OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

E sfirsit de noiembrie ’99. Ma aflu la Berlin la un festival de literatura tinara. Sint dat peste cap si asa; mai trebuie sa iau legatura si cu Ovid S. Crohmalniceanu. Asta imi da emotii si mai mari. Trebuie sa il sun, sa-i spun ca vin din partea dlui Gheorghe Craciun si a Editurii Paralela 45. La telefon imi raspunde o voce distanta, neimpresionata la auzirea limbii romane. Ma prezint, ii spun ca ma aflu in Berlin pentru citeva zile si il rog sa imi permita sa-l vizitez. Imi explica la telefon cum sa ajung de la Budapester Straße la locuinta sa de pe Tauroggener Straße 34. Chiar si asa pierd un sfert de ora incurcind directia metroului. Ajung, in sfirsit, asudat (inceputul de iarna la Berlin seamana mai degraba cu un inceput de toamna) si agitat, gindindu-ma ca am intirziat. Nu-l stiu pe Ovid S. Crohmalniceanu decit din carti si din amintirile unor scriitori, dar imaginea sa pentru mine este cea de profesor.

Imi deschide un barbat caruia infatisarea nu ii ascunde virsta, mult schimbat fata de imaginea din manualul de romana pentru clasa a XII-a. Forta din privire i-a disparut (nu stiam ca e suferind). Ma prezint, imi intinde mina tremurinda si ma pofteste inauntru. Apartamentul sau se afla pe colt, intr-un bloc (notiunea noastra de bloc nu se aplica in acest caz, e o cladire cu o arhitectura armonioasa, ca toate celelalte din zona), chiar la intersectia cu Brahestraße. De la usa se intinde un hol cu o toaleta, o bucatarie si o camera pe dreapta, iar in stinga – un living-room in care imi cere sa il astept putin. Mobilat simplu: o canapea, doua fotolii cu o masuta intre ele si o masa cu patru scaune. Canapeaua se opune peretelui circular cu balcon si deschidere spre intersectie, o intersectie linistita, de cartier.

Revine cu o sticla de vin, prajituri, snacks, alune si migdale. Se simte o oarecare stinjeneala: eu intilnesc un mare om al culturii romane, dinsul – un tinar despre care nu stie mai nimic. Se scuza ca sotia sa nu se simte prea bine. Incep prin a-i oferi pachetul de carti publicate la editura noastra si o scrisoare din partea dlui Gheorghe Craciun. Ii prezint editura si planul nostru editorial si ajungem sa vorbim despre cartile pe care tocmai le-am adus din Romania. Rasfoieste cartile. „Colectia 80“ ii pare o idee extraordinara, iar Cazul Eminescu (antologia lui Cezar Paul-Badescu) pare a-l interesa in mare masura. Ii prezint cartea, arat faptul ca ea reflecta starea culturii romane de dupa 1990. Mai mult asculta, nu pare a fi de acord cu gestul celor din Dilema, insa ii explic ca sint vizati cei care il „folosesc“ pe Eminescu, iar nu poezia lui, chiar daca in vestitul numar din Dilema sint si voci care braveaza. Promite sa citeasca volumul. Vorbim despre provincializarea culturii romane, despre teama unora de a concura cu valori din afara spatiului cultural autohton, creind o enclava si pastrind un teren pe care se simt siguri. Se arata interesat de ce spun, mai ales ca in ultima vreme era cam in afara a ceea ce se intimpla in tara.

Ajungem si la problemele noastre editoriale; ii vorbesc despre posibilitatea de a reedita Literatura romana si expresionismul si Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale. Este foarte incintat, insa ar vrea sa faca unele modificari in cea de-a doua carte, unele pasaje din prima editie fiind introduse/scoase datorita situatiei politice. In plus, propune un volum cu articolele despre desantisti, volum ce i se pare chiar necesar, si chiar o antologie a prozei sale fantastice.
Isi cere scuze ca intrerupe frecvent discutia, fiind nevoit sa mearga la toaleta. Este oarecum jenat si imi dau seama ca trebuie sa inchei cit mai repede vizita. Se vede ca e obosit si e deja ora cinci dupa-amiaza.
Ne despartim cu urari de bine si datoria de a-i transmite salutarile sale dlui Craciun. Vom colabora in cel mai scurt timp. Simt ca in urma ramine putina tristete. Ma intorc la tinerii scriitori nemti pe care i-am cunoscut alaltaieri. Dar am uitat sa il rog pe domnul profesor sa se uite peste proza mea! Peste citeva ore citesc, trebuie sa apar ca tinar prozator in fata unui public german. Am altceva la care sa ma gindesc acum. Toate cele bune, dom’ profesor! Si cobor in intersectia cu Brahestraße.