Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2006   |   Martie   |   Numarul 312   |   Dovada ca Hollywoodul n-a ucis emotia

Dovada ca Hollywoodul n-a ucis emotia

Autor: Mihai FULGER | Categoria: Arte | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
In ultima vreme, filmele hollywoodiene cu matematicieni genialoizi au avut mare trecere nu doar la public, ci si la Oscaruri; cele mai cunoscute – si mai premiate – au fost Good Will Hunting (1997) de Gus van Sant, cu doua statuete la activ, si O minte sclipitoare (A Beautiful Mind, 2001) de Ron Howard, cu patru Oscaruri, printre care cel pentru filmul anului. Din nefericire, Dovada (Proof, 2005) lui John Madden (Iubirea secreta a reginei Victoria, Shakespeare indragostit, Idila capitanului Corelli) a fost pe nedrept trecut cu vederea de membrii Academiei Americane de Stiinte si Arte Cinematografice; filmul a ramas doar cu nominalizarea protagonistei Gwyneth Paltrow la Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal (in sectiunea drama). Cel putin Paltrow ar fi meritat o nominalizare la premiile Academiei, deoarece ea reuseste aici cel mai bun rol al sau de pina acum (unul mult mai complex decit Viola din Shakespeare indragostit, care i-a adus singurul Oscar); actrita a surprins foarte bine fiecare nuanta a unui personaj cu un caracter oscilant, datorat unei ereditati incarcate.

Robert (Anthony Hopkins) a fost odinioara un sclipitor matematician britanic, care a revolutionat trei domenii ale acestei stiinte in jurul virstei de 23 de ani, pentru ca la putin timp, dupa mutarea la Chicago, sa cada victima schizofreniei si instabilitatii mintale. Fiica sa Catherine (Gwyneth Paltrow) este singura persoana care ii ramine aproape in ultimii ani ai vietii, sacrificindu-si studiile universitare, desi se teme ca boala lui Robert ar putea fi ereditara. Dupa ce geniul nebun se stinge, Catherine traieste o idila cu Hal (Jake Gyllenhaal), fost discipol al celui mort; insa sora sa Claire (Hope Davis) vrea sa vinda casa din Chicago si s-o ia pe Catherine la New York. In acest moment delicat, in biroul lui Robert este gasit un caiet continind demonstratia unei teorii a numerelor prime, o demonstratie cautata inca din vremurile aurorale ale stiintei. Intrebarea este cui ii apartine acest document: anonimei Catherine sau reputatului Robert, aflat intr-o perioada fasta pentru „masinaria“ sa cerebrala? Aici se realizeaza legatura dintre doua sensuri ale titlului original (proof inseamna atit „dovada“, cit si „demonstratie“), deoarece Catherine trebuie sa faca dovada ca multvisata demonstratie matematica ii apartine si ca nu isi aroga paternitatea ei de dragul faimei.

La origine regizor de teatru, John Madden a ecranizat piesa omonima a lui David Auburn (dramaturgul semneaza si scenariul filmului, alaturi de Rebecca Miller), pe care tot el o montase la West End (Londra), avind-o in rolul principal pe aceeasi Gwyneth Paltrow, intr-una din rarele sale aparitii scenice. Asa se explica usurinta transpunerii pe marele ecran a uneia dintre cele mai longevive productii teatrale recente si forta interpretarii lui Paltrow (in ciuda fragilitatii eroinei), despre care Madden afirma ca „rolul i-a intrat in singe intr-un mod uimitor“. Actrita straluceste pina si in fata lui Anthony Hopkins (mereu egal cu sine insusi, deci ireprosabil), cel caruia chiar ea i-a inminat anul acesta un Oscar onorific pentru intreaga sa cariera cinematografica. Din pacate, Jake Gyllenhaal (cunoscut mai nou ca Jack Twist de pe muntele Brokeback) este putin prea teatral, chiar si pentru un profesor de matematica. In schimb, Hope Davis se descurca foarte bine in rolul unei femei de cariera, obsedata de nesfirsitele sale liste cu prioritati.

Intensitatea emotionala a filmului este evidenta nu atit in scenele amoroase, cit in duelurile verbale dintre Catherine si Robert, sustinute in flashback-uri (actiunea propriu-zisa a filmului are loc dupa moartea lui) sau in imaginatia eroinei. Dincolo de recuzita matematica, Dovada este o excelenta pelicula despre dragoste si incredere sau, altfel spus, despre nevoia de siguranta afectiva a oricarui individ. Un film profund si subtil, care ar fi meritat o soarta mai buna.

 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Educaţia – o piatră de încercare
Cele mai recente comentarii
Plagiatul este emanatia bibliotecilor neglijate
Doua raspunsuri
Mecanica socială
tot despre Nicusor Dan
transparenta
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire