OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Motto: „Lucrurile nu sint asa cum sint, ci sint asa cum nu sint“

Franz isi rasuci mustatile ca Dali. Isi perie bine barba pentru a scoate toti gindacii. Acum mai avea gindaci de bucatarie. Inainte avusese gindaci de Colorado si musculite rusesti de bostan turcesc. De cind nevasta-sa il daduse ea cu o alifie, aproape ca scapase de ei. Isi decolora urechile cu decolorant de urechi, din ala fin, nemtesc, pentru a arata cit mai bine. Si tocmai se pregatea sa-si ajusteze si nasul, cind auzi gura nevesti-sii: „Franz, te-ai spalat pe talpi? Ti-ai pus ciorapii? Iar or sa rida astia de tine ca ai calciiele crapate! Am venit in Iasi ca sa te fac om, nu sa rida lumea de tine“. Franz ii raspunse ca si-a pus trei perechi. „Da’ de ce ti-ai pus si trei cravate?“ Franz obisnuia, inca de pe cind era functionar public, sa poarte trei cravate. Daca Franz era vizitat de o persoana mai putin importanta, ascundea cu grija, sub haina, doua dintre ele. Cind era vizitat de o persoana importanta, le scotea pe toate trei la iveala, iar daca persoana era dintre cele mai importante, Franz avea la indemina, prin buzunare, inca doua-trei cravate.
Franz isi puse ochelarii, prevazuti special cu binoclu, pentru a putea observa si numara cit mai bine gainatii de pe epoletii Domnitorului Cuza. Apuca saua bicicletei si-o porni pe scari. Nevasta-sa ii striga din usa: „Vezi, daca te intilnesti cu vreun cunoscut, sa-l saluti tu primul!“. „Da, da“, mormai Franz. „Sa nu te iei de careva, auzi!? Ca astia te dau in judecata!“
Ajuns in fata blocului, Franz o lua la dreapta. Nevasta-sa, din balcon, ii striga: „Ia-o la stinga, ca pe-acolo-i noroi!“. Franz o lua la stinga si inainte de a iesi in strada o mai auzi: „Sa nu te-ntorci acasa fara Premiul Nobel!“. Se vorbea prin oras ca bate un vint de Premiul Nobel.
Or, Franz n-avea premiul asta.

Ajuns la statuia Domnitorului Cuza, Franz scoase repede carnetelul de insemnari si incepu sa mormaie nervos: pe epoletul sting – 12.842 de gainaturi, exact ca ieri. Pe dreptul – 18.214. La fel. De ieri pina azi nu se mai gainatase nici un porumbel. „Franz, treci si du gunoiul!“ Franz tresare si scapa carnetelul in zapada. Nu, nu era nevasta-sa. O locatara de la blocul vecin isi chema progenitura la ordine.
Franz gindi ca trebuie facut ceva. Pentru a lua Premiul Nobel, trebuie sa observe atent si sa numere corect cel putin patru milioane de gainaturi de porumbel. Cum merg treburile, gindi Franz, nu mai iau eu Premiul Nobel. Se hotari. O sa cumpere doua piini si o sa arunce firimiturile la porumbei. Porumbeii sint flaminzi in ziua de azi... O sa-i spuna nevesti-sii ca din bani a luat un suc…

Franz publica de la o vreme povestioare ce aveau ca personaje vechi prieteni, pe care el ii batjocorea pocindu-le numele si se amuza punindu-i in posturi jenante. Personajul Bikinschi sau Bicinschi a fost in realitate poetul, prozatorul si pictorul de icoane Ioan Betinschi. Spun a fost pentru ca de citiva ani buni poetul Ioan Betinschi nu mai este printre noi. A murit tinar, rapus de o boala necrutatoare. De pe urma lui, Franz s-a ales cu vreo cincizeci de icoane. Franz n-a fost la inmormintare, n-a scris ceva de bine despre poetul Ioan Betinschi niciodata, cum n-a scris despre nimeni. Nu se duce Franz nici astazi sa vada daca poetul Betinschi (nu Bikinschi si nici Bicinschi, cum il numeste candidatul la Nobel) mai are gard la mormint, daca nu cumva crucea e rupta si aruncata cit colo. Nu. Franz ii intineaza memoria, spunind ca poetul Betinschi ar fi mirosit a urina prin librarii si ca ar fi umblat tot timpul beat. Cum lua un banut pe o icoana, poetul Ioan Betinschi il bea cu Franz.
Poetul Betinschi umbla curat imbracat, mirosea frumos, era binecrescut, avea o anumita sfiiciune si delicatete, ceea ce nu e cazul la Franz. Si-apoi, cum era el, Betinschi intra din cind in cind in librarie. Franz nu se oboseste cu un lucru marunt ca acesta. El scrie, caci bate un vint de Premiul Nobel.

Franz se sterge pe miini de firimituri. Isi ia bicicleta si-o impinge spre Lapusneanu. Pe la „Corso“ se intilneste cu Cassius, pe care-l roaga sa-l lase sa se duca el in locul lui in Indonezia si sa mai dea, daca se poate, un post pentru nevasta-sa. Cassius nu-i promite nimic si se pierde, grabit, la vale. Franz isi suna nevasta de pe mobil si-i spune ca o sa mai intirzie vreo doua ore, caci porumbeii inca n-au mincat. Franz pare totusi obosit. E si trist Franz. Nu stie incotro s-o apuce. O porneste spre statuia Domnitorului Cuza. Afara incepe sa ninga. Zapada-i acopera binoclul. Din spate il bate un vint de Premiul Nobel.