OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mircea Flonta
Cum recunoastem Pasarea Minervei? Reflectii asupra perceptiei filosofiei
in cultura romaneasca
Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1998, 281 p.,
indice de nume, f.p.


Mircea Flonta a incercat inca in Imagini ale stiintei (Editura Academiei, 1994) sa introduca teme ale discutiei purtate in jurul filozofiei astazi la noi intr-un context nou si cu totul neasteptat, acela al filozofiei si al istoriei stiintei. Mai vechea sa incercare a ramas fara ecou in opinia intelectuala, desi descifra resorturile unei conceptii despre stiinta impregnate in cultura noastra si impartasite de nume ilustre in filozofie si in critica culturii: Constantin Noica, Nae Ionescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu sau Alexandru Paleologu. El si-a reluat de curind incercarea, adunind la un loc sapte eseuri referitoare la teme, opere si pozitii considerate reprezentative pentru filozofia romaneasca. Cum recunoastem Pasarea Minervei? este o prima tentativa de a trece granita ce-i separa pe adeptii unei conceptii speculative de adeptii unei conceptii critice a filozofiei – cele doua principale tendinte care se manifesta in dezbaterile in jurul filozofiei la noi – si de a discuta teme dragi celuilalt, pe terenul sau si cu propriile sale instrumente. Mircea Flonta pune intre paranteze politicoasa ignorare reciproca ce domneste intre adeptii celor doua tendinte si contesta totodata pozitia privilegiata pe care o detine mediul literar-artistic ca singura instanta abilitata sa judece si sa consacre valoarea filozofica.

Tendinta, concept speculativ si concept critic nu sint neaparat cuvinte potrivite si acoperitoare pentru descrierea cimpului filozofic actual. Si nu sint pentru ca privesc mai cu seama discutia din jurul filozofiei prezenta in critica culturii, in care perceptiile si contingentele conteaza mai mult decit criteriile si care, din aceasta cauza, transfigureaza adeseori asimetric conceptiile si pozitiile originare (Mihai Sora sau Sorin Vieru, filozofi dedicati idealului critic, sint perceputi ca adepti ai tendintei speculative, in timp ce Gheorghe Vladutescu, desi are multe in comun cu idealul speculativ, este vazut ca apartinind tendintei critice). Totusi, chiar in acest context destul de ambiguu, tendinta critica este, intr-un fel, oarecum explicabila, mai usor de delimitat. Cei care o urmeaza sint, in mai toate cazurile, universitari ce se identifica sau care sint identificati cu acest statut – reprezentantii cei mai cunoscuti ar fi Mircea Flonta si Ilie Parvu. Ei concep si practica filozofia ca pe o activitate de cercetare, specializata si profesionalizata. Preocuparile lor sint diverse, incepind cu metafizica si sfirsind cu filozofia aplicata. Pentru ca acorda acestor preocupari un statut disciplinar riguros, adeptii acestei tendinte intervin extrem de rar in discutia publica intelectuala (nici nu prea sint solicitati, dar nici nu prea dau de inteles ca ar avea ceva de spus), iar cind o fac, sint si citeva exemple, interventiile lor nu au ecou. Ceea ce nu inseamna ca ei nu-si exercita influenta si dincolo de zidurile universitatii. Dimpotriva, o parte din cresterea atractivitatii stilului argumentativ in discutia de idei si chiar unele teme ale acesteia li se datoreaza, prin influenta indirecta cistigata de la catedra, prin cartile pe care le publica sau prin determinarea unor programe editoriale.

Tendinta speculativa nu se infatiseaza la fel de omogen. Ca si tendinta critica, si aceasta este promovata intr-un mod profesional (in acest sens, reprezentantul ei emblematic este Gabriel Liiceanu). Cel mai adesea, insa, este sustinuta fragmentar si mai ales ca prejudecata dincolo de discursul filozofic, constituind un fel de loc comun al discutiei mai generale din critica culturii. Diversitatea formulelor culturale in care sint proclamate motive ale acestei tendinte se intinde de la studiile clasice pina la cele culturale, iar criteriul cel mai impartasit este unul de natura estetica si valorizeaza frumusetea si originalitatea constructiei si a scrisului filozofic. O alta idee impartasita, la fel de importanta, este ca filozofia priveste exclusiv marile probleme ale existentei si ca in sesizarea acestora abordarea speculativa, reflectia libera, ca si intuitia si trairea sint cai de urmat.
Tendinta speculativa este dominanta in cultura noastra de azi. Modelul filozofic propus de ea este considerat valabil in exclusivitate, in timp ce modelul critic este perceput ca inautentic si, prin aceasta, lipsit de valoare culturala. Ar fi vorba, considera Mircea Flonta, de un spirit caracteristic pentru atmosfera si receptivitatea culturala din spatiul romanesc.

El este rezultatul nu doar al unei configuratii culturale specifice, ci si al unei lipse de cunoastere si de adecvare in interpretarea diferitelor conceptii si angajamente filozofice. Pentru a-si sustine punctul de vedere, Mircea Flonta pune la punct un ansamblu teoretic care integreaza si interpreteaza dezbaterile romanesti din jurul filozofiei in contextul unei problematici recognoscibile oriunde altundeva si, in acelasi timp, surprinde si analizeaza particularitatile reprezentarilor cu privire la idealurile si practicarea filozofiei. Demonstratia sa se concentreaza in jurul a doua teorii: o conceptie relativista privind identitatea filozofiei si o discutie a reprezentarilor relatiei dintre filozofie si stiinta in spiritualitatea romaneasca din perspectiva teoriei celor doua culturi, a lui C.P. Snow.
Mircea Flonta sustine ca nu exista o identitate fundamentala a filozofiei si nici macar filozofie in genere. Exista mai degraba filozofii, adica anumite traditii filozofice destul de bine delimitate, caracterizate printr-o anumita tematica si un anumit stil de gindire si constituite, de regula, in urma unor mutatii culturale profunde (traditia metafizicii clasice, traditia critica si transcendentala, istorismul, filozofia analitica s.a.m.d.). Asemenea traditii sint incomensurabile si comunica intre ele numai intr-o mica masura. De aceea, orice intreprindere filozofica trebuie judecata prin raportare la criteriile de excelenta a traditiei de care apartine si nicidecum presupunind o identitate unica sau in genere a filozofiei.

Expresii precum filozofie mare, filozofie minora, filozofie adevarata, des intilnite la noi, desi recunosc in fapt diversitatea stilurilor de filozofare, considera, totusi, ca filozofia ar avea o singura identitate, pe care o fixeaza undeva in proximitatea idealului metafizicii clasice sau a celui sistematic de tip istorist. Pornind de aici, reprezentarea dominanta la noi respinge ca neautentice si invalideaza cultural toate celelalte traditii filozofice. Aceasta respingere este nelegitima, atita vreme cit in filozofie, ca si in arta, pluralitatea stilurilor este ireductibila. Daca ar fi sa comparam filozofia cu o asezare omeneasca, sustine Mircea Flonta, ea n-ar putea fi descrisa asemenea unui oras cu o singura piata centrala in care se aduna toate strazile, ci ca o asezare cu un plan complex, avind mai multe cartiere, fiecare cu piata lui, la fel de centrala. In pofida acestei imagini, el lasa sa se inteleaga ca, in fiecare din aceste piete, lui Kant merita sau ar trebui sa i se ridice statuie, spre luare aminte. Kant este cel care sanctioneaza esecul metafizicii traditionale, iar cei care ignora concluzia kantiana a imposibilitatii acesteia sint pinditi de inadecvare istorica. De aceea, dupa momentul Kant, traditiile care nu urmeaza intr-un fel sau altul premise de tip kantian pot alege numai acele angajamente alternative compatibile cu respingerea metafizicii traditionale.

Caci daca nu exista fundament pentru criterii unice in evaluare (este gresit sa plecam de la preceptele filozofiei analitice pentru a ne pronunta asupra unor opere filozofice nascute prin reflectie libera), totusi, admite Mircea Flonta, minime considerente de adecvare istorica ar trebui sa ne conduca la aplicarea a ceea ce as numi un fel de test Kant, hotaritor in viziunea sa, pentru confirmarea intentiei filozofice calificate. O parte insemnata din filozofia romaneasca rezista testului Kant. Ea incepe sub semnul “kantianismului