Nr. 753 din 19.12.2014

Remember
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Eseu
Memorii
Interviu
Arte
Dialog
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2008   |   Februarie   |   Numarul 410   |   Dumitru Tepeneag – un inclasabil

Dumitru Tepeneag – un inclasabil

Autor: Dana PÎRVAN-JENARU | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Nicolae Barna
Dumitru Tepeneag
Biblioteca Apostrof,
Cluj-Napoca, 2007,
302 p.

Laura Pavel
Dumitru Tepeneag
si canonul literaturii alternative
Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca,
2007, 180 p.

2007 a fost anul in care Dumitru Tepeneag a implinit 70 de ani, dar mai ales anul in care bibliografia acestuia s-a imbogatit substantial, in conditiile in care Editura ART i-a dedicat o serie de autor, iar criticii literari si-au concretizat munca in nu mai putin de trei volume. Este vorba de mai vechii cercetatori ai operei lui Tepeneag, Nicolae Barna si Marian Victor Buciu – primul a publicat o varianta imbogatita a studiului din 1998 (Tepeneag – Introducere intr-o lume de hirtie), intitulata acum simplu Dumitru Tepeneag, iar cel de-al doilea a intocmit, la Editura Curtea Veche, o antologie de texte teoretice, intitulata Onirismul estetic. Cel de-al treilea studiu critic este semnat de Laura Pavel si este provocator inca din titlu – Dumitru Tepeneag si canonul literaturii alternative.

Volumele de factura monografica semnate de Nicolae Barna si Laura Pavel, dedicate exclusiv lui Tepeneag, sint esentiale in bibliografia critica a scriitorului si prilejuiesc doua abordari meticuloase, dar diferite, cel putin la modul complementar. La nivelul constructiei, in cazul Laurei Pavel, avem o lucrare cu aspect doctoral, cu o organizare riguroasa, vertebrata de formule sintetice si asociatii conceptuale inedite, identificabile chiar in denumirea capitolelor sau subcapitolelor: „Deconstructia imagologica a personajului, Matrice stilistica si mitologie identitara, Voci si perspective narative suprapuse, Atelierul de scriitura si metisajul textual“ etc. Aflata sub semnul sondajului teoretic, cartea se incadreaza in paradigma criticii academice, accesul fiind deseori ingreunat de rigiditatea conceptelor, publicul-tinta nefiind cititorul obisnuit, ci mai degraba specialistii.
in schimb, Nicolae Barna intruchipeaza cititorul ideal al lui Tepeneag. Criticul a reunit in volumul sau articole publicate intre anii 1997 si 2006, fara a interveni pentru a elimina reluarile, avind drept principiu de dispunere ordinea aparitiei volumelor interpretate, ceea ce, pe de o parte, ofera o imagine in spirala a demersului critic, dar, pe de alta parte, poate deveni suparator, iar o posibila viitoare structurare a materialului ar spori valoarea analizei.

Fidelul interpret al operei lui Tepeneag nu isi reprima subiectivitatea ce transpare din avintul unor demonstratii (si chiar polemici „preventive“ cu eventualii contestatari ai scriitorului, singurul mentionat la un moment dat in carte fiind Alex Stefanescu) si, dincolo de constructia si demonstratia menite sa convinga, se fac simtite emotia si admiratia personala. Astfel, una dintre mizele cartii fiind reintegrarea scriitorului in peisajul literaturii romane prin demonstrarea (reconfirmarea) originalitatii si importantei lui Dumitru Tepeneag (in special in cadrul literaturii romane, unde, ani de-a rindul, a fost nedreptatit), a rolului novator incontestabil al teoreticianului-romancier si, odata cu el, al onirismului estetic sau structural pe care l-a initiat impreuna cu Dimov (din pacate, este ignorat rolul celorlalti onirici, a caror contributie este amintita pe scurt in paginile Laurei Pavel). Avantajul acestui tip de abordare este acela ca vorbeste despre Tepeneag pe intelesul tuturor, prin demersul de a-i „decortica“ opera, insinuindu-se in straturile profunde ale acesteia, intr-un discurs accesibil (nu insa si superficial), ce inlesneste atit initierea intr-o astfel de opera complexa, dar si decriptarea semnificatiilor profunde. lectura ramine una fidela, in ciuda atasamentului afectiv, care nu este ostentativ.

Accentuind dimensiunea estetica a prozei lui Dumitru Tepeneag, Nicolae Barna surprinde specificul noii proze „poetice“ si recurge la o contextualizare socio-culturala atit pe plan national, cit si european. in centrul demersului se afla conceptele de imitatie, sincronizare, originalitate, artificialitate, luciditate, criticul insistind pe relatia onirismului cu textualismul, dar si cu postmodernismul, esentiala fiind, in opinia lui Barna, capacitatea lui Tepeneag de a-si „primeni mereu scriitura“, raminind astfel un „inclasabil“, un „nealiniat“. Sint analizate paralel fragmente de roman si texte teoretice, si sint urmarite corespondentele dintre teorie si proza, iar firul biografic se imbina, atit cit este nevoie, cu interpretarea contextualizata a operelor. De la primele „lame de ras“ tepenegiene si pina la cel mai recent roman – La belle Roumaine – Nicolae Barna stringe in paginile sale si ofera cu generozitate cititorului cam tot ce se poate spune despre scriitorul Tepeneag si despre constituentii textuali ai prozei sale: relatia cu regimul comunist, complicata problema a identitatii culturale, lingvistice si individuale, identificarea si desfasurarea toposurilor tepenegiene („fantomele tematice“), evolutia tehnicilor, receptarea operelor in epoca, decriptarea migaloasa a simbolurilor ce impinzesc fiecare centimetru patrat al scriiturii (accentuind noile sensuri pe care le capata unele simboluri universale), valentele intertextuale, tehnicile cinematografice, statutul autorului si al naratorului, amestecul de realitate si fictiune etc. Marele merit al acestui studiu este ca reuseste sa aduca in fata noastra un Dumitru Tepeneag „viu“, si nu o „problema clasata“ de istorie literara.

„Un «tepos» si un «original», neinregimentabil“
Considerind ca atributele esentiale ale operei lui Dumitru Tepeneag sint situate in sfera esteticului, Nicolae Barna evidentiaza caracterul „ne-politizat“ al literaturii acestuia: „Ceea ce e evident, totusi, prin parcurgerea materialului documentar si memorialistic pina acum la indemina e ca scriitorul si-a pastrat permanent verticalitatea morala, a ramas un «tepos» si un «original», neinregimentabil, pe oriunde l-au dus «valurile vietii», si ca, vituperind publicistic totalitarismul comunist si militind politic, in mod deschis, in acelasi sens, nu si-a «politizat» in nici un fel opera de fictiune, beletristica, dovedindu-se un adept al autonomiei esteticului“. Comentind Hotel Europa, criticul este dispus sa relativizeze: „e practic imposibil de afirmat ca ar fi vorba de literatura «subiectiva» sau «obiectiva», estetizanta sau angajata, tezista sau gratuita, de marturie sau de nascocire, de exercitii de stil sau de doctrina literaturizata: e literatura, pur si simplu“.

Sincretismul transdisciplinar propriu prozei lui Tepeneag
De data aceasta, este meritul cartii Laurei Pavel sa faca lumina, si o face, inca din prima parte intitulata „Onirismul – intre istoria literara si istoria politica“: „Analiza contextuala a poeziei si prozei onirice, ca si a teoriei onirismului structural sau estetic, pune in evidenta o motivatie si un scop preponderent estetice, dar care sint in subsidiar si politice“. Autoarea insista si demonstreaza in special subversivitatea implicita a curentului, ce se va situa in raspar cu formula „arta pentru arta“, sprijinindu-si observatiile si pe texte apartinindu-i lui Dimov, cel care a subliniat relevanta etica a programului estetic onirist prin faptul ca literatura onirica nu mai ofera „iluzia unei certitudini, ci certitudinea unei iluzii“, ce ar viza, crede Laura Pavel, „grava autoiluzionare utopic-totalitara a unei intregi comunitati“, punerea ei in discutie reprezentind o strategie de deschidere a ochilor cititorului, in deplina luciditate critica, „realismul dogmatic“ fiind, de fapt, o „hipnoza impartasita comunitar“. Aceasta demonstrare a subversivitatii implicite a miscarii onirice este extinsa si la relatia dintre autor/narator si cititor, manipularea acestuia de catre autorul omniscient echivalind cu manipularea politica.

Laura Pavel deschide textele si le constituie sensul prin aplicarea unei noi grile de lectura, asezindu-le intr-o ecuatie largita. Pe de o parte, prin reliefarea sincretismului transdisciplinar propriu prozei lui Tepeneag (transgresarea granitelor dintre literatura, muzica, cinematografie, pictura si teatru) si de aici surprinderea unor afinitati sau influente mai putin analizate pina acum – Pirandello, Wilson, Artaud, Saul Steiner etc., dar mai ales prin plasarea personajului intr-un „regn ontologic straniu, hibrid, adesea nonuman“, Tepeneag sincronizindu-se, „mai curind involuntar, si cu atit mai autentic, cu teoriile din ultimele decenii asupra postumanitatii“, o forma de civilizatie postsubiectiva.

In romanul Pigeon vole, Laura Pavel depisteaza „angoasa creatorului scriptural in fata spectrului de a fi inlocuit cu o instanta creatoare nonsubiectiva, omnipotenta in plan virtual – aceea a ordinatorului“, iar in Pont des Arts „suprapersonajul romancierului apare si el tot mai dependent de ordinator, de conditia electronica (deci cu atit mai fluctuanta, mai labila) a textului sau“, in timp ce Roman de citit in tren pune in ecuatie „pirandellianul personaj-scriitor“ cu „hipnoza perversa“ exercitata de „specularitatea ecranului de ordinator, golita de continut“. Amenintarea „dublului antropomorf, a demiurgului virtual, computerul“ care „absoarbe subiectivitatea personajului-autor intr-un anti-spatiu, ori hiperspatiu“ reprezinta un alt unghi de vedere (posibil, acceptabil) din care poate fi interpretata opera lui Dumitru Tepeneag. Opera ce ni se dezvaluie ca un puzzle de semnificatii alternative, ale carui dimensiuni pot fi dilatate, acest context extrem de elastic nefiind in fond decit garantia originalitatii si a valorii.

Dupa lectura celor doua studii critice (extrem de aplicate si valoroase), cea mai puternica impresie care persista este aceea ca atit Dumitru Tepeneag, cit si criticii literari care vor recurge la o lectura in filigran a operei sale mai au multe de spus.

Etichete:  Nicolae Barna Dumitru Tepeneag
 
 
 
Cele mai citite articole
Regele şi nepoţii lui Vîşinski
Cercetarea, între concurenţă şi creativitate
BIFURCAŢII. Nevoia de stînga. Care anume?
România şi Bulgaria, întîlniri culturale
Ion Iliescu şi împărăţia celor de duh săraci
Cele mai comentate articole
Regele şi nepoţii lui Vîşinski
BIFURCAŢII. Nevoia de stînga. Care anume?
Cercetarea, între concurenţă şi creativitate
SOFTUL ROMÂN. Şi aşa mai aproape
Ion Iliescu şi împărăţia celor de duh săraci
Cele mai recente comentarii
'gugumania'
@moses
idem
errata
minciuna "colorata"
 
Parteneri observator cultural
Oamenii Timpului