OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Obiectivul „Dandu“

Deşi, oficial, Securitatea a deschis un dosar de urmărire informativă DUI, cu numele conspirativ „Dandu“, în anul 1973, Dan Deşliu fiind membru al PCR din anul 1946, era nevoie de aprobarea organelor de partid atît pentru verificări, cît şi pentru urmărire. La 22 martie 1973 este cerută această aprobare. „Întrucît Dan Constantin Deşliu este membru al PCR şi aparţine de Comitetul de Partid al Sectorului 1, vă rugăm să aprobaţi adîncirea verificărilor asupra sa, stabilind veridicitatea informaţiilor iniţiale, după care vom raporta rezultatul.“

Am subliniat cuvîntul „adîncire“, deoarece din arhivele Consiliului Securităţii Statului rezultă că scriitorul era urmărit prin mapă de lucru încă din anii 1960-1961, unul dintre ofiţerii care-i controlau viaţa fiind locotenentul major V. Achim, cunoscut drept securistul Uniunii Scriitorilor.

„Ah! De ce nu sînt surd ca Beethoven?“

Iată o notă din 23 martie 1961 adresată lui Achim şi semnată de sursa „Filipescu“. Revista Luceafărul iniţiase un concurs literar cu participarea tinerilor scriitori. Sute de plicuri au fost triate. Numele participanţilor era secret şi se afla într-un plic sigilat, avînd ca semn de securitate „un moto“ identic cu cel de pe text.

Deşliu, în vremea aceea redactor-şef al ziarului, a selectat cele mai proaste texte şi le-a pus într-un dosar intitulat „Secţia nebuni“. Sursa a avut acces la aceste manuscrise şi a constatat că un text nu e doar prost, ci şi duşmănos, iar scrisul i se părea cunoscut.

Sursa a menţionat că Deşliu păstra acest text – o poezie „patriotică“ –, ce i se părea ieşită din comun:

„Cînd aud marea simfonie,

A patriei socialiste, îmi zic

Fără a-i cere aprobarea lui Deşliu, sursa a dezvăluit Securităţii numele autorului: „prof. Traian D. Lungu, str. 30 Decembrie, Rm. Vîlcea“. Iar Securitatea adnotează documentul – „vom cere la reg. MAI Piteşti cum este cunoscut profesorul Tr. Lungu“ – şi adaugă un imperativ: „obţineţi poezia!“.

În octombrie 1969, sursa „Lascăr“ raportează organelor de Securitate că a stat de vorbă cu Dan Deşliu la Casa Scriitorilor, în prezenţa lui Laurenţiu Fulga, a lui Nicolae Tăutu şi a lui Ion S. Manolescu. Deşliu a povestit că a fost chemat de Zaharia Stancu, care l-a întrebat de ce nu s-a prezentat la Consiliul de Stat să primească ordinul cu care a fost distins. Deşliu a răspuns: „Întîi am avut o repetiţie la Televiziune. În al doilea rînd, tinichelele, atît cele atîrnate de coadă, cît şi cele care se atîrnă de gît, nu prezintă pentru mine nici o importanţă. Am o colecţie întreagă de astfel de tinichele, pe care o pot dărui oricăruia care ar vrea să le aibă“. Fulga i-a atras atenţia că astfel de declaraţii nu se fac nici măcar în glumă.

În mediul literar intervenea dur efectuînd anchete, declanşînd operaţiuni de represiune care au „bulversat şi au nenorocit destine“. Nu mai era o forţă ocultă şi o privitoare de la distanţă şi fără chip, ci o prezenţă brutală, căreia nu-i scăpa nici un detaliu.

Îşi dădeau mîna atît zbirii stalinişti ai anilor ’50, cît şi generaţia de „lupi tineri“, securiştii diplomaţi, care comandau tortura, nu o executau chiar ei.

Ambelor categorii le este proprie voluptatea de a încopcia dosare, de a prinde vieţi, de a dovedi duşmani „cîtă frunză, cîtă iarbă“. Sursele, delatorii, sînt îndemnate să nu le scape nici un cuvînt, nici o idee din confesiunile scriitorilor, să se infiltreze în cercuri, în grupuri pe care nimeni nu le-ar fi bănuit ca fiind atît de duşmănoase faţă de regim sau deschise, elogioase la adresa Occidentului.

Strîngerea şurubului

O notă din 20 februarie 1969 alertează Securitatea asupra tendinţei unor scriitori de a respinge orice acţiune iniţiată de tovarăşul Dumitru Popescu, secretar al CC al PCR, numit şi „Popescu Dumnezeu“.

În preajma Anului Nou, la Sinaia, Fănuş Neagu declara „Dumnezeu s-a oferit să fie el strîngătorul şurubului“. Alături de Fănuş Neagu, Bănulescu, C-tin. Ţoiu, Gabriel Dimisianu declarau că-şi vor da demisia din Uniunea Scriitorilor ca protest la nedreptăţile comise de „Dumnezeu“.

Dan Deşliu i-a spus textual sursei: „Nu-l văd bine pe Dumnezeu. Cred că nici n-o să reziste prea mult în CC, şi asta pentru că mi-roase a cerneală, adică a scriitor. E unul a-colo, Trofin, căruia, cînd dă de mirosul de cerneală, îi vine rău“.

În octombrie 1974 s-a desfăşurat la Iaşi Festivalul Literar „Mihai Eminescu“. Ia parte şi Dan Deşliu. Se deplasează cu trenul, împreună cu Ion Bănuţă, Dinu Săraru şi Ben Corlaciu. La întoarcere, Ion Bănuţă a declarat, în prezenţa loc. col. Bojin Marius, că Deşliu s-a comportat, pe toată perioada deplasării, „în postură de revoltat“. Agenţii care-l anchetează constată că „Ion Bănuţă a fost circumspect şi a manifestat reticenţă . Nu a fost absolut sincer în relatările sale. Cunoştea mult mai multe aspecte, pe care nu a vrut să le declare“.

Într-un plan de măsuri din septembrie 1973 se cere urmărirea calificată a poetului: afirmaţiile pe care le face în cercurile de poezie, relaţiile, preocupările sale în domeniul creaţiei literare, dacă deţine scrieri ascunse, profilul moral, pasiuni, vicii, relaţiile cu cetăţenii din străinătate. Pe lîngă obiectivul „Dandu“, apare un alt dosar, obiectivul „Bigamul“.

I se instalează măsuri ITX la domiciliu. Deşliu ştie că este urmărit, o afirmă faţă de rude, de prieteni şi faţă de soţia sa, Arta. Simţea în acelaşi timp presiunea exercitată prin cenzură şi alte persecuţii (i se refuză publicarea poeziilor, este scos din genericele emisiunilor de la televiziune).

În poezia Compasiune, Deşliu confirmă poate cel mai esenţializat tragedia prin care trece:

„În parcul veşted, vizavi de cer,

Am regăsit o statuie

Pe care o frecventam odinioară.

Este poetul exilat, adică poetul în genere

De cînd ne cunoaştem

Încearcă să-mi spună ceva, cu gura crispată

Într-un rictus de marmoră

Acum, dintr-o dată m-am dus lîngă el

Am pus palma pe soclu şi am şoptit: «Ştiu»“.

I.M.B. SECURITATE

Primit Cpt. Munteanu Ion

Inf. „ION PRICOP“

Casa „VANDA“

Data 10 decembrie 1974

STRICT SECRET

Exemplarul Nr. 1.

Nr. 0039/3287/122

NOTA

Sîmbătă după masă, în ziua de 7 dec. 1974, după înmormîntarea lui Zaharia, am ajuns la restaurantul Casei scriitorilor împreună cu MARIN PORUMBESCU şi am servit masa, iar în răstimp la masa noastră s-a aşezat pentru cîteva minute scriitorul LAURENTIU FULGA. În acest timp s-a aşezat la masa noastră DAN DESLIU. După plecarea lui L. FULGA, DAN DESLIU a rămas cu noi şi a servit masa, şi timp de o oră şi jumătate şi-a expus părerile cu privire la situaţia scriitorilor. Între altele, DAN DESLIU a afirmat următoarele: „Nu sîntem îndeajuns de conştienţi că sîntem o forţă, dacă nu vom reacţiona acum, în cel mai scurt timp, ne vom trezi în mijlocul prăpastiei“.

DESLIU ne-a spus că „a venit momentul să facem o «Suplică» şi s-o înaintăm conducerii superioare de partid şi de stat. «Suplica» urmează să fie iscălită de cel puţin o sută de scriitori, dintre care unii de prestigiu ca EUGEN JEBELEANU şi LAURENTIU FULGA“. I-am obiectat că un memoriu colectiv nu este în spiritul orînduirii noastre şi el mi-a replicat că „tocmai de aceea trebuie s-o facem ca să dăm o lovitură“. „Suplica“ ar urma să conţină descrierea dificultăţilor în care se zbat scriitorii români. „Suplica“ urmează să fie explicativă şi nu ultimativă. DESLIU povestea că „el cunoaşte tactica politică a conducerii de pe vremea cînd lucra pe lîngă Gheorghiu Dej“. Pe noi ne-a întrebat direct dacă vrem să iscălim memoriu în cauză. Am răspuns evaziv, iar PORUMBESCU a tăcut.

DESLIU susţinea că este „bine informat“ că „se vor revizui pensiile şi se va desfiinţa fondul de împrumuturi“. Pentru a preîntîmpina aceste măsuri, scriitorii trebuie să reacţioneze în timp util“. DESLIU a spus că „toată lumea vorbeşte că VIRGIL TEODORESCU n-are calităţile necesare pentru a fi preşedinte al Uniunii dar, din motive obscure, partidul vrea să-l impună“. DESLIU mai spunea că VIRGIL TEODORESCU cu care a discutat, „nu este de fel încîntat de rolul pe care trebuia să-l joace în calitate de preşedinte al Uniunii“, şi că acesta i-a spus: „Devin preşedinte peste un maidan, iar acest maidan este minat“.

ION PRICOP

N.O.

DAN DESLIU este lucrat prin D.U.I. la 122/MI pentru manifestări duşmănoase la adresa măsurilor luate pe linie de partid şi de stat privind creaţia literară.

Informatorul a reuşit să şi-l apropie şi conform instructajului să-l abordeze de aşa manieră încît să ne poată informa cu privire la intenţiile obiectivului.

Propun informarea conducerii de partid cu privire la poziţia şi intenţiile lui DAN DESLIU, pentru a se lua măsuri de prevenire a activităţii lui devenită tot mai nocivă.

Pentru întîlnirea viitoare – vineri, 13 dec. – sursa de sarcini privind IULIAN NEACSU şi STEFAN STOIAN, lucraţi prin S.I.G.

Propun şi informarea Direcţiei a I-a care are D.U.I. în control.

            Cpt. Munteanu Ion

Propunem să completăm fişa lui DAN DESLIU şi cu datele prin prezenta notă pe care s-o prezentăm la organele de partid.

            Lt.col. Bojin M.

RD. 61/733

10.12.1974

MI/AA. 3 ex.

CONSILIUL SECURITĂŢII STATULUI

30 octombrie 1968

NOTA

Scriitorul DAN DESLIU este cunoscut de mai mult timp cu manifestări ostile şi nemulţumit de situaţia sa.

Concepţiile sale duşmănoase sînt relevate şi de aprecierile negative privind reconstituirea unor momente istorice cu ocazia vizitelor conducătorilor de partid şi de stat în diferite judeţe, calificîndu-se drept „bîlciuri istorice“ de natură a stimula naţionalism, adăugînd că „şi vecinii ar putea răspunde cu evocările lor istorice“.

Cu ocazia vizitei conducătorilor de partid în judeţul Constanţa, el a afirmat: „Totul este o farsă şi un circ. Stabii au plecat în judeţul Constanţa, călcînd pe covoare de flori, dar nesocotind situaţia grea economică în care se află ţara“.

DAN DESLIU generalizează unele nemulţumiri ale sale spunînd că „toate neajunsurile de azi le-a adus comunismul“, calomniind şi denigrînd nivelul de trai din ţara noastră printr-o prezentare tendenţioasă a „confortului deosebit“ al activiştilor de partid, a „lipsei banilor pentru ziua de mîine a oamenilor de rînd“. El şi-a exprimat regretul că nu are o altă meserie, căci ar fi plecat de mult din ţară şi a sfătuit-o pe... să plece din România că „oriunde, în Israel sau Brazilia va trăi mai bine ca aici“.