OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Atunci cind decizi sa faci un film despre subiecte de stringenta actualitate, cum sint scandalul dosarelor de Securitate si deconspirarea colaboratorilor cu fosta politie politica, te supui unui mare risc: daca nu este o realizare exceptionala, filmul tau nu numai ca nu va trece proba timpului, dar nici nu va reusi sa atraga in cinematografe niste spectatori care pot vedea zilnic la televizor dezbateri nesfirsite pe marginea acelorasi subiecte, dezbateri din start mai interesante pentru un public avid de „viata adevarata“.

Sper ca regizorul Nicolae Margineanu si-a asumat acest risc, convins fiind ca are ceva de spus si ca stie cum sa spuna, insa... „geaba vointa, daca nema putirinta“.
Conflictul regizor-scenarist porneste, cred eu, tocmai de la maniera de abordare considerata potrivita de fiecare dintre ei. Daca Eva Sirbu a avut in minte o drama serioasa, care sa ridice probleme de constiinta, Nicolae Margineanu, luind in calcul nevoia de divertisment a audientei potentiale, a folosit partitura scenaristica pentru a construi o tragicomedie; din pacate, rezultatul este mai degraba o tragi(auto)parodie, cu personaje caricaturizate si multe scene desprinse parca dintr-un sitcom bastinas. De exemplu, discutiile revelatoare dintre fostele prietene Sanda (Maria Ploae) si Maria (Tamara Cretulescu) nu au pic de dramatism si par niste banale suete, iar comportamentul excesiv al Irinei (Oana Maria Margineanu), adolescenta rasfatata a familiei Pana, nu convinge nici o clipa.

Tot ce poate face operatorul Mihai Sirbusca (mai rezervat decit la catastrofalul Un acoperis deasupra capului de Adrian Popovici) pentru a salva situatia, dind un plus de emotie scenelor culminante, este sa miste camera de la un personaj la altul ca si cum ar filma o partida de ping-pong, acompaniata de muzica in crescendo a lui Petru Margineanu. in plus, substanta narativa este suficienta pentru un teleplay de o ora, dar nu si pentru un lungmetraj pe cinemascop. Dupa primul climax avind-o ca protagonista pe Irina, filmul deja nu mai are suflu, iar dupa al doilea (si el exagerat), incepe sa gifiie precum un alergator la suta de metri convertit peste noapte in maratonist.

in acest moment, Nicolae Margineanu pluseaza si o da din nou in bara, introducind o alta confruntare, inexistenta in scenariul initial: Radu (Marcel Iures) ii face o vizita fostului securist (actual sereist?) Lupu, poreclit ironic „Oita“ (Cornel Scripcaru, o eroare flagranta de casting, atita vreme cit personajul interpretat trebuia sa fie cu cel putin un deceniu mai virstnic decit actorul), si, dupa ce a prins curaj gratie nelipsitei sticle de whisky, isi „marcheaza teritoriul“ (din fericire, cu spatele la aparat) peste citeva dosare albastre asternute pe birou special cu acest scop, sub privirea ovina a „negativului“. Aceasta este de departe secventa cea mai penibila a filmului, care pe mine m-a convins ca Nicolae Margineanu ar trebui sa se lase urgent de meserie.