OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu foarte putine exceptii, pentru care degetele de la o mina sint prea multe, in presa romaneasca de acum bintuie un aer de consensualitate ce-mi aminteste de nostalgia unanimitatii si de pledoaria pentru consens national din discursurile fostului presedinte Ion Iliescu, dar si de atmosfera anului electoral 2004, cind in majoritatea ziarelor noastre Adrian Nastase si PSD se bucurau de increderea si aprecierea jurnalistilor, analistilor, stiristilor et caetera, et caetera.

Atunci m-am gindit ca aici, pe malurile Dimbovitei, constiinte de vinzare sint la orice colt de strada. Acum, cind situatia se repeta, desi in rolurile principale joaca – la propriu si la figurat – Traian Basescu si PD, preferatii condeierilor nostri de azi, imi dau seama ca jurnalistul roman sufera de o boala cronica: nostalgia despotului luminat, un soi de „calaret singuratic“ providential si neinfricat, care lupta de unul singur cu morile de vint ale coruptiei, cu fantomele Securitatii, cu grupurile de interese (localizate fara nici o indoiala in zona liberala!). Si da-i si lupta, si lupta si da-i!
Jurnalistul roman – ca se numeste redactor, publicist, editorialist sau, mai pretentios, analist politic – fuge de analiza coerenta si argumentata ca dracul de tamiie (iertata-mi fie vorba proasta tocmai acum, in Postul mare).

Instrumentele lui de lucru preferate sint elogiul tamiios, incoerenta argumentatiei si fuga de idei – si e suficient sa cititi articolele lui Traian Ungureanu, Cristian Patrasconiu si Sever Voinescu din Cotidianul, editorialele Sabinei Fati sau ale Andreei Pora din Romania libera, inflatia de articole omagiale din Evenimentul zilei sau sa urmariti evolutia unora dintre moderatorii TV, onctuosi cu cei puternici si necrutatori cu cei slabi (ma rog, chestiune de perceptie – nu ca aceasta ar fi realitatea, dar, fiind tratati drept „moliceni“ de vajnicii editorialisti, aceasta este imaginea care ni se ofera spre consum public).

Nu vi se pare ca ceva nu e in regula in pasajul de mai sus? Cum e posibil ca oameni inteligenti (realmente inteligenti) precum cei enumerati mai sus sa sufere de „fuga de idei“? La o asemenea intrebare imi este foarte greu sa raspund. Tot ce pot face e sa constat o realitate – exista o frenezie a adulatiei, o competitie in fortarea logicii, cu scopul de a gasi justificari pentru orice prostie (sau gogomanie, daca preferati) a presedintelui si a apropiatilor sai, care imi sporeste perplexitatea.

Cum sa crezi sincer si sa mai si incerci sa demonstrezi, in pofida oricarei evidente, ca prin demisia lui de la conducerea SIE, Claudiu Saftoiu a devenit „asul din mineca lui Basescu“? Cum sa acuzi monstruoasa coalitie si oculta alianta PNL- PSD-PRM-PC din Parlament si sa afirmi, in acelasi timp, ca Traian Basescu ar trebui sa desemneze pentru functia de director al SIE un reprezentant al PSD, care sa fie votat in Parlament de PD-PSD-PRM-PC pentru ca, vezi Doamne, numai iubitul presedinte ar putea gasi linistea mult visata? Nu e aici un exemplu clar de dubla masura? Oculta alianta nu mai e nici oculta si nici monstruoasa pentru tarisoara daca in loc de PNL se afla PD? Incurcate sint caile doamnelor si domnilor jurnalisti atunci cind vor cu tot dinadinsul sa ne convinga de justetea punctului lor de vedere.

Un alt exemplu, revelator pentru dubla masura si nu numai: saptamina trecuta, Camera Deputatilor a respins cu majoritate de voturi Ordonanta de Urgenta nr. 105/13. 12.2006 a Guvernului prin care sediul din Calea Victoriei nr. 120 era atribuit Grupului pentru Dialog Social. Cine a votat impotriva acestei ordonante guvernamentale? Surprize, surprize: PD-PSD-PRM-PC! Cum e posibil asa ceva?, se vor intreba consternati cei obisnuiti cu consecventa logica. Doar PD-ul este partid prezidential, asculta de comenzile de la Cotroceni, iar GDS l-a sprijinit pe presedinte printr-un Apel recent.

Si cum de nu au sarit ca arsi editorialistii nostri, altfel foarte zgomotosi? Nu-i asa ca nu mai intelegeti nimic? Si totusi, faceti un efort: reprezentantii PD au spus ca a fost o... eroare, ca au votat fara sa-si dea prea bine seama ce voteaza. Explicatie puerila, din greseala poate vota o persoana, pot vota doua sau trei, dar ca toti reprezentantii unui partid sa sufere simultan de neatentie si sa nu stie ce voteaza este greu de crezut. Mai plauzibila este o alta explicatie – de fapt, membrii PD au fost instruiti sa voteze impotriva oricarei legi sau ordonante propuse si sustinute de Guvern sau de liberali. Chiar daca asta inseamna o alianta in Parlament cu PSD-PRM-PC. Dar ce interes ar avea presedintele ca GDS – care, repet, il sustine – sa-si piarda sediul?

Imi permit sa cred ca singurul interesat ca GDS sa se afle in pericol de a-si pierde sediul este Traian Basescu insusi. Doar asa s-ar putea infatisa natiei si populatiei drept unicul protector si salvator in extremis al intelectualitatii romane. Pentru ca, nu-i asa?, doar de el depinde ca Ordonanta de Urgenta mai sus amintita sa fie adoptata in cele din urma. Si atunci sa vezi ce elogii, ce discursuri, ce ode si promisiuni de vesnica pomenire vor curge prin paginile infiorate ale ziarelor autohtone. „Basescu acum!“ va rasuna, din nou, strigatul de lupta al tombaterelor nationale care vor continua sa acrediteze ideea singularitatii presedintelui jucator, salvator, exterminator al tuturor nedreptatilor prezente si viitoare.
Analiza, biata de ea, va avea din nou de suferit. Cine sa stea sa analizeze consecintele reale ale gestului PD si semnificatiile evidente ale jocului la doua capete practicat de partidul prezidential?

Pentru cineva din afara este mai mult decit evident ca rezultatul votului e relevant pentru lipsa de loialitate a PD fata de partenerii de coalitie. In aceasta „scapare“ aparenta consta esenta strategiei la care recurge, de aproape trei luni, presedintele, folosind PD-ul ca pe un instrument util pentru a-si impune vointa asupra guvernului si asupra partenerilor de coalitie. Aici trebuie cautata explicatia pentru mult trimbitata inexistenta a majoritatii parlamentare (de care vorbesc atit reprezentantii PD si PLD, cit si cei ai opozitiei): reprezentantii PD si cei ai PLD sint dispusi sa voteze constant impotriva oricarei initiative guvernamentale sau liberale, chiar daca asta inseamna, de fapt, un vot impotriva programului cu care Alianta DA a cistigat alegerile in decembrie 2004. Decredibilizarea PNL si a primului ministru au devenit scopuri mult mai importante decit respectarea programului Aliantei.

Tara arde si voi vreti analiza, vor raspunde corifeii prezidentiali. Noi nu avem timp de analize si demonstratii, acum trebuie actionat, asa ca noi actionam, nu gindim, pericolul ca liberalii cei corupti sa mai ramina in Parlament e prea mare, Tatucul nostru e in pericol!!! Ce conteaza ca sefii Serviciilor Secrete sint ai PSD, EL garanteaza pentru ei, ce conteaza ca la CNSAS s-a lasat o tacere grea si institutia pare paralizata, EL a intervenit pentru a debloca dosarele aflate mai an la SRI, ce conteaza ca are impulsuri autoritariste si nu scapa nici un prilej de a discredita institutiile statului de drept, EL e mai valoros decit Parlamentul, partidele politice si guvernul la un loc. Asa ca, mai bine renuntam la toate aceste forme fara fond ale democratiei si ii acordam LUI puteri depline asupra noastra, a tuturor. El este acum Cel Bun, Cel Drept, Cel Mare, Cel Viteaz, iar noi sintem umilii LUI propovaduitori.

Paradoxul roman functioneaza din plin. Ceea ce parea imposibil de crezut acum citiva ani, cind lipsa de consistenta a PD era evidenta – cit de credibil poate sa fie un partid care trece, peste noapte, de la stinga la dreapta, care isi are originea in defunctul FSN si incearca acum, teatral de-a dreptul, sa se erijeze in partidul fanion al dreptei autohtone? –, a devenit acum realitate cotidiana: urmasii FSN-ului construit de Ion Iliescu au reusit, cu o abilitate diabolica, recunosc, sa creeze o imagine atit de proasta democratiei si liberalismului, incit nu e de mirare daca, la un eventual referendum pe aceasta tema, poporul suveran nu va vota cu entuziasm pentru o republica prezidentiala.

Ar fi mult mai simplu, nu-i asa, ca in loc de debandada de acum sa avem un presedinte ales pentru noi, dintre noi, un presedinte care sa lucreze pentru tara, in pace si liniste. Evident, cabinetul lui de lucru ar fi Tara, contactul cu masele l-ar umple de energie, si el ar avea, in sfirsit, linistea necesara pentru realizarea reformei politice pe care se bazeaza programul lui de guvernare.
Dar socoteala de acasa nu se potriveste intotdeauna cu cea din tirg, iar viitorul presedinte s-ar putea numi, la o adica, Gigi Becali. Poporul e suveran, nu-i asa?

Nota redactiei: Claudia V. Sosa este masterand in Political Science la Tufts University, SUA