OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Granita dintre sfera publica si cea privata tinde sa se stearga din ce in ce mai mult in zilele noastre, sa devina aproape invizibila. Gustul pentru dezvaluirile senzationale din viata vedetelor a luat proportii aberante, infricosatoare. O intreaga industrie se dedica recoltarii de stiri intime despre Vip-uri: se face recensamintul operatiilor de infrumusetare, se scoate la licitatie lenjeria intima a lui Kylie Minogue, se analizeaza esecurile amoroase ale lui Britney Spears, se scotoceste prin viata lor ca prin niste sertare interzise si, prin urmare, cu atit mai atragatoare, de-a dreptul fascinante. Fanii, deposedati de propria lor viata, pe care o gasesc banala, traiesc prin procura, vor sa afle totul despre preferatii lor, iar aceasta impartasire a unei vieti nu tine cont de nici o limita, nici de pudoare, nici de bun-simt (cutare fan se strecoara in dormitorul lui Brad Pitt, doarme in asternutul acestuia si-i imbraca hainele).

Dorinta de a fi partas la o viata plina de „sclipici“, curiozitatea bolnavicioasa pentru intimitatea altuia, deposedarea de sine in favoarea celuilalt, investit cu toate atributele atractiei, a fost incurajata si cultivata si la noi, mai ales dupa 1989, cind presa romaneasca – si asa balcanizata si plina de „tatisme“, fundamental excentrica si virulenta – a fost invadata de tabloide dezgustatoare.
La rindul lor, emisiunile TV Surprize, surprize, Din dragoste, Monica exploateaza cu o indecenta crunta mizeria si slabiciunile unor oameni simpli, luati de valul celebritatii sau amagiti de puterea mass-media de a le rezolva problemele personale.

Dezgolirea totala, nuditatea sufleteasca, departe de a stirni repulsie sau jena, este savurata, incurajata si cultivata pentru ca mentine rating-ul posturilor de televiziune. Emisiuni mai cu staif (sic), gen Ce vor fetele, aduc pe micile ecrane vedete de tot soiul, care-si fac publica viata personala, intima, fara nici o retinere, in speranta ca-si vor mari actiunile pe linga telespectatori. De curind, am avut marea dezamagire sa-l vad la aceasta emisiune si pe Dan Teodorescu, solistul de la Taxi. Asa cum am avut marea dezamagire sa-l vad pe Mircea Cartarescu la Nasul.
Problema nu este numai a unor tabloide si a unor emisiuni de joasa speta (ar insemna sa privim unilateral acest fenomen), problema este si a receptorilor, a acestui voyeurism generalizat la care asistam de o vreme incoace cu aviditate, cu pasivitate sau complezenta, fara sa ne gindim ca participam la minarea, la naruirea frontierei, si asa destul de fragile, dintre viata intima, personala si viata publica, sociala. De ce iubim femeile a avut un succes atit de mare nu numai pentru ca poarta marca inconfundabila a lui Mircea Cartarescu, ci si pentru ca autorul se confeseaza, se dezbraca in fata noastra, ne satisface curiozitatea bolnava: „Ia sa vedem ce iubite a avut Cartarescu, ce fapte rele a facut, cum viseaza si cum respira autorul preferat“. Accesul nelimitat la viata altuia ne face sa frisonam, sa ne extaziem, fara sa ne dea prin minte ca pornim pe un drum fara intoarcere.

De curind, unul dintre tabloidele bucurestene a publicat o serie de fotografii ale lui Alex. Leo Serban, terfelindu-i viata intima. Nu cred ca exista oroare mai mare decit aceea de a scormoni in viata cuiva. Dreptul la intimitate nu este si nu are voie sa fie o litera moarta, iar daca a devenit astfel vina este intr-o anumita masura si a noastra, a tuturor, a complezentei, a indiferentei cu care tratam acest voyeurism generalizat.
Ceea ce m-a indignat insa si mai mult a fost modul in care un comportament sexual ajunge sa fie extrapolat, pentru a-i aduce prejudicii morale si profesionale unui om de reala cultura, care si-a cistigat bunul renume datorita meritelor sale, iar nu linguselilor. Bilciul acesta dezgustator n-a stirnit, spre surprinderea mea, decit putine reactii publice. Sa fi devenit oare atit de imuni fata de degradarea umana, sa se fi tocit oare intr-atit bunul simt si spiritul critic in spatiul public romanesc? E drept ca subiectul este delicat, fiind vorba tocmai de viata unei persoane, nu de o marfa, dar de vorbit oricum se vorbeste pe la colturi. Cert este insa ca nu vilva si birfa vor rezolva problema, ci manifestarile decente in sprijinul demnitatii umane, ca si asumarea unei pozitii nete de respingere a unor publicatii de acest fel.