OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Barbatul neajutorat la ananghie, acesta e arhetipul masculin de care se ocupa concentric regizoarea debutanta Cristina Ionescu (nici o legatura cu stiuta monteuza omonima, nici cu vreun antecedent notabil din studentie ori in scurtmetraje) si Lia Bugnar, aceasta ca scenarista unica si tot in faza debuturilor, cele doua deschizind impreuna noua stagiune cinematografica autohtona, cu filmul intitulat eliptic si ambiguu Dupa ea. Ambiguu, pentru ca titlul vrea sa se refere la ce nenorociri il pasc pe barbatul care se uita ori umbla aiurea dupa o Ea inaccesibila si parsiva, cind ar putea foarte bine sa se limiteze la familie si la slujba, dar titlul ne duce cu gindul si la modul cum este ori apare barbatul ca personaj arhetipal dupa ea, recte dupa ele, vazut de ea/ele – generic vorbind ori cu aplicatie la cele doua oarecum coautoare ale filmului.

Stefan (Dragos Bucur), agent de publicitate la o firma performanta international in domeniu, ajunge in pragul nebuniei si al mortii, basca periclitarea carierei sau suferinta sotiei insarcinate cu doi gemeni si a fiicei de vreo trei anisori, totul din cauza ca – dupa opt ani in care nu si-a inselat niciodata nevasta (Anca Florea) – zareste o tipa blonda (incepatoarea Valentina Pelinel), rulind pe bicicleta si oprindu-se la acelasi semafor ca el. El, care isi conducea linistit masina personala si asculta ca totdeauna (de vreo sapte ori in cursul filmului) o emisiune de radio interactiva, confesiva si moralizator-premonitorie pe teme exclusiv sentimental-erotic-sexuale: „n-am intilnit pe cineva pina la el si nici dupa, care sa faca sex atit de bine“, „deraiere de pe sine“, „la un pas de moarte“ s.a.m.d. Stefan o mai vazuse pe tipa, tot din masina, in pregeneric, vorbind la un telefon public, iar noi contemplasem pe fondul genericului, plutind printre nori picturali, ochii bine rimelati ai blondei, cu apropo transparent in priviri, plus buzele foarte rosii si intredeschise provocator, printre aceiasi nori.

Care ochi si buze vor deveni o fixatie maladiva pentru protagonist, urmarindu-l ulterior din panourile expuse pe toate strazile si in pasajele urbei (nu alta decit Bucurestiul nostru), unde ea, tipa necunoscuta, ajunsese sa fie astfel etalata gratie unui fotograf, care murise insa, cum vom afla tardiv, dar cu apropo tot moralizator. Fotograful murise, in rima riguroasa pina la un punct cu ce i se intimpla eroului nostru, inecat intr-un banal bazin de inot (platind vina de a-si fi parasit, pare-se din cauza aceleiasi blonde, iubita care era evident insarcinata), cum era gata-gata sa i se intimple si lui Stefan. Fiindca, in timp ce urmarea exercitiile de inotatoare ale fetitei sale, o zareste incert, iesind fulgurant cu capul de sub apa, pe tipa de la semafor. Pe care incepe s-o caute subacvatic – fotogenic, dar zadarnic, pina cind, desi a fost compion la inot, isi pierde cunostinta, e scos ca si mort din banalul bazin si readus la viata numai fiindca in cele din urma aude vocea fetitiei sale, strigindu-l.

Altminteri, Stefan e un tip marginit, tipicar si conformist („Stiu ca nu-i ce-ar trebui, dar asta cere clientul“), baftos insa si promovat din acest motiv ca sef al unei campanii publicitare, cu noi perspective de avansare, fiindca daltonistul sef britanic al firmei (care tine de glazura filmului, cum tin si niste japonezi, tratati strict neaos: nu-si cred ochilor de minunile vazute pe la Otopeni si nu vor sa mearga de la aeroport al hotel, ci direct la un bar de noapte) ii ia gafele drept merite. Slab de inger si fara sa tina deloc nici la bautura – nu ajunge de trei ori acasa noaptea si nici nu stie unde se trezeste a doua zi, din cauza prea multor beri, recte a patru paharele cu tarii straine la bar, totul din cauza ca viseaza la tipa de la semafor –, Stefan ramine inocent si in al noualea an de casnicie.

Dar e pus sa se poarte falos, inclusiv cu un acelasi pulover rosu, mereu la fel pe dupa git, indiferent de loc si imprejurare. Cum falos e si in dialogul licentios, la cina in familie, de fata cu fetita, care nu trebuie sa priceapa despre ce vorbesc parintii si e derutata de echivocul fonic dintre pasional si pensionar, in tangenta altor cuvinte cu p. „Stefan: Si tu ce i-ai zis despre pensia mea (rinjet de superioritate)? Elvira (sotia): I-am zis ca tu ai o pensie foarte mare.“
Fara nici o legatura cu consacrata monteuza omonima, regizoarea de ocazie Cristina Ionescu are, in schimb, o strinsa legatura cu sistemul local de selectare si finantare a proiectelor (genericul indica „Temple Film prezinta/ Un film realizat cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei“), ca si cu modul de lansare pe piata (coproducator si distribuitor MediaPro Productions &Distribution) a peliculelor care nu meritau, absolut previzibil, nici un cent din banii publici.

Ce conteaza, in speta, ca stupiditatile agresive si kitsch-ul topesc cit cuprinde ale unui asemenea subprodus vor fi repede uitate, gratie premierei imediat urmatoare (cu 4 luni, 3 saptamini si 2 zile). Ghinionul producatorilor-distribuitorilor-realizatorilor de ocazie si al sistemului aferent e ca, in toamna care a inceput, nu vor putea ascunde celelalte subproduse pe banda rulanta, cum vom vedea chiar de la a treia premiera a sezonului. Putem relua tema atunci.