OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 21 si 22 septembrie, faimoasa companie Béjart Ballet Lausanne a prezentat la Bucuresti, in cadrul intilnirilor JTI si parte a Festivalului Enescu, spectacolul L’Amour, la Danse, in coregrafia fondatorului ei, Maurice Béjart. Dansatoarea Oana Cojocaru, acum doi ani partenera de scena a lui Razvan Mazilu in Portretul lui Dorian Gray, spectacolul lui Dragos Galgotiu de la Odeonul bucurestean, este singura romanca in trupa multiculturala condusa de octogenarul Béjart.

Draga Oana, cum este sa debutezi la tine acasa, ca dansatoare intr-una dintre cele mai importante companii ale lumii?
Nu ma asteptam sa fie atit de greu. Numai ideea de a debuta in fata unor mari artisti, monstri sacri ai scenei internationale, iti provoaca mare trac si, in acelasi timp, o enorma placere, insa cind esti pus in situatia de debuta in fata mamei tale, in tara ta, traiesti un sentiment bizar cu care trebuie sa lupti; e clar, m-am pregatit mai ales psihic pentru acest moment. A fost poate unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care viata mi le-a daruit.
Pe viitor, iti doresti sa-ti construiesti o cariera in cadrul companiei Béjart sau visezi la alte experiente artistice?

Sigur ca Béjart este un nume de mare valoare; insa eu nu dansez pentru a cistiga medalii, a fost o frumoasa intimplare ca am ajuns aici, imi traiesc intr-adevar visul, dar primesc tot ceea ce viata, sansa, dansul imi ofera si mi-as dori sa pot imbratisa cu usurinta si cu aceeasi dragoste orice alt fel de experienta artistica. Pentru moment, cariera mea se infaptuieste si se contruieste in cadrul companiei Béjart, iar aceasta experienta ma face sa cred si mai mult in cuvintele lui Nijinski: „Dumnezeu ii iubeste pe cei care muncesc“.
Cum se lucreaza in cadrul companiei?
Lucrul in cadrul companiei e cu totul special. Maurice Béjart are stilul sau aparte, unic si de neimitat. Sint constienta ca ma aflu zilnic in fata unui geniu al dansului si incerc sa profit la maximum de aceasta sansa. Maurice pleaca de la ideea ca toti sintem unici, prin urmare nu exista corp de balet si solisti, tuturor ni se ofera posibilitatea de a dansa, trecind de fiecare data prin toate etapele, pentru a deveni un tot, o opera de arta, pentru a ne afirma ca expresie a cosmosului. Béjart, cel care face si scaunele sa danseze, nu are nevoie de dansatori in compania sa, ci de oameni, de personalitati care sa poata vorbi deschis oamenilor.

Dansul e doar un simplu limbaj, o punte de la suflet la suflet. Maurice te citeste ca pe o carte si creeaza roluri care te „imbraca“, roluri care ti se potrivesc, prin care iti este descrisa propria ta fiinta, roluri care te vindeca si te modeleaza, dezvaluindu-ti realitatea launtrica... Afli atit de multe despre tine si constati ca in fata lui Maurice Béjart esti doar un suflet nud.
Cite turnee ai efectuat pina acum si cum ti se pare publicul romanesc in raport cu publicul din alte tari?
Fiind eleva la Scoala Atelier „Rudra Béjart“, am avut turnee in Elvetia, Franta, Italia, Japonia. Publicul este de fiecare data diferit si se exprima in functie de cultura si de trasaturile specifice societatii din tara respectiva. Desigur, in Franta regasesti publicul nobil, foarte bine educat, care-si exprima entuziasmul la finele spectacolului... Eu prefer publicul romanesc: cald, entuziast, cu mare sete de a vedea mereu ceva nou, un public care te incurajeaza si pe care-l simti ca traieste alaturi de tine, ca soarbe din catharsisul produs de arta dansului. Si nu sint deloc subiectiva, toata compania este de aceeasi parere. Bineinteles ca ne plac oamenii care ne rasfata si care sint alaturi de noi.

in acest moment al carierei tale, care este cel mai important proiect pe care vrei sa-l materializezi?
Cel mai important proiect pentru mine in acest moment este sa lucrez cit mai mult cu Maurice. Lucrind intr-o astfel de companie, vreau sa construiesc canalul perfect prin care sa pot sa transmit ceea ce am in interior, sa-mi cunosc cit mai bine corpul si spiritul si sa pot sa dau astfel viata ideilor pe care le simt de maxima importanta.
Care este cea mai importanta lectie de viata pe care-ai invatat-o in acest an de cind esti la Lausanne?
Nu exista o lectie de viata mai importanta decit alta. Zilnic am enorm de invatat, traiesc printre filozofi, printre oameni pentru care viata este o doar o experienta complexa si coerenta, pentru care viata este visul, iar dansul este realitatea. Nu mai exista bariere, nici religie, nici adevar unic, iar societatea ne inspira la rindul ei… Noi incercam doar sa intelegem, e limpede ca imitam tot timpul realitatea, sau cream alta; stiu, suna a reclama, dar ma intreb si eu uneori care o fi definitia exacta a realitatii…

Daca ar fi sa transmiti un gind unei persoane din Romania care a influentat cariera ta artistica, cui i l-ai transmite si care ar fi acel gind?
Exista multe persoane, foarte multe, care m-au ajutat sa-mi creez o baza: plecind de la doamna Anca Mandrescu, prima profesoara care mi-a pus poantele in picioare, impreuna am nascut dansul, pas cu pas. Asimilarea tehnicii dansului clasic si primii mei pasi pe scena le datorez acestei doamne care va ramine pentru totdeauna mama dansului meu, pentru asta ii multumesc in gind in fiecare dimineata, la ora de studii si ii voi datora multumiri si cele mai frumoase ginduri toata viata mea.
Momentul decisiv al vietii mele a fost intilnirea cu Razvan Mazilu. Cred ca aveam 12 ani cind l-am vazut pentru prima data dansind. M-am indragostit de omul acesta, a fost sansa vietii mele ca am avut ocazia de a lucra cu el. Iubesc stilul sau, el este artistul care mi-a schimbat viziunea asupra dansului. Privindu-l dansind, am avut revelatia faptului ca asta este ceea ce vreau si eu sa fac si ca voi lupta tot timpul pentru a ajunge acolo unde vreau sa fiu. Imaginea lui Razvan Mazilu dansind, energia sa si harul cu care este inzestrat imi dau putere si ma inspira mereu.

Se spune ca ce este de neajuns este si de neuitat si tare mult mi-as dori sa mai pot vreodata relua experienta mea de la Teatrul Odeon. Am intilnit cea mai frumoasa familie, datorita actorilor din acest teatru sint dependenta de arta teatrala, ireversibil imi continuu drumul pe care ei mi l-au construit, iar dragostea pe care ei mi-au daruit-o o daruiesc si eu, la rindul meu, mai departe. Pentru aceasta sansa multumesc echipei Teatrului Odeon, Dorinei Lazar si, bineinteles, lui Dragos Galgotiu.
Persoana pentru care conteaza insa toata existenta mea este, desigur, mama. Ea este cea care m-a lasat intotdeauna pe mine sa decid ce vreau si a suportat toate deciziile unui copil pregatit oricind sa se arunce in bratele artei cu toate riscurile pe care o astfel de viata le presupune. Vreau sa stie ca este singura persoana pe care o iubesc mai mult decit iubesc dansul.