OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Discutiile despre Fuck you, eu.ro.pa, din ultima saptamina, de la rubrica mai mult sau mai putin culturala a ziarelor sau de pe la televiziuni, mi-au amintit de un banc mai vechi, legat de arta pura si cea cu tendinta. Sa criticam tare sau mai incet, sa fim aluzivi sau, poate, simbolici? Cum putem fi mai pe placul Europei sau al ministerului sau al presei?
Din pacate, prea multi oameni care iubesc Cultura se gindesc la ce ar fi bine sa fie promovat si care ar trebui sa fie fata culturii romane contemporane, transformindu-se in cenzori. Sigur, promovarea valorilor clasice e o datorie de onoare a unei tari si a Ministerului Culturii, dar nu cred ca ne putem astepta sa creasca brusc interesul pentru Eminescu in Europa. S-ar putea sa fie mai pertinent sa venim cu ceva nou, cum ar fi cultura contemporana?! Fata acesteia nu se poate fabrica sau cosmetiza, ea exista asa cum se contureaza prin expresia creatorilor din toate domeniile, cu scoala sau fara, recunoscuti sau ne, din muzeu sau de pe strada.

Unul dintre marii pasi pe care, teoretic, i-a facut cultura in ultimul secol este recunoasterea dreptului la exprimare a tuturor comunitatilor si indivizilor si dezinhibarea fata de directionismul culturii oficiale. Adica exact ceea ce am avut din plin pina acum cincisprezece ani si nu ne mai dorim sa avem. Ce ne dorim este cultura vie, publica. Cum se poate obtine acest lucru? Lasind oamenii sa scrie fara a le spune ce este ingaduit in situatia internationala a Romaniei sau ce sentimente s-ar cuveni sa aiba. Incurajindu-i sa se manifeste in spatiul public, nu lasindu-i sa piara pe limba lor in horcaieli, ca de!, nu poti sa le interzici sa urle, e democratie! Libertatea de exprimare nu inseamna ca fiecare are voie sa zica ce vrea la el acasa sau pe banii lui, ci liberul acces la discurs public, sprijinirea vocilor marginale chiar de catre un stat care functioneaza pe principiul majoritatii.

Prezenta textului Nicoletei Esinencu la Bienala de la Venetia este o initiativa laudabila, iar MCC, care din pacate probabil nu prea stie ce a fost publicat in catalog, ar trebui incurajat sa mai faca asemenea greseli. Pentru cine are nevoie de argumente curriculare: monologul este scris in urma unei burse la Akademie der Schlossolitude, Germania; in urma lecturii textului in germana autoarea a mai primit o bursa de un an la aceeasi institutie masochista; textul se joaca la Brasov, Paris, Chisinau; urmeaza sa se joace la Moscova si la Galati; e unul dintre textele premiate de dramaAcum, etc. (traseul textului suna a itinerar de circ interbelic care urmeaza sa dea o reprezentatie extraordinara in Baicoi, dar asta e...). Pentru cine vrea argumente nationale: este scris in limba romana, sau eu cel putin nu am avut nevoie de traducator pentru a-l intelege. Pentru cine vrea argumente sociale: aceasta este starea majoritatii tineretului, roman si moldav, care, daca vrea sa faca ceva in viata trebuie sa plece in pizda ma-sii, in fututa Europa. Pentru cine vrea argumente estetice, va rog, cititi toata piesa sau, mai bine, veniti la teatrul unde se joaca.

P.S. Sugestie organizatorului urmatorului pavilion al Romaniei de la Venetia: o vitrina comunista, asa cum era cea a Librariei Luceafarul, eventual cu tot cu firma, plina de volume din Eterna si fascinata Romanie, autor necunoscut, si un anunt mic scris cu chimicul pe o foaie de studentesc: SRL (saptamina redusa de lucru). Se pare ca ne reprezinta inca.
Autorul este membru al grupului dramAcum; in octombrie 2004, a regizat la Teatrul Foarte Mic din Bucuresti o lectura publica a textului, cu Anamaria Marinca; in septembrie va monta Fuck you, eu.ro.pa la Teatrul Dramatic „Fani Tardini“ din Galati.