Editura Meteor Press, 2011, traducerea din engleză
de Mihai Dan Pavelescu, după o ediţie – Nothing But the Truth –
apărută în 2010, în Marea Britanie, la Harvil Secker).
Faptul că Lebedev este proprietarul şi al unor ziare de prestigiu
din Anglia precum The Independent şi The Evening Standard ne spune
din nou ceva despre forţa financiară a marilor oligarhi ruşi. Dacă Rusia lui Putin şi Jurnalul rusesc abordau direct şi abrupt
problemele mari şi grave ale Rusiei, de această dată, avem parte
de o selecţie de mărturii, reportaje şi interviuri ce acoperă
cele două războaie cecene pe care Politkovskaia le-a urmărit de
aproape. Şi care, în fond, au creat o bună popularitate
printre conaţionalii lui Putin şi au condus la realegerea lui ca
preşedinte cu un al doilea mandat. Ce a urmat şi continuă şi acum
ştim bine.
Volumul de faţă beneficiază de un
cuvînt înainte semnat de baroana Helene Kennedy,
preşedinta Consiliului Britanic între 1998 şi 2004, o figură
marcantă a baroului britanic şi o distinsă luptătoare pentru
libertăţile civile şi drepturile omului. Cuvinte calde despre o
femeie care a scris mereu la rece. Un alt text cu care se deschide
volumul este dramatica confesiune despre profesiunea de credinţă a
jurnalistei. „De ce mă fac vinovată“ – textul găsit în
computerul Annei Politkovskaia, după moartea ei, ar trebui să-l
facă cel puţin să roşească pe Toader Paleologu, care a făcut pe
koveni, clovnul, ca să placă tuturor celor ce alcătuiesc piramida
puterii. Finalul articolului scris de Anna Politkovskaia: „În
prezent, un jurnalist care nu face parte dintre «ai noştri»
este un proscris. Eu nu am căutat niciodată actualul meu statut de
paria şi lucrul mă face să mă simt ca un delfin eşuat pe ţărm.
Nu sînt o combatantă politică internă. Nu voi aminti
celelalte bucurii ale căii pe care am ales-o: otrăvirea,
arestările, avertismentele primite prin poştă şi Internet sau
ameninţările cu moartea primite la telefon. Principalul este să
continui cu meseria, să descriu viaţa pe care o văd, să-i primesc
zilnic în redacţia ziarului nostru pe vizitatorii care n-au
unde să-şi aducă necazurile, fiindcă Kremlinul le consideră
împotriva liniei oficiale. Unicul loc în care le pot face
cunoscute lumii este ziarul nostru, Novaia gazeta. De ce mă fac
vinovată? Am prezentat doar evenimentele la care am fost martoră,
adevărul şi numai adevărul“.
Şi aşa intrăm în miezul cărţii
şi al poveştilor reale ale Rusiei. Care e mai altfel decît ce
ştim noi, cu marii lor scriitori şi artişti, cu balerine şi
sportivi, cu muzicieni şi politicieni de tot felul. Avem o
radiografie a Rusiei reale, de dincolo de imaginile cu Piaţa Roşie
şi de turiştii care vînează pe malurile lacului Baikal. O
Rusie multietnică, destrămată şi căutîndu-şi drum prin
taigaua capitalismului pe care Elţîn a oferit-o foştilor
cetăţeni sovietici. Nimic din ce a fost nu mai este. Ce vine spre
prezent este tulbure. Reportajele din Cecenia sînt
cutremurătoare. Acţiunile forţelor speciale – extrem de dure.
Violenţa generează violenţă, moartea nu mai înseamnă
nimic. Povestea cecenă relatată de Anna Politkovskaia capătă
accente de dramă antică. Şi desluşim că, dincolo de bine şi de
rău, există oameni. Femei, bătrîni, copii, destine, nu doar
terorişti şi soldaţi OMON. Povestea familiei Kadîrov –
actualul lider de la Groznîi, pus de Putin să-i călărească
pe ceceni – este în tuşe tari. Nu degeaba au fost răpită
şi împuşcată ziarista şi luptătoarea pentru drepturile
omului din Cecenia, Natalia Estemirova. Colaboratoare apropiată a
Annei Politkovskaia. Nu degeaba sînt asasinaţi la Moscova
avocatul Stanislav Merkulov şi ziarista Nastasia Baburova. Opoziţia
faţă de putere se plăteşte. Cine nu e cu noi şi cu ai noştri
piere. Dispare. Ca şi cum nu a fost. Nu e de joacă în Rusia
să critici puterea.
Dar în alte părţi cum ar fi?
„Merită sacrificate vieţi în
numele jurnalismului?“ – este un chestionar pentru proiectul
„Teritoriul Glaznost“. La care, după ce am citit tot ce a
răspuns Anna Politkovskaia, am răspunde şi noi că nu ştim ce să
răspundem. O societate în care lupta împotriva corupţiei
devine politică de stat, corupţia este deja politică de stat.
Nimic de adăugat.
Dacă scrisul Annei Politkovskaia ne
alimentează speranţele, destinul ei ne face să ne lăsăm păgubaşi
de a mai face ceva. Şi totuşi, fiecare poate opta pentru el însuşi.
Fără iluzii, omul absurd al lui Camus îşi acceptă propriul
destin.
Anna Politkovskaia
Doar adevărul
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu
Editura Meteor Press, Bucureşti, 2011, 432 p.
Volumul Doar adevarul de Anna Politkovskaia va fi lansat de Editura Meteor Press la Bookfest, sîmbătă, 28 mai, la ora 17.00, la standul editurii. Participă: Bedros Horasangian, Adrian Cioroianu, Liviu Antonesei; Petre Mihai Bacanu.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters