OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit de-a lungul anilor, cind reuseam sa iau mai des un volum in mina, se numeste La bal cu Marcel Proust. De Martha Bibescu. Am dat peste aceasta minunata poveste din alte timpuri cautind convorbirile lui Enescu cu Bernard Gavoty. S-a terminat Festivalul Enescu si nu mai traim cu ochii pe ceas ca sa nu intirziem la Sala Palatului sau cu ochii dupa un taxi ca sa vedem cum si cind ajungem acasa, de la Ateneul Roman, dupa miezul noptii.

Este limpede ca ceva se schimba iar in societatea romaneasca. incepe sa se traiasca din nou si in Romania mai divers, ofertele si tentatiile sint mult mai numeroase si variate, astfel ca fiecare poate alege, dupa stare si chef, dupa baierele pungii si inspiratia de moment, programul dorit. A fost Festivalul Enescu pentru destui melomani, nu a insemnat nimic pentru si mai multa lume, care prefera fotbalul sau licorile noii recolte viticole. Daca festivalul Enescu este un real festin pentru iubitorii de muzica, nu putini sint cei care, anual, se bucura si de alte valente si virtuti ale spatiului, nu neaparat cultural, romanesc.

Cartea Marthei Bibescu era ratacita acolo unde nu-i era locul. Si am recitit-o, rapid, ca o dragoste veche iesita din nou in cale, cu multa participare, datorita lui Enescu, care, iata, tot pe neasteptate, ne ofera satisfactii in continuare. Nu stiu daca cei mai tineri de astazi mai gusta astfel de carti, care nu mai sint up-to-date sau à la page. Nu stiu daca cei din generatia matura, sa zicem, mai au timp si rabdare pentru astfel de confesiuni, mai mult sau mai putin istorico-monden-literare. Nu stiu daca cei din generatia parintilor si bunicilor nostri, din stralucita pleiada a lui Paleologu-Djuvara-Stolnici mai au timp, stare si rabdare pentru astfel de lecturi. Sau de mondenitati picante puse pe hirtie, cind imediatul se consuma repede si este mai la indemina. L-am vazut pe dl Neagu Djuvara prin salile de concert in timpul Festivalului Enescu, l-am urmarit de aproape la spectacolul Béjart, intimplarea a facut sa fiu in apropierea Domniei Sale, l-am zarit si in loja Ateneului Roman cind se lasa intrebat de junele dirijor Tiberiu Soare. Placuta surpriza, titularul de la Opera Nationala Bucuresti se dovedea si un simpatic partener de taifas televizual. in pauzele transmisiilor concertelor de la Ateneul Roman, o buna initiativa a TVR, unde dna Ivona Cristescu pastoreste cu tact, discretie si eleganta binevenite transmisii de muzica clasica, in siajul mostenirii lui Iosif Sava.

La bal cu Marcel Proust este o relatare a unui bal parizian, unde fascinanta juna boieroaica romana se afla in preajma marelui autor al cautarii timpului pierdut. Nu intram in trama acelor clipe risipite in neantul trecutului, vrem doar sa relevam savoarea oferita de resursele memoriei de a gusta si degusta ceea ce doar o clipa, o zi, o luna sau mai mult atrage atentia noastra. Pret de trei saptamini am tot fost prezenti, zi si noapte, la Festivalul Enescu. O mica-mare bucurie oferita noua, multor melomani, de catre autoritatile romane.
in ton cu toleranta si intelegerea „micului Marcel“, sa apreciem, in primul rind, programele si calitatea muzicii de camera din acest Festival. Toate concertele cu formatii de prestigiu precum Voces, Zukerman Chamber Players, Camerata Lysy si trio Beaux Arts sau recitaluri cu Martha Argerich si Nelson Freire sau Murray Perahia au fost minunate si ar fi putut atrage si entuziasmele lui Marcel Proust. Care-l aprecia in mod deosebit pe Enescu, si astazi stim bine ca inexistenta sonata a lui Vinteuil, care are prin acea „mica fraza“ un rol important in economia romanului, este o inventie melodica a scriitorului, dupa ce l-a ascultat pe Enescu interpretind sonata de César Franck.

Cu atit mai mult am apreciat faptul ca multe dintre capodoperele camerale ale lui Enescu au fost fericit programate la Sala Mica a Palatului, loc bun de auditie al unor astfel de lucrari, dincolo de inadecvarea orelor de programare. Minunate ore de mare muzica enesciana in aceste frumoase seri de toamna, cu Luiza Borac si Viniciu Moroianu, cu Laura Buruiana si Gabriel Croitoru, cu marea doamna a liedului care a fost si a ramas Georgeta Stoleriu, cu Cristina Anghelescu si Mirela Zafiri – splendid au sunat cele Sapte cintece pe versuri de Clement Marot. A fost o idee fericita de a programa aceste bijuterii muzicale intr-un context adecvat. De altfel, destul de multe alte lucrari ale lui Enescu au fost prezentate, astfel ca anumite afirmatii din presa ni se par exagerate. Chiar si absenta lui Oedipe ar putea fi un bun pretext pentru relansarea operei, nu doar la Paris, in 2009, ci si la Bucuresti intr-o noua versiune scenica. Cine va fi cel care va regiza viitoarea montare este inca o frumoasa necunoscuta.