OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Publicul romanesc s-a repozitionat mai rapid si mai interesant in esichierul electoral decit au facut-o partidele, in urma retragerii lui Emil Constantinescu din cursa prezidentiala. Ultimul sondaj INSOMAR, luat la numai o zi dupa dramaticul anunt al presedintelui, arata un electorat care a receptionat prompt mesajul acestui gest si a analizat cu siguranta de expert situatia creata. Practic, toti alegatorii potentiali ai lui Emil Constantinescu, aproape o patrime din cei ai lui Ion Iliescu si o parte din cei care erau nehotariti s-au indreptat spre cei doi tehnocrati, actualul premier Mugur Isarescu si fostul premier Theodor Stolojan. Acestia inca nici nu si-au declarat candidatura, iar partidele se zbuciuma si se mai codesc, dar alegatorii par sa-si fi facut deja socotelile. E adevarat doar pentru „duminica viitoare“. Cum vor fi judecat ei nu e greu de intuit. Gestul elegant al presedintelui a evidentiat un contrast puternic intre un om care nu se agata de scaunul prezidential, plecind senin si voluntar de la putere, si un altul care insista sa primeasca inca patru ani de putere, dupa cei sapte ani anteriori, doritor probabil si de o revansa pentru infringerea suferita in ’96. Unii din sustinatorii acestuia din urma vor fi sesizat acest contrast si, sub impresia lui, isi vor fi schimbat optiunea. Pe de alta parte, aparitia celor doi tehnocrati a creat noi poli de atractie, facind cursa prezidentiala mai interesanta si mai demna de atentie pentru unii dintre cei care nu gaseau un candidat pe gustul lor.

Partidele nu pot ignora aceasta reasezare a electoratului care, dupa toate probabilitatile, se va consolida si extinde in lunile care vin. Unele dintre ele ar avea motive bune sa i se supuna. Logic ar fi ca centrul-dreapta sa puna in valoare aceasta nesperata sansa, raliindu-se rapid si total unui tandem Isarescu-Stolojan, ce-ar putea deveni imbatabil. Nu s-a intimplat inca acest lucru si este foarte incert ca se va intimpla in viitor. Taranistii il vor pe Isarescu, dar au dubii in privinta lui Stolojan. Liberalii ii accepta pe amindoi, dar cu Stolojan la presedintie si Isarescu ca premier. Aceasta preferinta a liberalilor se explica prin dorinta lor de a mentine deschisa posibilitatea unei aliante cu APR-ul, in imprejurarea improbabila ca acest partid va renunta la candidatura liderului sau Teodor Melescanu. Clar, partidele au neaparat interese, simpatii si fobii, pretentii si orgolii. In consecinta, nepoliticienii sint prinsi in hatisurile politicianiste, din care vom vedea cum vor iesi.

Popularitatea tehnocratilor este o reflectare a ne-popularitatii politicienilor. Desi sentimentele publicului sint de inteles, ele par sa ignore un adevar elementar, si anume ca inca nu a existat un regim democratic fara partide si politicieni. Ideea ca se pot instala la putere tehnocrati, independent si pe deasupra partidelor, este si primejdioasa, si naiva. Primejdioasa pentru ca partidele sint indispensabile unei democratii participative, ca foruri in care se articuleaza doctrine si politici care concureza apoi in alegeri pentru a obtine sustinerea electoratului. Tehnocratii, adica specialistii neafiliati unor partide, sint adesea recrutati pentru a indeplini functii importante in stat, intotdeauna insa sub umbrela si tutela politicului. (In Statele Unite, spre exemplu, membrii guvernului sint de regula tehnocrati, specialisti in domeniile pe care trebuie sa le administreze, veniti de la asa-numitele brain trusts, institute de cercetari care adesea reprezinta rezerve importante de experti pentru partide, sau direct din afaceri ori de la universitate. Ei isi desfasoara activitatea sub conducerea presedintelui Statelor Unite, politician ales de un partid pe listele unui partid.) Dar ideea este si naiva deoarece, o data ajunsi candidati pentru presedintie sau o alta functie electiva, tehnocratii devin automat politicieni, prin urmare exponentii unor programe de guvernare prezentate alegatorilor. Vor deveni ei imediat si ne-populari?

Se spune ca publicul romanesc este dezgustat de politicieni, dar e probabil ca dezgustul sau sa fie legat mai degraba de politicianism. Parlamentul este plin de profesori, ingineri, doctori sau economisti deveniti politicieni. A fi politician nu este o meserie (desi poate aduce un venit bun). Sigur, insa, ca un doctor extraordinar poate fi un politician execrabil. Iar ambianta politica il poate transforma intr-un mic sau mare monstru. Intrigile politice sint o pacoste oriunde, dar in atmosfera bizantina a politicianismului romanesc ele pot capata dimensiuni sinucigase.

Praga