OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In urma scrisorii deschise din 17 mai 2007, publicata in revista Observator cultural, o comisie juridica de la Academia Romana a luat act de cazul meu, l-a studiat si a eliberat o rezolutie care a fost adusa la cunostinta conducerii Institutului „G. Calinescu“ si pe care am aflat-o si eu de la biroul „contencios“ al Academiei Romane. Printre altele, scria acolo ca „D-na Liliana Corobca a candidat pe un post de cercetator stiintific gr. II, desi, la data concursului, nu indeplinea conditia de vechime in cercetare; sintem in prezenta unor drepturi dobindite si care nu pot fi retrase decit in limitele prevazute de legislatia muncii.“ Domnul acad. Eugen Simion a convocat intregul Institut pe data de 21 iunie 2007, invitind persoane de virf ale conducerii Academiei Romane. Domnul presedinte al Academiei Romane, Ionel Haiduc, a citit, in cadrul acelei sedinte, fragmente din rezolutie, sustinind ca sint legala pe postul meu. Dupa o asemenea rezolvare fericita (pentru mine) a lucrurilor, am asteptat ca directorul Institutului sa-si ceara scuze pentru tratamentul nedrept la care m-a supus, pentru nerecunoasterea meritelor mele stiintifice. Spre marea mea uimire, mi-a fost dat sa aud „replica“ publicata in Observator cultural din 12-18 iulie 2007, nr. 123.
Am raspuns acestor „obiectii“ in cadrul sedintei susnumite, dar daca nu s-a tinut cont de argumentele mele, ma vad nevoita sa mai raspund o data.

„asistent de cercetare“
Cind afirmati: „in cercetare, regula este ca un absolvent sa inceapa cu treapta de asistent de cercetare“, uitati sau omiteti voluntar sa spuneti: „un absolvent de facultate“; va aduc aminte ca niciodata, in cercetare, un doctor in litere n-a candidat pe un post de asistent. Nu exista nici un asemenea caz in istoria institutului. Doctorii fara vechime (sau cu putina vechime) au dreptul sa candideze pe postul de cercetator principal III.
Se poate infirma cu usurinta si faptul ca „astazi, dupa ani de munca, au ajuns la gradul de cercetator stiintific“. Se stie ca unii, dupa ani de munca, dupa doctorate sustinute si succese remarcabile in domeniu, cum au fost asistenti de cercetare, asa au ramas (sau n-ati auzit niciodata de asistenta in cercetare Ileana Stanculescu?).

Ce inseamna „calificative obtinute“ in Institutul „G. Calinescu“
in fiecare an activitatea cercetatorilor este apreciata conform unor „Criterii de evaluare a activitatii stiintifice“, in urma carora se acorda o nota (nota maxima fiind 5). Mai intii aduni niste puncte pentru ce ai facut, le transformi in procente, le imparti ca sa ajungi, in cele din urma, la punctajul final.
Citez citeva exemple din care se poate limpede observa precaritatea, daca nu absurditatea acestor criterii de evaluare:
n Daca esti „membru in Comisia de Revizie a DGLR“, obtii 100 p.
n „Un articol cu grad de dificultate ridicat scris sau refacut (pentru DGLR) – 10 p.
n Participarea la definitivarea bibliografiilor articolelor DGLR (altele decit cele ale autorului) – 30 p.
n Participarea la definitivarea articolelor DGLR (altele decit cele ale autorului) prin completarea acestora cu tabele sinoptice si citate sintetice – 30 p.
n Volume de specialitate publicate in tara – 10 p.
n Participare la volume de specialitate publicate in strainatate – 5 p.
n Participare la colocvii de specialitate si sesiuni de comunicari in strainatate – 2 p.
n Participare la proiecte internationale – 5 p.
n Articole si studii publicate in reviste de specialitate din strainatate –1 p. etc.

„Punctajul general maxim care poate fi obtinut este 100“
Punctajul a fost facut in asa fel, ca oricit de putin ai lucra, tot aduni o suta de puncte. Din „fericire“, n-am publicat doar volume de specialitate (taxate cu 10 puncte), am completat, de asemenea, bibliografii si articole scrise de altii (taxate triplu fata de o carte personala publicata), astfel incit in fiecare an adunam „maximum“ necesar de puncte. Sa nu uitam faptul ca numarul de 100 de puncte e valabil pentru cercetatorii pe o norma intreaga, pentru mine, avind o jumatate de norma, maximum e 50 de puncte (si nota 3 si ceva inseamna 6 si ceva, de fapt). N-am luat niciodata in serios aceasta evaluare, unde corectura si fisarea e apreciata mai mult decit cercetarea propriu-zisa. Nu-mi este clar in ce masura evaluarea conform acestor criterii exprima „competenta profesionala“ a unui cercetator. Pot exemplifica la nesfirsit, din propria experienta, cum in numele unor pseudo-criterii, am fost obligata sa lucrez „in gol“, fara a avea vreun rezultat, fara ca rezultatul muncii mele sa existe undeva. De pilda, am copiat luni in sir toate titlurile de cronici literare din revista Echinox din 1990 pina in 2003.

Cind a trebuit sa predau sutele de fise, mi s-a spus: pastreaza-le daca vrei, ca nu mai e nevoie de ele, pentru ca au fost facute de alti cercetatori si predate acum o luna. Cind m-am revoltat (de ce am fost pusa sa muncesc in zadar), mi s-a spus ca de munca mea se va tine cont, voi primi „puncte“ la evaluarea finala. Am scris articole pentru DGLR (Adrian Hurmuz, Convorbiri literare-serie noua), la cererea coordonatorilor dictionarului, care n-au aparut in dictionar, fiind facute de alti cercetatori. Mi s-a spus sa scriu un articol de jumatate de pagina despre revista Sezatoarea, apoi de doua pagini, am redactat la nesfirsit acest articol, ca sa mi se spuna ulterior ca va intra in dictionar articolul facut de un specialist de la Iasi. Nu mi s-au dat autori basarabeni sau autori din exil (domeniu in care am incercat sa ma specializez), am scris, in schimb, scrisori unor autori, pe care le-am trimis prin posta, solicitindu-le date bio si bibliografice. Articolele pe care le-am facut despre Agrian Ghijitchi, Mircea Lerian, George Ghidrigan mi s-a spus ca nu vor aparea, dar au aparut totusi. Desigur, pentru asemenea nobile ocupatii „stiintifice“ postul de cercetator principal II e neinchipuit de mare, cred ca nici bacalaureatul nu-i obligatoriu pentru ceea ce am fost nevoita sa fac.

Si daca am avut forta sa duc pina la capat niste proiecte stiintifice, ele au fost taxate cu 10 puncte, in schimb, daca am mers la biblioteca pentru a corecta titluri, nume de autori, anul aparitiilor editoriale, am primit 30 de puncte.
Nu inteleg de ce n-ati renuntat la afirmatia profund si evident falsa conform careia notele mele sint „cele mai slabe calificative obtinute“. Numai in anul 2003 jumatate din cercetatorii Institutului au luat note de la 1 la 3, eu am luat 2 si ceva initial si am venit, ca multi altii, nedreptatiti si revoltati, sa fac reclamatie (si mi-ati marit apoi nota). in 2003 mi-au aparut doua carti de specialitate, am muncit mult pentru a demonstra ca, daca mi s-a acordat o jumatate de norma atit de prestigioasa, eu o voi merita. Din pacate, calificativele in cauza n-au servit decit sa-i umileasca pe acei cercetatori valorosi din Institut si pe aceia care nu sint (nu erau inca si, in cazul meu, nu vor fi) fidelii dvs. (imi aduc aminte de „cazurile“ domnului Nicolae Florescu si al doamnei Catalina Velculescu, care au primit „calificative“ mai mici decit doctoranzii dlui Eugen Simion)!

„Ierarhia cercetarii academice“
Sa discutam si despre „pozitia“ mea in „ierarhia cercetarii academice“. As vrea sa va amintesc, printre altele, ca am absolvit Facultatea de Litere a Universitatii de Stat din Chisinau cu media 9, 52, in ultimii ani de facultate am fost laureata a Premiului de gradul I, „pentru performante academice si activitate extracurriculara ampla“, in cadrul concursului „Burse de merit“ pentru studentii institutiilor superioare de invatamint din Republica Moldova. in urma unui concurs, mi-a fost aprobata candidatura pentru studii doctorale la Universitatea din Bucuresti, avindu-l drept conducator stiintific pe dl profesor Nicolae Manolescu. in patru ani, cit am lucrat la Institut, intre anii 2003 si 2007, am publicat volumele: Personajul in romanul interbelic romanesc, 214 pagini, Alexandru Busuioceanu. Un roman epistolar al exilului romanesc (editie, note, traduceri, scrisoare introductiva, postfata, indice, doua volume), 303 si 335 pagini, Poezia romaneasca din exil (antologie, prefata, note), 403 pagini (plus studii si articole in presa si contributii la DGLR).

Despre aceste volume au scris in presa favorabil sau elogios dnii Al. Cistelecan, Al. Sandulescu, Ion Simut, Mihai Zamfir s.a. Daca activitatea mea nu reflecta indeajuns capacitatea mea profesionala si daca afirmatiile conform carora „pozitia mea depaseste competenta mea profesionala“ au si alta intentie decit pura calomnie, il rog pe domnul director al Institutului „G. Calinescu“ sa aduca la cunostinta publicului larg activitatea tuturor cercetatorilor angajati in Institut, cu volumele publicate si posturile ocupate; il rog sa inceapa cu stimata doamna Gabriela Tarabega, ale carei contributii esentiale in domeniul istoriei si teoriei literare nu le cunosc. O indreptatita curiozitate (nu altceva) ma face sa ma intreb, dat fiind faptul ca un grup numeros de cercetatori au fost scosi din cel mai spatios birou al Institutului, unde s-a instalat aceasta onorabila doamna (din lipsa de spatiu, nici chiar academicienii institutului nu beneficiaza de birouri personale!). Demonstrati, stimate domnule director, ca nu ati venit cu calomnii de duzina, jignindu-ma fara motiv, veniti cu o lista a cercetatorilor merituosi pe care i-ati angajat dvs. si-i considerati adecvati in posturile oferite. Daca n-o faceti, vor crede cititorii nevinovati ca exista in Institut cercetatori ocrotiti de dvs, care „in 10-15 ani de munca onesta“ n-au facut cit eu in 4.

Alte „neadevaruri“
Se pare ca nu negati faptul ca „m-ati invitat“ la concurs in mod repetat (2006 si 2007). Ceea ce nu e tocmai legal. Particip la concurs daca vreau, daca sint interesata. Participa asistentul stiintific pentru un post mai mare. Acceptati, de asemenea, ca mi-ati spus ca sint „ilegala“ pe jumatatea mea de norma (in anii 2006 si 2007). Ceea ce s-a demonstrat iarasi ca nu este adevarat; va pot prezenta si cita la nesfirsit rezolutia biroului „contencios“ al Academiei Romane. Cum ii puteti propune unui cercetator stiintific principal II sa participe la un concurs pe un post de asistent de cercetare, altfel decit mintindu-l ca este ilegal pe postul sau si, in consecinta, poate fi dat afara oricind. Anume asa mi s-a adresat de trei ori domnul Eugen Simion si cind, de fata cu tot Institutul, i-am amintit circumstantele, n-a negat. Unde vedeti „distorsiuni si neadevaruri“? in anul 2006 s-a apropiat secretarul stiintific de mine si mi-a spus pe ce post sa candidez, asa a procedat si cu ceilalti cercetatori. in ziua concursului eram la Institut, aveam, dupa cum stiti, tot interesul sa stiu ce s-a intimplat la acel examen unde urma sa particip si eu. Doua dintre colegele mele tocmai promovate si foarte fericite mi-au povestit, cu amanunte, ce s-a intimplat la examen, ce bun a fost domnul Eugen Simion care le-a intrebat cum stau cu doctoratele, cu articolele la dictionar, a spus chiar o gluma si a ris toata lumea etc. Nu vad ce interes ar fi avut ele sa ma minta.

Despre „datoria elementara a unui angajat“
Bineinteles, datoria unui cercetator este sa lucreze cit mai mult, nu sa scrie rapoarte in care sa spuna „unde va fi si ce va face joia sau vinerea viitoare pentru a putea fi gasit“. Spuneti ca ati primit „acea circulara recenta“ cu „datorii elementare“? De ce n-ati publicat macar un fragment din ea? Am inteles din afirmatiile domnului presedinte al Academiei Romane ca e vorba de un raport de activitate – la ce proiecte lucram in prezent. Printre altele, am intrat in fiecare birou si mi-am intrebat colegii daca au facut un asemenea raport. Mi-au raspuns, fara exceptie, ca n-au auzit de asa ceva. Cum va explicati? Puteti prezenta un asemenea raport, facut in luna aprilie sau mai de catre cercetatorii Institutului? Nu puteti. in afara micului grup din care faceam si eu parte, n-ati mai spus nimanui sa scrie asemenea „rapoarte“.

Despre consiliul ales „democratic“
„Democratic“ inseamna sa propui, nu sa tai. Repet, toti cercetatorii din Institut au primit la acea „Adunare generala“ liste gata facute, multiplicate la xerox si au taiat doua nume (o doamna cercetatoare a recunoscut la sedinta: „Pe mine m-au taiat!“). Ma intreb cine a facut acea lista? „Deschisa oricarei propuneri“ a insemnat „taiati doi“. Asta inseamna ca s-au respectat „toate normele democratice“?

Despre discriminarea la care sint supusi „octogenarii, nonagenarii“ etc.
Stimate domnule director, va aduc la cunostinta ca, in prezent, la Institutul „G. Calinescu“ nu exista nici un angajat „octogenar, nonagenar sau secular“. Daca as face afirmatia „domnul Eugen Simion este septuagenar“, v-ati exprima profunda indignare fata de discriminarea la care va supun?
Am crezut ca am fost explicita in privinta „nonagenarilor“. Mi se pare de-a dreptul jenant sa-l chinuiti pe respectatul domn Pavel Tugui, octogenar, sa vina cu regularitate la Institut, sa-l obligati sa ne tina conferinte despre chinurile dumnealui indurate in timpul regimului comunist. Dar sa somezi un intreg institut de istorie si teorie literara (chemind la telefon fiecare cercetator in parte si obligindu-ne pe fiecare sa semnam liste cu prezente) sa-l asculte ore in sir pe acest domn e si mai jenant. Nu mai convocati, va rugam, tot institutul pentru asemenea sedinte comuniste, nu mai impuneti unui intreg institut gusturile dvs. indoielnice.

„... pentru a i se deschide drumul catre postul pe care si-l doreste“
Despre ce drum e vorba? Despre ce post? Parca nu ocup si asa un post destul de mare? Si nu-mi doresc nimic (nimic de la dvs., in rest imi vad de treaba). Sa fii incintat si multumit de ceea ce ai, sa publici si sa te bucuri de respect, sa fii mindru si demn, e de neiertat la noi in institut. Dar mai ales, e greu sa manipulezi asemenea oameni. Care nu se tem de nimic; nu ma tem de metodele dumneavoastra de „reeducare“, cum nu ma tem de tintari, desi pisca. Va rog sa nu pretindeti, in urmatorul raspuns, ca va „discriminez“ facindu-va tintar, asa cum pretindeti ca ii numesc pe cercetatorii virstnici „securisti si fosile“. Daca cineva din institut se simte vizat, ii recomand sa citeasca scrisoarea mea din 17 mai 2007, publicata in Observator cultural, si sa nu accepte „traducerile“ domnului Eugen Simion.

Nu sint nemultumita, sint, cum am mai spus, derutata si dezamagita. Adaug: si ingrijorata. Atmosfera de suspiciune, de neincredere, zvonuri si birfe, certuri la fiecare pas, ura intre cercetatori, lipsa entuziasmului, depresiile, „caderile nervoase“, concedieri nemotivate, plinsete, scandaluri repetate etc., toate astea nu va spun nimic? Am simtit, pe piele proprie, care sint efectele inocentei „manipulari“ pe care o exersati in Institut de ceva vreme, cu mai mult sau mai putin succes.
Pentru inceput, le recomand colegilor mei cartea lui Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare (au aparut mai multe editii), si inca un volum, Cum sa neutralizati agresorii, sefii si brutele din viata voastra de George H. Green, Carolyn Coffer (aparuta la Editura Trei, 2002). Scrie acolo ce jalnici sint, de fapt, manipulatorii.

Romania Ceausescu/Institutul Calinescu!
Nici pe vremea comunistilor, cercetatorii n-au scandat obedient sau onctuos la biroul directoral „Traiasca Marele Director-Dumnezeu-Soare-intii!“ sau „Simion si Ceausescu/ ITL „G. Calinescu!“. Si daca doi-trei razvratiti vor fi dati afara, alti zece vor aparea. Nu exista supunere totala, comunismul s-a dovedit o utopie si a existat doar cu ajutorul armatei si al bitei. Nu aveti armata, domnule director, iar pentru bita, sinteti cam septuagenar.

Tot raul e spre bine
Nu sint obligata sa vin la Institut la fel de des ca un cercetator cu o norma intreaga. Si daca, de citeva luni, vin mai des decit altii, e pentru ca mi s-a stricat calculatorul si lucrez la Institut. Dar iata ca s-a intimplat o data sa nu vin. Miercuri, pe data de 27 iunie 2007, nu m-am prezentat la locul de munca. Luni si marti am lucrat la Biblioteca Nationala din Chisinau, am consultat revista Moldova socialista din 1945, am facut liste cu bibliografiile a noua autori basarabeni pentru DGLR si n-am reusit sa ma intorc miercuri. N-am solicitat nici un ban Institutului pentru cheltuielile de drum, cazare etc. Seful proiectului mi-a aprobat cererea de plecare, mentionind ca, fiind pe jumatate de norma, nu e cazul sa-mi fac probleme. Si nu mi-am facut. Urmeaza partea interesanta: primesc luni, 9 iulie, urmatorul document:
„Va comunicam ca in temeiul deciziei nr. 122/ 03.07.2007 a directorului Institutului s-a constituit comisia de disciplina avind ca obiect analiza situatiei create ca urmare a lipsei dumneavoastra de la locul de munca in data de 27.06.2007.

Va rugam sa va prezentati la sediul Institutului din Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, Bucuresti, la data de 10.07.2007, ora 9.45, pentru a oferi comisiei explicatii cu privire la aceasta situatie de fapt.“
M-am prezentat nedumerita, dar constiincioasa, in fata onoratei comisii, alcatuita din domnii profesori Dan Horia Mazilu, Dan Grigorescu, dl Laurentiu Hanganu si dna economist-sef Maria Radescu. Relatez unde am fost, ce am facut si de ce nu am venit in ziua respectiva la Institut. in aceeasi zi primesc si „fluturasul“ cu salariul taiat pentru ziua-lipsa. De ce mai trebuiau convocati atitia academicieni sa-mi asculte explicatiile, daca decizia de a mi se taia din salariu era deja luata si salariul era deja taiat? De ce nu dati dovada de respect fata de comisia care trebuia sa hotarasca daca sint sau nu vinovata, ca dupa asta sa mi se taie sau nu din salariu? E legal ceea ce faceti? Apreciez intentia dvs. paterna si duioasa de a ma pedepsi; si fara pedepse veneam des, de acum inainte insa voi solicita plata pentru ore suplimentare. Stiu ca nu se intrevede posibilitatea de a mi se acorda o norma intreaga, dar daca prezenta mea in Institut este atit de indispensabila (mai mult decit a altor cercetatori), atunci va rog sa ma platiti. Si daca atunci cind vin in Institut, bate vintul prin putinele sali, ma bucur: inteleg ca cercetatorii institutului chiar lucreaza.

Chemindu-i, impunindu-le programul dvs. de „prezenta obligatorie“, ii obligati sa leneveasca, sa piarda timpul. N-ati vazut niciodata cum arata un birou la Institutul de Lingvistica, de pilda? Fiecare cercetator dispune de un scaun, de o masa si chiar de un calculator cu Internet! Si dulapurile sint pline de carti de specialitate; liste cu prezente nu e cazul sa se faca, oamenii vin de bunavoie sa lucreze. Sali spatioase, atmosfera sanatoasa, figuri zimbitoare si fericite. Ce le oferiti dvs. cercetatorilor Institutului, citi impart un scaun modest, citi se inghesuie la un birou si citi reusesc sa lucreze la cele patru sau cinci calculatoare disponibile? Si tocmai mie, care vin atit de des la Institut, imi taiati din salariu pentru o zi lipsa?
Va sint recunoscatoare pentru faptul ca m-ati dat afara din proiectul despre proletcultism. Solicit, pentru toti cercetatorii Institutului „G. Calinescu“, spor neuropsihic (la salariu), avind in vedere atmosfera nesanatoasa in care sintem obligati sa lucram.