OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In februarie 1991 am alcatuit la Contrapunct, impreuna cu colegii mei de redactie de atunci, un numar aproape in intregime consacrat Scriitorilor romani de origine evreiasca. Tematizat – in plus – prin cuplul de termeni Identitate si alteritate, era al treilea si ultimul grupaj dintr-o serie asezata sub genericul Minoritate si libertate (celelalte numere speciale se ocupasera de literatura germana si – respectiv – de cea maghiara din Romania).

Cu un tiraj care se mentinea pe-atunci – daca-mi amintesc bine – cam la 20000 de exemplare pe saptamina (spre sfirsit, catre vara lui 1992, pe masura ce piata se prabusea sufocata de inflatie, avea sa scada sub 10000, de la cele circa 40000 cu care pornisem in ianuarie 1990 si care se vindusera ca piinea calda), numarul „evreiesc“ al Contrapunctului a stirnit senzatie in mediile noastre intelectuale, cu ecouri prelungite si in strainatate. Poate ca n-a fost chiar prima tratare frontala, dezinhibata, simpatetica si corecta politic a tematicii in postcomunismul romanesc, dar era – mai mult ca sigur – cea mai ampla si mai aprofundata la acea ora. Nu se linistise inca virtejul extraordinar stirnit in decembrie 1989, pasiunile politice erau in continuare virulente, nu sosisera vremurile pentru studii culturale si istorice calme si serioase, pentru cercetari temeinice. Aveau sa urmeze putintel mai tirziu.
La 1991, in agitatia momentului, simptomele agresive ale noului antisemitism postcomunist irupeau in citeva periodice extrem-nationaliste alimentate de mentalitatile, obsesiile si metodele fostei Securitati. Temele etnicitatii fusesera – in genere – putin sau deloc discutate de-a lungul lui 1990. In locul unor dezbateri de substanta aparusera manipularile politice ale stereotipurilor nationaliste, iar elitele noastre intelectuale, energic angrenate in campanii anti-comuniste, nu prinsesera inca gustul reintoarcerii la moda interbelica a speculatiilor substantialiste asupra romanismului si a destinului romanilor in istorie, de unde se ajungea – si se ajunge din nou astazi – la speculatii etniciste in care vine inevitabil vorba despre minoritatile nationale…

Destule s-au schimbat de-atunci in peisaj. Au trecut aproape 10 ani si, chiar daca politica n-a incetat sa pasioneze mai mult decit o face in democratiile occidentale, societatea romaneasca a evoluat – cum era si firesc – catre o mult mai larga diversitate de preocupari, de optiuni, de gusturi, de orientari culturale. Despre problematica evreiasca in istoria noastra culturala, in special despre valul de antisemitism din epoca interbelica si din timpul celui de-al doilea razboi, au aparut carti importante semnate de Z. Ornea, Leon Volovici, Victor Neumann si altii. In Romania si in Israel s-au publicat studii si culegeri de documente extrem de valoroase despre destinul evreilor romani in aceeasi perioada. Citiva autori au aprofundat teme mai restrinse, cum e cazul lui Andrei Corbea, care, dupa ce studiase inca din anii ’80 cultura evreiasca de limba germana din Bucovina, si-a extins cercetarile asupra intregului spatiu austro-ungar, devenind – intre altele – un specialist recunoscut pe plan european in materie de Paul Celan. Productia Editurii Hasefer e consacrata revalorificarii culturii iudaice si reconstituirii istoriei evreilor romani, revista Realitatea evreiasca a lansat o serie de „caiete“ consacrate lui Fundoianu, Tzara, Sebastian etc.

Din pacate, s-au acumulat in ultimii ani si unele tensiuni absolut regretabile. Prin decizii ale unor organisme de stat, ale administratiei locale sau ale justitiei, a fost atribuit numele maresalului Ion Antonescu unor strazi din citeva localitati din tara si se depusese la un moment dat un recurs in anulare in beneficiul unor membri ai guvernului antonescian, ceea ce a reactivat o extrem de neplacuta simbolistica nationalista, inclusiv cu implicatii antisemite. Si mai sint si derapajele unor personalitati intelectuale, altfel de orientare limpede democratica – vezi punerea superficiala in paralel a Holocaustului si a Gulagului, neintelegerea sensurilor corectitudinii politice sau ale multiculturalismului etc. etc. Teme grave si totodata delicate, in legatura cu care e vital sa fie lasate la o parte duelurile polemice si polarizarile orgolioase. Importanta, decisiva pentru evolutia in sens democratic a societatii romanesti ar fi dezbaterea serioasa a acestor lucruri si intelegerea responsabilitatii elitelor pro-occidentale, care nu permite superficialitati si ambiguitati atunci cind e vorba despre criterii fundamentale ale democratiei.
In atari contexte problematice foarte largi, „chestiunea evreiasca“ ramine un „turnesol“ al mentalitatilor – si fireste ca ea se cere dezbatuta si de-aici inainte, cu toate complicatele ei nuante…