OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Celor care iubesc jazzul le propunem sa citeasca romanul Rayuela al fascinantului Julio Cortázar, recent aparut la Polirom sub titlul necomercial sotron. O extraordinar de bine prinsa „tema cu variatiuni“ ce ne-ar putea amagi acolo unde dezamagirile nu se pot vindeca nici cu alcool, nici cu muzica. Revenind la festivalul recent incheiat la Bucuresti, sa incepem ex abrupto: cit cheltuie anual statul roman pentru intretinerea orchestrei Big Band Radio?
Este necesar acest conglomerat oficial-oficios al unor defuncte epoci ale „muzicii de estrada“, intr-un timp cind acest gen de muzica de „divertisment“ practic nu mai intereseaza pe nimeni?

Doar ca un vechi si nesatul grup de „nomenclaturisti“ ai muzicii, asa-zis „usoare“, ca sa nu spunem proaste, sa-si mentina privilegiile, spatiul de manevra – mai nou si european – al relationarilor si aranjamentelor de culise? Doar ca noua si vechea garda de codosi ai genului de prin Societatea de Radio si TVR sa continue la infinit si nestingheriti de lumea care-i ignora, rumegind banii statului roman si ai contribuabililor ce sintem? Numai asa se poate explica afrontul adus celui mai important pianist de jazz roman din toate timpurile, numit Iancsi Körössy, care a fost impins sa cinte spre miezul noptii in fata unui public care n-a mai rezistat sa stea in sala si pe holuri, doar pentru ca Big Band-ul Radio sa presteze o mediocra si interminabila evolutie de doua ore, transmisa in schimb, Dumnezeu stie unde si pe ce bani, in cadrul nu se stie caror aranjamente! Chiar merita aceasta formatie sa apara in festival de doua ori? A fost o rusine fara margini ca un jazzman de talia legendarului Benny Golson sa se uite la ceas gindindu-se ca este prea tirziu, dupa ce ne-a delectat cu citeva hituri din marele repertoriu, clasic deja, al jazzului. si asta pentru ca o duduita care a prezentat Big Band-ul Radio sa ne plictiseasca si irite cu fel de fel de banalitati si idiotenii, cu izmeneli de mare diva a microfonului.

De unde au aparut aceste nulitati, cind il aveam la indemina pe inepuizabilul si eruditul, realmente iubitor de jazz, numit Florian Lungu?
- Umbra lui seuleanu pluteste precum umbra lui Cozma la Cozia
Seara cu doi monstri sacri ai jazzului a fost stricata din nu se stie ce suse interesat-organizatorice: umbra lui seuleanu pluteste precum umbra lui Cozma la Cozia. Cerem iertare pentru intempestiva iesire, dar daca porneam bilantul unui, altminteri, bun Festival de Jazz, in andante si aglutinam evenimentele in allegro, poate evitam acest neplacut, realmente, incident in fortissimo. Faptul ca jazzmeni de talia lui Marius Pop, Aura Urziceanu, Tiberian, Dedeian, Nicolas Simion, Tavitian si atitia altii au stat sa-i aplaude pe Benny Golson si Korossy spune ceva despre adevaratele valori si adevaratele mizerii ale lumii noastre. Sa nu ne amarim insa si sa incercam sa valorizam si lucrurile bune, nu putine, din festival.

El a fost realizat sub faldurile (si cu fondurile) Primariei Bucuresti, prin Centrul de Proiecte Culturale ArCuB si cu concursul multor oficii diplomatice, centre culturale si institute de cultura straine, acreditate in urbea unde I.L. Caragiale nu a apucat sa-i vada nici pe Sergiu Malagamba si nici pe Sile Dinicu. Acest festival s-a coagulat prin efortul si pasiunea unui dotat Project Manager, Simona Hodos – care ar putea prelua orice Institut Cultural Roman din strainatate. Apreciem in grad inalt aceasta implicare, stiind bine jemanfisismul si apetenta pentru invirteli ale amploaiatului de stat mioritic. Apoi nu trebuie uitati cei care au facut posibile numeroasele prezente straine: Institutul Francez, Goethe Institut, Centrele Culturale si Institutele maghiar, ceh, polonez, British Council, Centrul Cultural American, sponsori cu dare de mina si parteneri media cu stringere de miini publicitare, in total vreo 138 de muzicieni din 17 tari, daca am retinut bine cifrele avansate de Mr. Jazz, neobositul analist, prezentator, comentator, statistician si contabil, Mister Florian Lungu.

- Chitaristul Smietana a fost la inaltime
si daca la inceput a fost cuvintul, Festivalul de Jazz s-a deschis cu recitalul de blues al unui deja consacrat maestru al genului: Mr. Blues A.G. Weinberger. Cu tot numele lui, care suna a produse electrocasnice (frigidere, aragaze, aspiratoare), muzicianul romano-americano-roman (am trasat deja evolutia succesului celui care a fost, dupa propria marturisire, in exil cultural) s-a ridicat la inaltimea prestigiului, incalzind, la propriu si la figurat publicul ce a populat Sala ArCuB-ului de linga sala restaurantului Burebista ce a onorat cu dulci manele asociativ-concurentiale recitalul de blues. Piesele clasice ale genului, masivitatea scenica si vocala, siguranta de sine, experienta americana i-au priit celui care se lansa acum 20 de ani in aceasta aventura. Cu un singur concert, seara de debut a fost chiar placuta si relaxanta. Apoi a inceput virtejul. Un nume parasutat de la Paris, Emy Dragoi, acordeonist roman medaliat si premiat in Franta, a adunat puhoi de lume la Institutul Francez de pe Bulevardul Dacia, onorat cindva de Roland Barthes, in timp ce la ArCub s-au produs Sorin Romanescu Trio, cu un sound „intelectual“ si rafinat, excelentul grup al iesenilor trombonistului Liviu Marculescu, cu o notabila prestatie a vocalistei-violoniste Oana Severin, cu adevarat o surpriza placuta, cu potential muzical de mare viitor – o Djampara a cules multe aplauze – si faimosul „Jaroslav Smietana Quartet“ din Polonia. Chitaristul Smietana a fost la inaltime, asa cum buna educatie simfonica a lui Liviu Marculescu s-a repercutat prin acuratetea sonora a grupului sau.

- A fost seara pianistilor
stefan Lovin a pianotat de unul singur in recitalul sau citeva lucrari proprii cu accente lisztiene, aducind putina prospetime acolo unde sint, poate ne inselam, din ce in ce mai putin tineri. A fost seara pianistilor, caci maestrul Marius Popp ne-a daruit cu aceeasi naturalete si finete o buna lectie de real-jazz. Alaturi de nume consacrate, precum cel al tumultuosului Peter Wertheimer, ramas acelasi energic saxofonist, al jucaus-ironicului clarinetist Alin Constantiu si al seniorului urmas autohton al lui Coltrane, numit Garbis Dedeian, Marius Popp ne-a dovedit ca jazzul nu piere, chiar daca nu-si schimba registrele, temele sau modalitatile de exprimare. Lectia lui Popp vine si face „bridge“ cu cautarile electronico-compute-ristice ale lui Romeo Cosma si Ion Baciu Jr., alaturi de basistul la... laptop, Vlaicu Golcea, toti grupati in „Electricombo“, intr-o oferta electronica de jazz free. Apreciem experimentul, dar preferam varianta „la rece“ a lui Baciu&olcea. Cum s-au prezentat la Sala Radio, plina pina la refuz –, dovada ca au un public fidel, dincolo de contingent si jocurile de culise ale ghetto-ului jazz-istic – Johnny Raducanu si Harry Tavitian?

- Jazzul poate „inghiti“ orice acolo unde exista inspiratie
Intr-un concert gindit, in-scenat si compus de Tavitian si realizat de cei doi mari jazzmeni ai Romaniei. Sa nu ne temem de aprecieri cind este vorba de doi mari animatori ai genului. Cele doua piane au consonat remarcabil, impreuna sau solo, intr-un fel de melaj sonor, aglutinind teme proprii sau standard, folclor si colinde, blues si boogie-woogie, fragmente din Thelonius Monk, dovedind ca jazzul poate „inghiti“ orice acolo unde exista inspiratie, feeling, arta compozitiei si „naturel simtitor“.

Am apreciat mai putin snoavele lui J.R. care nu-si gaseau locul in economia concertului, foarte savant orchestrat sub raport armonic de Harry Tavitian. Credem ca muzicianul din Constanta este pe un nou fagas al cautarilor stilistice, ceea ce ni se pare de bun augur. Grupul lui Decebal Badila – acelasi remarcabil tehnician – nu prea s-a „lipit“ de concertul lui J.R. si H.T., ca si „Budapest Ragtime Band“-ul de buni meseriasi ai genului. Poate ca programele ar fi trebuit sa fie alcatuite mai omogen, ca sa nu fie mari si antagonice diferente intre formulele adoptate. A urmat ziua cu Teodora Enache si surprinzatorul cavalist bulgar Theodosii Spasov, intr-o imperechere cu excelentul Pedro Negrescu si noua stea a acordeonului, Emy Dragoi. Teodora s-a mai cizelat, a capatat experienta de concert, stie sa dozeze efecte si sa-si valorifice vocea. Repertoriul a fost ales cam alandala dupa gustul nostru, poate prea mult „folclor“ si „etno“ pentru muzicieni excelent dotati.

Excentrica, o pata de culoare, aparitia celor de la „Balkandje“, cu un sound mai mult mediteraneean si „manouche“, decit jazzistic, muzicieni francezi de buna calitate si o contrabasista de zile mari, Nolwen Leizuour, englezoaica, ce l-ar fi facut atent-admirativ si pe Charles Mingus; „It’s OK, Baby!“. Moment de emotie si distinctie, cu Iancsi Körössy/Ramona Horvath si Benny Golson Quartet. Seniorii nu si-au dezmintit nici tehnica, nici rafinamentul, nici prestigiul. Lectie de percutie, cu notele in fata (!?!) a tobarului, „made in USA“, Keith Copeland. Nemtii Laufer/ Thomas, un duo pian-saxofon, intr-o expresivitate post-Garbarek, fara vibratia autentica a acestuia. „Mediterraneo“, un ghiveci balcanico-sansonetist, gen café-concert, ne-a binedispus. Cum apar americanii, se schimba „Kalimera“, Lucian Ban si Soleanu ne-au reconectat la ce este jazzul de buna factura. Afroamericanii, de nota 9-10, Thank you, brothers!. Bine a sunat vocea Marthei Hristea, mai putin reusita reaparitia Ancai Parghel, nu reuseste sa se autodepaseasca Tania Maria, alta baletista vocala exotica, pianistul Florin Raducanu – de perspectiva, chiar pe traseul lasat de Iancsi Korossy. Mircea Tiberian Q. si Liviu Butoi Q. – dintre cele mai reusite momente ale festivalului.

Tehnica bine strunita a lui Tiberian se conjuga cu o buna stiinta a dozajelor, asa ca se produce o naturala armonizare cu sectiile ritmice cu care lucreaza. Liviu Butoi, iesit din aceeasi manta stilistica tiberiano-banateana, este deja un nume consacrat care nu dezamageste si confirma de fiecare data. Poate o mai buna solidarizare/colaborare intre jazzmenii romani ar fi benefica pentru revitalizarea genului si, de ce nu, pentru promovarea lui in spatiul romanesc. Muzicienii de jazz pot contribui si ei la procesul de reculturalizare a „maselor“, aflate intr-un trist si vadit proces de aculturatie. Televizuala si intelectuala. Mai multe concerte, festivaluri, cluburi si clase de conservator, dar si emisiuni la radio si TV ar putea relansa genul si in Romania de miine. Pina atunci sa ne multumim cu ce avem. Este bine ca a fost iar Jazz la Bucuresti. Thank you, All of you, Ladies and Gentlemen!