OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

J.A. Cuddon
The Penguin Dictionary of Literary Terms and Literary Theory
New York: Penguin Books, 1999, 16.95 USD, 991 p.

Jay M. Shafritz
The Dorsey Dictionary of American Government and Politics
Chicago: The Dorsey Press, 2000, 35.99 USD, 661p.


Alaturi de antologii, dictionarele se afla in topul editarilor si reeditarilor academice din spatiul american. Nu este vorba aici neaparat despre o preferinta cu motivatii psihologice (fie ele si colective). Ar fi absolut neobisnuit si, pina la un punct, chiar hilar. Nimeni nu citeste dictionare si (nici macar) antologii de placere. Sintem mai curind in fata unui fenomen cu semnificatie culturala, legat de spiritul postmodernitatii. Intr-o lume a informatiei covirsitoare – precum America (si, mai recent, Europa) – „angoasa“ functionarii intelectului individual (la care se referea, in linii mari, Harold Bloom prin conceptul sau de anxiety of influence) nu reprezinta doar un artificiu teoretic, ci o „stare“ mentala cit se poate de concreta. Pentru a nu pierde controlul asupra „desfasurarilor“ intelectuale (si nu numai), dar si pentru a-si pastra autonomia (antropologii anti-globalisti ar spune „integritatea“) spirituala, persoana si grupul au inventat mijloace de „stapinire“ a memoriei culturale. Intre ele se disting de departe clasicele dictionare.

As indrazni sa afirm, prin urmare, ca dictionarul inceteaza sa mai fie un simplu instrument de lucru, in interiorul disciplinelor, devenind un complicat cod cultural. Prin intermediul lui (si al altor constructe asemanatoare), civilizatia postmoderna isi confirma stabilitatea structurala, infirmind totodata prezumtiile sceptice ale milenaristilor, conform carora ea ar fi trebuit sa sucombe deja sub propria sa greutate. Macar din punctul de vedere al epistemologiilor mai vechi ori mai noi, profetia este deocamdata departe de a se implini. Acumularile torentiale de informatie sint permanent supuse mobilitatii socio-culturale, prin diverse artefacturi (de tipul celor mentionate), iar valorile ideologice, conceptuale si stiintifice circula constant, trecind prin imbunatatiri succesive si generind, in acelasi timp, o unitate a criteriilor axiologice, la nivelul intregului spatiu comunitar. Inutil de precizat ca inceputul si sfirsitul acestui proces ramine de fapt dorinta comunitatii de a comunica, depasind barierele istorice (de orice natura). Extrapolind discutia, din nou in aria disciplinelor, putem spune ca dictionarele functioneaza astfel ca forme postmoderne de comunicare, mediind cultural. „Explicatia“ – traditionala in acest gen de text – pare sa fie receptata de catre individul „post-istoric“ drept liant fenomenologic. Prin ea, tot universul (haotic) al manifestarilor mentaliste se nuanteaza si capata inteligibilitate.

Asa se explica, de altfel, numarul mare de reeditari ale majoritatii dictionarelor (bine alcatuite), din orice sfera disciplinara. Intr-un interval scurt, ele ajung la opt-noua, chiar zece republicari. Cerinta vine, in primul rind, din campusurile universitare, dar, nu rareori, si dinspre alte paliere ale societatii postindustriale. Nevoia controlarii informatiei, precum si a comunicarii (in termenii mentionati) este, desigur, omniprezenta in interiorul postmodernitatii. Argumentul l-am gasit in doua dictionare din spatii stiintifice diferite, (re)aparute cu putina vreme in urma la edituri de prestigiu. Unul dintre ele apartine umanioarelor, reprezentind o analiza conceptuala, de natura estetica. Ma refer la celebrul (de acum) Dictionary of Literary Terms and Literary Theory al lui J.A. Cuddon, ajuns in 1999 la a patra editie. Celalalt are caracter politologic, fiind (nu mai putin) faimosul Dictionary of American Government and Politics al lui Jay M. Shafritz, la rindul sau la a cincea reeditare. Desi deosebite din unghi strict stiintific, cultural vorbind, cele doua carti mi se par similare. Ambele indica o componenta ineluctabila a postmodernitatii – nevoia de explicitare a implicitului sau de sintetizare a analiticului. Impuls grefat, fara indoiala, pe teama (subliminala) fata de memoria culturala.

J.A. Cuddon – decedat in 1996 – a fost un exponent al marilor scoli britanice (Oxford si Cambridge), dar, in mod paradoxal, lucrarile sale s-au bucurat de o popularitate imensa peste Ocean, unde a cunoscut editari si reeditari succesive (fapt confirmat si de volumul in discutie). Expertiza lui s-a revendicat in zona literaturii gotice, ale carei radacini le-a investigat pina in epoca medievala si in cea renascentista. In 1976, a publicat pentru prima oara Dictionarul de termeni literari si teorie literara care, ulterior, va face o cariera academica si culturala de exceptie. Valoarea cartii deriva din caracterul ei simbiotic. Aparuta intr-un moment de rascruce al ideologiilor estetice, lucrarea imbina perspectiva traditionala cu versiunea (post)moderna, reusind, indirect, o radiografie a felului in care conceptele noii critici (in sens larg) s-au suprapus peste ideile vechiului istoricism. De asemenea, dictionarul prezinta foarte clar componentele sistemelor poetice si metodologice de dupa 1965 (aflate in stadiu de cristalizare in ultimele doua decenii ale acestui secol), devenind un instrument (istoric) util oricarui specialist al evolutiilor din teoria critica postbelica.

Definitiilor (extrem de amanuntite) ale unor notiuni elementare pentru poeticieni (precum iamb, hamartia, intertextualitate, opozitia binara etc.) li se asociaza categorii mai pretentioase, din zona feminismului, a noului istoricism, a structuralismului etc. Traditia coexista cu modernitatea, faptul parind mai curind o virtute de constructie decit o (posibila) lipsa de consecventa. In felul acesta, dictionarul poate fi folosit cu succes intr-o arie metodologica ampla, supunindu-se criteriului istoric si aproape deloc celui ideologic. Exemplele literare, folosite de catre autor, confirma la rindul lor ipoteza. Perspectiva culturala ramine larga, neconditionata de o anumita grila estetica. Fara indoiala ca, din unghi strict tehnic, localizam aici macar una dintre trasaturile retetei academice de succes.

Desi in registru diferit, Dictionarul de guvernare si politica americana, semnat de Jay M. Shafritz, se supune – in sens general – acelorasi principii de compozitie. Autorul, profesor de politologie la prestigioasa Universitate din Pittsburgh (dupa stagii mai scurte sau mai lungi la Denver, Houston, Albany, dar si la NASA), s-a impus prin citeva carti importante in domeniu, oarecum complementare lucrarii de fata: Classics of Public Administration, Classics of Organizational Theory si Facts on File Dictionary of Public Administration. Acest dictionar, publicat initial in 1988 si reeditat constant de atunci, se adreseaza in primul rind expertilor in administratie americana, dar – prin natura lucrurilor – devine o carte esentiala pentru orice analist al democratiei. Viziunea politologului (actualizata, in functie de evolutia evenimentelor din ultimul deceniu) tinde sa fie larga, intemeiata pe principii obiective, neinfluentata de stereotipuri culturale si politice.

Intr-un fel, dupa cum recunoaste Shafritz insusi in Prefata, de-a lungul timpului, aria de impact a lucrarii s-a nuantat, cuprinzind chiar ideea de americanitate propriu-zisa si nu doar actul limitat al unei guvernari in termenii liberalismului. Multe dintre investigatiile autorului intra in zona culturala, a mentalitatilor si comportamentelor colective, fiind de natura mai curind antropologica. Prin urmare, analiza se transfera gradual spre civilizatia americana ca atare, politica subordonindu-se unui ansamblu de manifestari ale identitatii Lumii Noi, lucru de altfel nesurprinzator pentru cel familiarizat – chiar relativ – cu progresul societatii (si comunitatilor) de peste Ocean.

Dictionarele de acest gen sint incluse in bibliografiile referentiale ale disciplinelor corespunzatoare. Prin ele, spiritul postmodernitatii pare sa intre intr-o epoca a sintezei si a dorintei de stabilitate. Orientarea preponderenta a reprezentantilor diverselor grupuri epistemologice merge spre instrumentarul de lucru academic. Astfel, chiar mentalitatea creatorilor de sisteme ideologice sau metodologice pare a se redefini, focalizindu-se pe exactitate (precizie uneori) si articulare (in constructie si demonstratie). In fapt, aici trebuie sa observam supra-profesionalizarea disciplinelor la inceputul mileniului trei. Despre ea insa, vom vorbi cu alta ocazie.