OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatrul Tineretului Piatra Neamt
Avarul, dupa Molière, adaptare de Cristian Juncu
Regia: Cristian Juncu
Scenografia: Cosmin Ardeleanu
Aranjament muzical: Cezar Antal
Cu: Corneliu Dan Borcia, Daniel Besleaga, Dorina Maria Harangus, Liviu Vlad, Nora Covali, Ecaterina Hatu, Florin Mircea jr., Cezar Antal, Dan Grigoras, Raul Lucaci, Iulia Tanasa, Adina Suciu


„N-am nici macar mobil, e scandalos! Vreau sa fiu viu, mobil, stii? Heraclitean, nu parmenidian ca tata, fix, tinut in loc de-atitea lucruri moarte – gunoaie, gioarse, zdrente, vechituri!“
As propune sa facem un rapid „Cine stie cistiga“, cu o suta de candidati carora sa le testam intuitia: din ce spectacol am extras textul de mai sus? Citi din cei o suta credeti ca or sa ghiceasca ca e vorba de, tineti-va bine!, Avarul de Molière?

Am ales textul respectiv fiindca e elocvent cu virf si-ndesat pentru maniera in care e construit spectacolul de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt. Se ia un text cu valori si observatii eterne (tipologice, de!), o traducere care azi nu poate parea decit prafuita – obiect de muzeu –, folositoare numai in scenele de teatru in teatru, apoi se face o adaptare vajnica. Se pun toate intr-un shake, care, intimplator, e mintea vie a unui foarte bun cunoscator al resorturilor, dar si al istoriei teatrului, regizor si autor dramatic, se amesteca, se decanteaza si deliciile sint gata. Care-ar fi deliciile astea? Pai, cam tot ce tine de teatru: un text excelent, proaspat, modern, bun pentru spectacol, situatii savuroase imaginate de regizor – atentie!, e vorba de situatii 2004 –, o trupa omogena si tare insufletita, un protagonist care, dupa citeva secole de Harpagoni, rasuceste perceptia asupra personajului, un turn ingenios creat din gunoaie, gioarse, zdrente, vechituri!, adica dintr-o intreaga viata de avar.

Important e ca ponderea tuturor acestor pivoti ai spectacolului e egala. Nimic prea mult sau prea putin! Precept antic, preluat de clasicism si combinat de regizorul Cristian Juncu cu spontaneitatea care umple tot spectacolul. Masura, da, iata ce pastreaza regizorul din clasicism! Nici un dezechilibru, nici o ingrosare, nici un exces. Totul curge – in bucurie si savoare. As zice heraclitean, daca n-ar fi mai degraba thalesian.
E drept ca in 2004 sa-l vezi pe Hamlet in blue-jeans nu te mai misca. Nimic nou sub soare, spune publicul nostru, tabacit de atitea zgiltiieli. In spectacolul de la Piatra-Neamt, Cléante, adorabil coafat cu tepi, si Elise, in rochita mini, pot parea cel mult trasniti. Dar costumele bine alese (decor si costume, Cosmin Ardeleanu) compun expresiv o lume – una de actualitate.
Insa ce este absolut spectaculos, savuros, valoros, adica marea rasturnare a spectacolului, ramine, indiscutabil, textul.

Tradus, adaptat si mult prelucrat de Cristian Juncu. O frumusete de text! Ar merita studiat in scolile de specialitate ca exemplu de modernizare a unei piese clasice. Deloc agresiv, fara sa biciuiasca perceptia spectatorului numai de dragul actualitatii, textul pastreaza ritmul vioi al comediei molieresti. Dar versurile se topesc in proza. Muzicalitatea e de comedie clasica, frazarea e antrenanta, proaspata, sprintara. Dar cuvintele sint ale zilelor noastre. Minus licenta explicita, aspect deloc de neglijat! Calchierea patosului din versurile clasice pe un tip de ludic modern nu poate fi decit spectaculoasa.
Nu numai textul este stors de toate nuantele de catre regizor, dar Cristian Juncu nu uita nici de virtutile jucause ale subtextului, nici de suculenta intertextului. O ars combinatoria care alatura extrase din faimosul monolog al Ninei din Pescarusul cu „Ma doare maseaua ionesciana“ si cu referiri la colegii regizori nu face decit sa diversifice comicul.

Limba este a zilelor noastre, ca si situatiile. Este a doua mare reusita a regizorului: sa mixeze caraghioslicurile din lumea noastra cu caracterele eterne ale lui Molière intr-o maniera cu totul credibila. Secventele cu schimbul de bani, aranjarea imprumutului prin intermediari, valetii imbracati in body guard, care vorbesc la statii Motorola, Consilierul lui Harpagon care vrea sa apeleze la o firma de catering, o agenta matrimoniala, Baronul facut in tuse (prea) groase, ocupat cu camata si teatrul, pe toate le catapulteaza Cristian Juncu in lumea lui Molière. Si poate ca talentul regizorului e de vina, dar nimic nu e strident, nimic nu e prea mult.
In plus, toate sint invelite intr-un abur de bonomie. Imprimat, intii si-ntii, de protagonist. Ce Harpagon poate sa fie acest batrinel atit de blind, de omenos si de candid? Interpretarea plina de farmec a lui Corneliu Dan Borcia face ferfenita tot orizontul de asteptare al spectatorului. Cu atit mai bine pentru actorul care reuseste sa surprinda! Personajul sau are atita cumsecadenie, jovialitate si e atit de tolerant cu toate capriciile tinerilor, incit esti gata oricind sa-i ierti o meteahna mititica: avaritia.

Mai ales cind se indragosteste ca un cotoi batrin si sufera exact ca si copiii sai. Daniel Besleaga face un foarte bun Cléante, nevinovat, cu frustrari imense, ca lipsa mobilului, hot plin de dragalasenie, dezinvolt, exasperat atit de avaritia tatalui, cit si de ingustimea de minte a logodnicei, dar iubindu-i pe amindoi. Elise, plina de tinerete si nuri, e interpretata avintat si cu mina sigura de Dorina Maria Harangus si ramine una dintre prezentele cele mai placute ale spectacolului. Perechea sa, Liviu Vlad, in Consilierul „angajat pe gratis“, e actorul care umple spatiul si focalizeaza privirile, vital si subtil, comic si credibil in acelasi timp, debordind de naturalete. Mariane, o dulceata de fetita-gisculita, e savuros construita de Nora Covali, actrita plina de nerv, cu puterea de a capta imediat atentia. Imposibil sa nu te convinga Ecaterina Hitu in Frosine, agenta matrimoniala, plina de initiativa, respirind energie si vitalitate. Cezar Antal construieste un servitor-prieten, pe La Flèche, natural, demn de crezare, devotat, cu multe momente savuroase.

Toti joaca inauntrul si in jurul turnului construit de scenograful Cosmin Ardeleanu. Forta decorului sta in faptul ca imbina virtutile estetice si imaginative cu o perfecta adecvare la universul spectacolului. E un turn compozit, construit dintr-o aglomerare de obiecte, care insumeaza toata viata lui Harpagon. Un decor in aceeasi masura frumos si functional: traieste alaturi de personaje, se zgiltiie din toate articulatiile de la dragostea copiilor, plinge cu glas de sirena cind i se fura banii Avarului.
Asadar se ia un text, se contureaza realitati crude peste care se toarna culorile pastelate ale veseliei. Si iese un deliciu de spectacol. Pacat ca el nu poate fi vazut si la Bucuresti. Ar merita!