Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2000   |   Septembrie   |   Numarul 31   |   Doua tabere: intelectuali si oamenii in sutana

Doua tabere: intelectuali si oamenii in sutana

Autor: Iulian BAICUS | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
1. Recenta polemica declansata in jurul posibilei modificari a articolului 200 din Codul Penal i-a grupat in doua tabere la fel de combative pe intelectuali si pe oamenii in sutana, desi se presupune ca aceste doua categorii n-ar trebui sa se excluda.
Dupa stiinta meu umila in materie de legislatie, Codul Penal e o lege fundamentala a statului laic, iar de acesta trebuie sa se ocupe acel segment al piramidei statale care detine puterea legislativa, si anume Parlamentul Romaniei.
Partile implicate ar trebui sa-si exercite dreptul la opinie printr-un lobby bazat mai putin pe acute si mai mult pe argumente de ordin moral, religios sau chiar cultural.

Dupa cunostiintele mele, nu exista in acest moment un stat crestin care sa aiba drept Constitutie Biblia, dupa cum nu cred ca vreunul din ierarhii bisericii crestine e de acord cu homosexualitatea. Fenomenul musulman iese din discutie, trimitind tuturor observatorilor un semnal clar al esecului amestecului unei elite religioase fundamentaliste in chestiunile statului. Exemplul cel mai recent e cel al Papei, care a incercat, fara succes, sa impiedice un mars al homosexualilor din Roma in anul jubiliar ce marca 2000 de ani de crestinism. Dupa modelul Mardi Gras-ului american, sute de tineri ce apartin acestei minoritati sexuale au invadat imprejurimile Colloseum-ului, devenit peste noapte un simbol al miscarii lor de eliberare. Daca italienii nu au reusit inca sa transeze chestiunea, ce pretentie putem avea de la romani, care in multe privinte au un set de norme sociale si de mentalitati care tin de o societate premoderna? In ce ma priveste, pot oferi o explicatie fenomenului, chiar daca educatia mea crestina ma impiedica sa-l aprob. Alunecarea societatii moderne spre hedonism, un model societal construit doar in jurul principiului placerii, tine de platonism, de teoria androginului si de valori ale filozofiei precrestine. Nu sint un ortodox practicant, merg de prea putine ori la biserica si nu respect intotdeauna posturile de peste an.

Cu toate acestea, ii inteleg pe crestinii care vad in fenomenul homosexualitatii o forma anomica, asociala, care intrerupe legile unui lant de generatii umane, acea succesiune de fiinte care constituie istoria omenirii. Dar, pe de alta parte, inteleg si ca orice impingere catre margine, orice ghetoizare, orice stea a lui David prinsa in pieptul oricui introduce noi tensiuni intr-o societate si asa prea divizata. Nu cred ca solutia descrisa de Michel Foucault in toata opera sa, cea a reprimarii acestor pulsiuni cu ajutorul unor institutii ca inchisoarea sau balamucul, mai este posibila. Cred ca multi dintre acesti minoritari au avut multe de suferit in trecut, cazul cel mai apropiat fiind cel al lui Ion Negoitescu, criticul care lasa o cutremuratoare marturie a descoperirii viciului in jurnalul sau, Straja dragonilor. Chinuit de anchetele Securitatii, permanent santajat pe tema acestei inclinatii sexuale speciale, el a trecut prin comedia tragica a unui proces construit in jurul aceluiasi articol 200. Voi incheia raspunsul la intrebarea dvs. fara a fi explicit, raminind doar expozitiv. Pentru ca fiecare va gasi raspunsuri in el insusi. Chiar daca o sa para deplasat finalul, usor dostoievskian, as fi dorit ca Biserica noastra sa fie mai iertatoare cu cei cazuti, care altfel se vor simti de doua ori alungati din Paradis.

2. Daca atitudinea Bisericii Ortodoxe Romane e una civilizata, deschisa, cu argumente nuantate si interesante, atunci vom avea un semn al reformei interioare prin care aceasta institutie a trecut in ultimii zece ani. Traim cu totii de prea multe ori drama substantivelor colective, sub umbrela carora sint strinse realitati, de cele mai multe ori, nemiscibile. Orice inductie incompleta este pina la urma o forma de prostie. Credem ca toate lebedele sint albe pina in ziua in care apare prima lebada neagra, cea care distruge sirul acesta perfect.

Nu cred, de pilda, ca numarul fostilor ofiteri activi ai Securitatii este mai mare in Biserica noastra nationala decit numarul celor din Armata, Justitie sau Parlament. Dupa cum exista in rindul ierarhilor calugari mai tineri, absolventi ai unor universitati occidentale ca Harvard, Sorbona sau Oxford.
Viitorul Patriarh, actualul Mitropolit al Moldovei, Daniil Ciobotea, pare, atit cit ne putem da seama urmarindu-l la televizor, un intelectual de formatie teologica si un fin cunoscator al dogmaticei ortodoxe si al scrierilor Sfintilor Parinti ai bisericii orientale. Pe umerii lui si ai tinerilor scoliti va sta greaua lucrare a ecumenismului. Cred ca BOR ar trebui sa se implice mult mai mult in actiuni caritabile si de ajutorare a bolnavilor, batrinilor si copiilor strazii si sa se fereasca a se amesteca in lupta politica. Pentru ca esenta democratiei este separarea puterilor in stat si esenta armoniei sociale este dialogul permanent intre grupurile sociale cu interese opuse, in cazul nostru particular, intre oamenii clerului si persoanele apartinind minoritatilor sexuale din tara noastra. In ziua cind acest dialog va fi posibil, se va fi incheiat si tranzitia noastra spre normalitate.

 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
Fără epic (II)
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Educaţia – o piatră de încercare
Cele mai recente comentarii
Plagiatul este emanatia bibliotecilor neglijate
Doua raspunsuri
Mecanica socială
tot despre Nicusor Dan
transparenta
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire