OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Imaginea „noii Romanii“ (expresie, bineinteles, figurata), in perspectiva viitoarelor alegeri, ne pare serios viciata de doua erori de perspectiva. Lipseste inca incadrarea sa in procesul general de globalizare al politicii internationale. In acelasi timp, sintem prea dominati de spectacolul mediatic televizat, cotidian, lipsit de orice incadrare contextuala si de o evaluare de sinteza. Doua fenomene ni se par deosebit de notabile in sensul negativ al cuvintului.

Imaginea candidatilor la presedintie, ca si a formatiilor politice, apare prea personalizata, prea legata de unele figuri populare, sau mai bine spus popularizate, cele mai multe inconsistente. Ca si cum ele singure ar fi factorul decisiv, determinant in esenta al viitoarei politici romanesti. Iar formatiile politice, aproape ca nici nu au adevarate programe de principii si metode moderne de guvernare. Garantia aplicarii lor este lasata exclusiv pe seama unor lideri, de fapt efemeri, care azi sint, miine nu sint. O selectie naturala, fie si minimala, se va produce fara indoiala.

Ca sa fim cit mai precisi, se uita ca orice viitor presedinte al Romaniei este riguros conditionat si deci obligat de contextul politic international, care fixeaza de fapt marile linii directoare. Ce vreti mai bun exemplu decit recenta calatorie a dlui Ion Iliescu in Statele Unite, in citadela capitalismului international. El si-a dat seama incotro bate vintul si atunci face eforturi disperate sa se alinieze. Sa faca, de bine, de rau, o figura „prooccidentala“, respectiv „proamericana“. In care, bineinteles, nu crede un cuvint. Dar este indeajuns de inteligent ca sa-si dea seama de noile raporturi de forta internationale, singurele cu adevarat determinante. Semne de adaptare si la anumite mutatii ale politicii interne deduse de altfel anterior si in tara. Este de tot hazul sa-l vezi sarutind… icoane, sa semneze la Cotroceni, impreuna cu toate partidele, inclusiv de opozitie, o dezavuare a mineriadelor el, care le-a patronat din plin. Se pot da si alte exemple.

Ceea ce inseamna, observatie redusa la ultima expresie, ca dincolo de personalitatea vizuala, televizata, fals zimbitoare, actioneaza de fapt forte de dimensiuni mondiale. Avem mai mult decit impresia ca acest fenomen tipic politicii actuale internationale nu este luat serios in consideratie. Privim parca numai pina la virful nasului. Or, in spatele candidatilor stau forte, aparent invizibile, dar infinit mai puternice. SUA in primul rind si institutiile internationale. Dar si Rusia, care are si ea oamenii sai, specializati la noi in jocul dublu (vezi „firul rosu“ si altele). Si as aminti si de o vorba mai veche a lui Bismarck despre Rusia, care ne priveste si pe noi in mod direct: „Rusia nu este niciodata atit de tare pe cit pare, dar nici atit de slaba pe cit pare“. Cine are urechi de auzit sa auda.

O a doua eroare ce se face, in perspectiva acelorasi alegeri generale, este viziunea catastrofica despre clasa politica romaneasca actuala. De acord integral ca ea este inca plina de defecte. Unele foarte grave. Dar ne-am permite sa ne punem si unele intrebari si sa facem si unele observatii. Exista unii comentatori de presa care s-au specializat sa acopere cu noroi intreaga clasa politica romaneasca actuala, in frunte cu cel mai inocent dintre toti, cazut parca in groapa cu lei, actualul presedinte Constantinescu. Dar ne-am permite, totusi, o intrebare: oare vechiul aparat al statului totalitar comunist (din care unii editorialisti critici au facut parte si inca din plin) era mai onest, mai competent, mai patriotic? Coruptia si constructia ilicita de zile a inceput doar dupa 1989? Si, apoi, cind sa se formeze, intr-un timp atit de scurt, o noua clasa politica romaneasca? Ea are toate sansele sa se regenereze, sa se intinereasca, sa-si schimbe mentalitatea si moravurile. Macar in parte. Evident, totul nu se poate face peste noapte. Dar unele perspective de ameliorare exista. Vizibile chiar de pe acum. Mai intii, numarul mare de candidati tineri pe listele parlamentare. Sigur, nu toti vor fi fiind perfecti. Dar o premisa de regenerare fie si partiala nu poate fi negata.

Am mai aminti inca un fapt deloc comentat. Doisprezece deputati PNTCD, din vechea generatie, mai toti fosti detinuti politici, au decis, din proprie initiativa, sa nu mai candideze. Nu este inca un indiciu ca nevoia de regenerare este resimtita chiar in interiorul acestei clase? Intimplarea a facut sa fi stat in… celula cu doi dintre ei si sa le cunosc bine tinuta morala. Nu putem deci subscrie total la teza ca vechea clasa politica, in integralitatea sa, a fost lamentabila. Chiar daca ea n-a stiut, in mod regretabil, sa-si „mediatizeze“ trecutul, meritele si intentiile. Deci premise de progres, de ameliorare a tinutei civice, chiar limitate, exista. Este limpede ca viitoarele alegeri vor aduce un inceput, fie si minim, de schimbare si in acest domeniu. Nu ne facem, bineinteles, mari iluzii. Dar nici nu putem trece total cu vederea un pesimism negativist, obsedant, agresiv, exagerat. Repet, deci, intrebarea anterioara pentru un cunoscut editorialist: activistii PCR erau de mai buna calitate?

Chiar daca ei detin si azi pozitii-cheie in economia de stat, inca dominanta, tendinta generala a epocii – trend-ul, ca s-o dam si pe americaneste – merge ireversibil spre privatizare si spre economia reala de piata. Ceea ce-i va elimina, tria si reforma. Macar in mica parte. Dar va rezista ea, pina la capat, tendintelor economice mondiale inflexibile, mentinind Romania cu orice pret intr-o zona a economiei etatiste, care salveaza pozitiile birocratice de formatie comunista, blocind inca privatizarea reala? Iata un mare semn de intrebare.