Nr. 731 din 18.07.2014

On-line - actualitate
Civilizaţia fotbalului
Avanpremieră
Editorial
Actualitate
Informaţii
Spatiul public
Literatură
Istorie literară
Memorii
Memorialistică
Interviu
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2006   |   Iunie   |   Numarul 326   |   „E foarte greu sa-ti asumi duplicitatea“. Interviu cu Gelu Ionescu

„E foarte greu sa-ti asumi duplicitatea“. Interviu cu Gelu Ionescu

Autor: Ovidiu ŞIMONCA | Categoria: Interviu | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Cu volumul Covorul cu scorpioni (Editura Polirom, 2006), Gelu Ionescu depune una dintre cele mai puternice si mai aspre marturii despre comunismul romanesc si lasitatile intelectualilor din acea vreme. Cartea submineaza mitul „rezistentei prin cultura“. Subintitulat Douasprezece fragmente memorialistice, Covorul cu scorpioni reaminteste ca libertatea anilor ’60, atit de laudata, a fost una ciuntita; nu puteai sa publici orice, „spectrul autocenzurii“, numit de Gelu Ionescu „corbul cel negru“, statea „gata sa croncane si sa-mi paralizeze un gind sau o fraza, gata daca sa nu te faca sa minti, macar sa te impiedice de a spune adevarul in intregime. Si mai ales sa-ti paralizeze datoria de a te impotrivi fatis unui regim si unei ideologii pe care le detestai si le criticai intre prieteni“. Tacerea din Romania, Gelu Ionescu a incercat sa o rascumpere vorbind, din 1982 pina in 1995, la Radio Europa Libera. Saptamina trecuta l-am invitat pe Gelu Ionescu in redactia Observatorului cultural.

De ce Muntele vrajit este una din cartile dvs. de capatii?
Am avut o aventura cu aceasta carte. N-am putut sa o citesc, imi aducea aminte de moartea tatalui meu.

Cind ati incercat sa o cititi?
in 1969 sau 1970. Aparuse editia romaneasca. Uneori, cind citesti o carte, ea te face sa uiti o mare durere. Si eu doream sa citesc Muntele vrajit ca sa ma eliberez.

Ce era in roman care va amintea de tata?
Tatal meu a murit de cancer la plamini, a murit sufocat, asa cum mureau si unele personaje.

L-ati vazut murind?
Am fost acolo.

Si de ce doreati sa cititi Muntele vrajit?
Cartea vorbeste despre sfirsitul unei lumi. Cind incepe Primul Razboi Mondial, Hans Carstorp dispare in multime, fara sa stie daca a murit sau n-a murit. E despartirea lui de o lume – la belle époque. Primul Razboi Mondial a insemnat si in Romania incheierea unei epoci fericite. S-a realizat Marea Unire din 1918, s-a facut reforma agrara, evreii au devenit cetateni cu drepturi depline. Noi am avut in tot secolul al XIX-lea o epoca de pace, de calm, de consolidare a burgheziei. Si situatia era similara si in Europa. Cu exceptia razboiului franco-german din timpul lui Bismark, Europa a fost linistita, s-au putut intimpla foarte multe fenomene artistice extraordinare.


- Pe depresiv nu-l poate intelege omul rational

Astazi recititi Muntele vrajit si pentru iesirea dintr-o anumita depresie?
Nu stiu daca am citit-o vreodata in sensul asta; este foarte posibil. Cert este ca eu am recitit Muntele vrajit de vreo patru-cinci ori si mi-a placut atit de mult incit am facut un curs despre Thomas Mann la Facultatea de Filologie, unde predam. Eu le vorbeam despre Muntele vrajit in vreo patru-cinci seminarii.

Cine venea la cursurile despre Thomas Mann?
Am facut Thomas Mann impreuna cu o serie, in 1980, unde participau la cursurile mele Mircea Cartarescu, Cristian Teodorescu, Mariana Marin. in anul urmator, i-am avut studenti pe Calin Mihailescu – stabilit acum in Canada, pe Liviu Papadima, pe Rodica Zafiu. Am avut serii foarte bune. Seria din 1982, in ultimul an cind mai eram in Romania, era cu Traian Ungureanu si cu Ioana Parvulescu. Nici o luna n-am lucrat cu ei. in noiembrie, am plecat din Romania.

Eu doream sa va intreb despre anumite depresii ale dvs. despre care vorbiti si in cartea recent aparuta la Editura Polirom, Covorul cu scorpioni. Ati fost si internat dupa 2000. Ce este depresia? E o boala sau e o stare de spirit?
E o boala, la fel ca gripa sau cancerul. E o boala ca oricare alta. E o boala de care te poti vindeca sau nu te poti vindeca. Uneori, ramine toata viata, 20% din depresivi se sinucid.

Cum se manifesta?
La un moment dat simti ca nu mai poti face fata vietii, vezi numai catastrofe. iti dai seama foarte bine ca esti bolnav, dar nu poti evita gindurile cele mai negre si perspectivele cele mai dezastruoase din viata ta. Altfel spus, ratiunea nu mai are control. Toata lumea crede ca depresia poate fi tratata cu ratiune: de ce nu-ti impui?. Sint niste baliverne. Pe depresiv nu-l poate intelege omul rational.

Asa este si in cazul dvs.?
Asa este si in cazul meu. Am stat in spital, o data cinci luni, alta data trei luni, intr-o perioada cind medicamentele nu-si mai faceau efectul.

De ce sa aveti o viziune catastrofica?
Asta e problema. Ea nu e motivata de cazuri rationale. Depresia este o boala a inconstientului, care nu are cauze stiute. Multa lume considera depresia un fel de moft, nu intelege ca ratiunea nu te mai ajuta: iti este rau dimineata pentru ca seara sa-ti fie perfect. in ultimele luni, dimineata ma gindeam cu groaza ca vin in Romania, am vrut sa renunt la biletele de avion, iar seara eram bucuros ca ajung la Bucuresti. Acum ma bucur ca sint la Bucuresti, ca-mi revad vechii prieteni, ca Marta Petreu mi-a propus sa tin cronica literara la Apostrof. Vreau sa comentez cartile tinerilor care publica acum; multi sint foarte buni.


- Partea mea la vinovatia comuna ramine intacta

Nu-mi explic cum puteti avea depresii: ati lucrat 12 ani la Europa Libera. Sint anii care v-au legitimat, la dvs. trecutul nu e apasator. Ati luptat pe fata impotriva comunismului lucrind la Europa Libera.
M-am legitimat din punct de vedere politic. Mi-am rascumparat micile lasitati din Romania si mai cu seama faptul ca n-am protestat deschis cind eram aici. Dar partea mea la vinovatia comuna ramine intacta. Trebuia sa existe o rezistenta impotriva comunismului si un protest public in fata dictaturii lui Ceausescu, ceea ce nu s-a intimplat. La Europa Libera am crezut ca e de datoria mea sa renunt la lasitate. Europa Libera ma poate legitima politic si, intr-o oarecare masura, cultural, prin emisiunile pe care le-am facut. Dar pot sa fiu legitimat cultural si prin cei 20 de ani de catedra, prin cartile, putine, pe care le-am scris si prin activitatea didactica de la Heidelberg.

A lucra la Europa Libera nu exclude depresia?
Nu. Cind lucram la Europa Libera am avut niste simptome usoare. Ion Vianu mi-a identificat boala. Simptomele au aparut dupa moartea lui Vlad Georgescu, unul din directorii Europei Libere. A murit la inceputul anului 1989. Mi-a fost un bun prieten, am tinut mult la el.

Ce inseamna prietenia pentru dvs.?
E sentimentul care mi-a dat cele mai mari satisfactii in viata. De aceea am dedicat fiicei mele, Domnica, si prietenilor mei aceasta carte, Covorul cu scorpioni. Prietenii mei nu m-au dezamagit, m-au ajutat si am contat pe ei. Si eu am investit in ei, dar nu pot sa spun ca n-am fost rasplatit. Am prieteni din copilarie. Unul dintre ei este avocat la Onesti; l-am reintilnit recent. Iar ultimul prieten este Neculai Constantin Munteanu, pe care ma bucur sa-l vad ori de cite ori pot. intre prietenul din copilarie si Neculai Constantin Munteanu exista serii intregi de prieteni, din care ii amintesc pe raposatul Roger Cimpeanu, pe Ion Vianu si pe Matei Calinescu.

Sint oameni, printre prietenii dvs., care v-au dezamagit?
Nu cred, nu cred. Se intimpla urmatorul lucru: cind ma despart de un om, omul acela dispare. il ignor cu totul. Cei care au intervenit nefast in viata mea dispar. Asa dispar si acei care scriu despre mine fara sa ma citeasca. Vreau sa fiu criticat, vreau sa mi se faca observatii pe marginea unor carti, dar vreau sa fiu citit. Cel mai aspru critic al meu sint eu. Din acest motiv nu-mi republic cartea despre Ionescu, Anatomia unei negatii. Ar trebui sa o rescriu, e o carte care are mari goluri. Doream sa o public neaparat in 1972-1973. Ar fi fost prima carte despre Eugen Ionescu aparuta in Romania. Multi imi spuneau ca sint nebun ca ma ocup de Ionescu, ca n-am sa o pot publica niciodata. Eu am scris-o si am incercat sa o fac publicabila: sa nu fac concesii, dar sa nu spun tot ce cred. Cartea este lacunara, ar trebui sa o rescriu de la un capat la altul, dar nu mai pot. Nu mai pot pentru ca-mi reaminteste de o perioada foarte grea din viata mea. Putea fi publicata atunci si cenzura mi-a respins-o mereu. Ea a aparut in 1991.

Ce rol a avut in destinul dvs. respingerea cartii despre Ionescu de catre cenzura?
E unul din motivele pentru care am plecat din Romania. A fost o durere, o apasare care m-a marcat pina cind am plecat.

Cartea aceasta, din 2006, de ce ati intitulat-o Covorul cu scorpioni?
Covorul cu scorpioni a fost un obiect care a existat in familia mea. Are o incarcatura simbolica: inseamna despartirea de o lume, cea a bunicilor mei, carora comunismul le-a luat totul. Covorul cu scorpioni l-am luat la Bucuresti, din casa bunicilor din Galati, devenita comandamentul armatei rosii.

Mai exista covorul cu scorpioni?
Dupa plecarea mea in Occident, un var al meu a vindut acel covor cu scorpioni.


- Toti cred ca in tara lor a fost cel mai rau

Dvs. cind ati cunoscut, prima oara, duplicitatea?
in 1949, in momentul cind la scoala trebuia sa spun altceva decit acasa. Trebuia sa ma feresc sa spun tot si sa nu spun ceea ce ar fi adus atingere parintilor mei. Parintii mei apartineau unei clase care trebuia sa fie lichidata. Si a trebuit sa fiu duplicitar. Aveam 12 ani. Atunci am devenit duplicitar. Foarte multi nu-si recunosc duplicitatea nici astazi. Se trece prea usor peste duplicitatea noastra, peste concesiile facute in epoca, de la Sadoveanu la Marin Preda. Va repet: duplicitatea mea a inceput la 12 ani. Este si motivul pentru care n-am vrut sa am copii in Romania. Cind am avut un copil, pe fata mea Domnica, am dorit sa plece in strainatate, tocmai pentru a nu se comporta duplicitar.

Scrieti in Covorul cu scorpioni: „ma simt vinovat pentru toate adevarurile pe care nu le-am spus cu glas tare decit atunci cind am devenit un om liber, in Occident“. Multi nu-si recunosc duplicitatea. De ce?
Noi eram duplicitari pentru ca nu cunosteam libertatea: nu puteam spune ceva, orice, care sa fie in contradictie cu ideile Partidului Comunist sau ale Securitatii. Unii n-au constiinta ca n-au fost liberi. Foarte putini scriitori si-au asumat apartenenta politica la partid, nu si-au asumat faptul ca au facut rapoarte la Securitate.

De ce?
E foarte greu sa-ti asumi duplicitatea.

Dar nu esti mai usurat, mai liber, dupa ce-ti asumi duplicitatea?
Eu sint mai usurat, dar ei nu. Asta presupune o incalcare a orgoliului.

Scrieti in Covorul cu scorpioni: „Intelectualitatea romaneasca are vina de a fi revendicat cu fermitate si curaj mult prea putina libertate si independenta regimului care, in unele momente, ar fi putut fi silit de cine stie ce conjunctura sa cedeze mai mult in fata unei opozitii deschise, chiar daca nu radicale“. Se putea face mai mult?
Da, se putea face mai mult, macar atit cit au facut ungurii, polonezii, cehii. Toata lumea are impresia, transformata in justificare, ca la noi a fost cea mai mare teroare a Politiei si a Securitatii. Dar asta am auzit spunindu-se si in Ungaria, si in Cehia, si in Polonia. Toti cred ca in tara lor a fost cel mai rau. Daca toti cred ca la ei a fost cel mai rau, inseamna ca e un loc comun. Eu nu pot sa spun ca la noi a fost cel mai rau. Ceea ce nu trebuie uitat este ca a existat o miscare de protest in fosta Cehoslovacie, Charta ’77, ceea ce stiu este ca scriitorii unguri au fost fie arestati, fie s-au exilat dupa momentul revoltei din 1956; polonezii au avut mai multa libertate din anii ’70, nu doar cind s-a infiintat sindicatul Solidaritatea, la inceputul anilor ’80, care a insemnat o opozitie fatisa la sistem.

De ce noi n-am avut miscari anti-Ceausescu sau anti-regim?
Explicatia trebuie cautata si in firea romanului – ne-a fost frica sa nu ne pierdem rangul sau postul – si ne-a fost frica sa vorbim. Si trebuie sa discutam ceea ce s-a numit „rezistenta prin cultura“. Eu nu neg acest tip de rezistenta. Cei mai multi, care nu erau de partea Securitatii, au trait in zona „rezistentei prin cultura“. Chiar aveam sentimentul ca luptam impotriva celor care scriau la Saptamina sau la Luceafarul. S-a impartit lumea scriitoriceasca intre „colaborationisti“, grupul din jurul lui Eugen Barbu si Vadim Tudor, si ceilalti. Acest tip de lupta a avut importanta ei si dadea sentimentul unei oarecari libertati. Dar aceasta libertate era insuficienta, era – ceea ce Matei Calinescu a surprins foarte bine – „libertatea unor ostateci“; noi acceptam ca cenzura sa ne taie din carti, traiam in conformism. Au fost scriitori care au semnat in volumele omagiale dedicate lui Ceausescu. De pilda, Augustin Buzura a scris un singur omagiu care i-a fost reprodus in toate volumele care il omagiau pe Ceausescu. Era acelasi text, multiplicat periodic. Si asa au patit si altii, le-au fost reproduse slabiciuni de altadata.


Atunci se clatina si aceasta „rezistenta prin cultura“.

A fost prea putin. Trebuia contestarea regimului. Afara de Goma, nimeni n-a pus in discutie legitimitatea comunistilor, legitimitatea sistemului. Acesta e un lucru pe care generatiile viitoare vor trebui sa-l analizeze si sa-l inteleaga, daca vor dori. in 1977, cu Goma s-au solidarizat, dintre intelectuali, doar Ion Negoitescu si Ion Vianu. La Negoitescu e o poveste mai complicata. Dupa ce a aderat la miscarea Goma, Ion Negoitescu a fost obligat sa scrie un text, cumva de retractare. Ce a publicat atunci Ion Negoitescu a fost un elogiu patriotismului in literatura, n-a fost un omagiu lui Nicolae Ceausescu. Sigur ca Negoitescu a regretat. Era in fata unei dileme: il astepta inchisoarea pentru homosexualitate. Mai fusese odata anchetat si avusese o tentativa de sinucidere. Negoitescu a incercat sa spuna niste adevaruri si de aceea l-a sprijinit pe Goma. Iar Ion Vianu deja incepuse sa faca, pe cai ascunse, in strainatate, cunoscute metodele de represiune psihiatrica.


- A asculta Europa Libera era o justificare a pasivitatii

Anii 1964-1971, anii considerati de deschidere, credeti ca au fost o mare pacaleala?
N-a fost o pacaleala. Lucrurile incepeau sa se schimbe inainte de venirea lui Ceausescu la putere, in 1965. Multi am crezut ca se va ceda, ca se va ajunge la un fel de compromis intre intelectualitate si libertatea pe care o cereau si politicile comuniste. Am crezut cu totii acest lucru.

Imi permit sa va contrazic. Spuneti ca n-a fost nici o pacaleala in acei ani, dar in Covorul cu scorpioni comentati critic momentul 1968, cind Romania nu a invadat Cehoslovacia, impreuna cu Uniunea Sovietica. Dvs. spuneti ca Ceausescu nu s-a opus rusilor.
Eu cred ca atunci Ceausescu a tipat de frica. Dar a dobindit o popularitate foarte mare. Eu, insa, nu cred in patriotismul lui Ceausescu. Avea un orgoliu dement, care s-a putut vedea ulterior. El dorea sa-si consolideze puterea si momentul 1968 i-a servit acestei intentii. El i-a pacalit pe multi, inclusiv pe americani, cu pretinsul antisovietism. El nu putea fi antisovietic; el era comunist convins. Dar se temea de sovietici pe motiv ca i-ar putea uzurpa puterea. De aia a tipat atunci: de frica. Iar in 1971, cu „tezele din iulie“, a avut excelentul prilej de a-si consolida puterea personala. Eu nu banuiam, in 1971, ce catastrofa ne asteapta. Nu mi-am dat seama.

Va intreb direct, cu referire la activitatea dvs. la Europa Libera, inceputa in 1982. Nu aveti impresia ca ati vorbit degeaba?
Din pacate, din foarte multe puncte de vedere, am vorbit degeaba.

De ce?
Europa Libera a fost un fel de supapa de revarsare a unui protest inexistent. Oamenii ascultau Europa Libera, ii interesa ce spunem noi acolo, dar a asculta Europa Libera era o justificare a pasivitatii. Ia uite ce zic astia! Am ascultat si eu! Se vorbea a doua zi, se comenta. Si atit. Europa Libera a incercat sa faca si o lectie de libertate: libertatea cuvintului, libertatea exprimarii, care n-a prins din pacate. Chiar daca n-am vorbit in pustiu, a asculta Europa Libera justifica o anumita complacere. Daca Europa Libera avea si un rol formativ, nu iesea Iliescu asa de usor presedinte in 1990.

Cind ati revenit prima oara in Romania?
in 1992, exact la zece ani de cind plecasem. M-am dus la Roger Cimpeanu acasa, unde ma astepta Radu Cosasu. in drum de la aeroport, am trecut pe linga Casa Poporului. Si mi-a venit sa vomit. Eu am avut cindva ideea, pe care am si scris-o, sa acoperim Casa Poporului cu uriase grafitti.

Nu vreti sa va stabiliti definitiv in Romania?
Nu pot sa-mi schimb tara din zece in zece ani. Mie imi este foarte greu sa umblu prin Bucuresti. E cu totul altul decit cel pe care l-am pierdut in 1982. N-am fost in stare sa ma duc sa vad casa in care am locuit, sa intru in apartamentul pe care mi l-a confiscat Securitatea si pe care n-am putut sa-l recapat, gratie „splendidei“ justitii romane. Sint anumite locuri unde nu vreau sa ajung, le evit. Sint incarcate de amintiri traumatizante si prefer sa nu le revad.


„Nu-mi era frica, ma gindeam ca pot muri oricind“

Din cei plecati pe lumea cealalta, de cine va este dor, cu cine ati mai vrea sa stati de vorba?
Cu Roger Cimpeanu, cu Vlad Georgescu, cu Laurentiu Ulici. Mi-e dor de Doinas, de Negoitescu.

De Tudor Vianu, care v-a fost profesor, va este dor?
Tudor Vianu e un fel de prezenta permanenta in viata mea.

Explicati celor mai tineri, care n-au trait acele vremuri: cum se putea in cazul lui Tudor Vianu sa fii mare profesor si sa scrii la Scinteia?
Foarte multi profesori din Universitate au fost dati afara cind au venit comunistii. Si Tudor Vianu trebuia sa fie dat afara. Si a fost interventia lui Ralea care l-a salvat. Cind mergeai la cursurile lui Vianu simteai ca acel lucru te formeaza, ca asta e cultura. in mod implicit era un protest fata de realismul socialist. Eu am citit multe carti cu probleme datorita lui Tudor Vianu. El isi dadea acordul ca sa studiez la Biblioteca Academiei, unde era director.

La cine sa ne uitam: la Tudor Vianu, profesorul care, cum spuneti si in carte, emana cultura inalta la cursurile sale, sau la Tudor Vianu, publicistul din Scinteia?
La amindoi.

Ce subiect avea primul comentariu citit de dvs. la Europa Libera?
Prima serie de comentarii am facut-o despre situatia din Universitatea Bucuresti: politica de cadre, turnatorii, oamenii valorosi, stagnarea avansarilor.

Si le-ati spus cu exemple, cu nume?
Da, am dat toate numele.

Pe urma, numele dvs. a fost alaturat programului Actualitatea culturala romaneasca, unde vorbeau Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Dar mai aveati si alte comentarii in Actualitatea romaneasca, de obicei miercuri erati la microfon.
Am scris mii de comentarii despre invatamint, despre mediu, despre sindicate. Eu am strins toate comentariile din perioada celor 12 ani cit am fost la Europa Libera.

Vreti sa faceti o carte?
Nu.

De ce?
Eu n-am orgoliul sa public ce am vorbit la Europa Libera. Cronicile literare sau interventiile literare de la Europa Libera nu alcatuiesc o structura de carte, cum a fost cazul Monicai Lovinescu. Eu aveam luari de pozitie in jurul cronicilor lor. Uneori se intimpla sa vorbesc 5 minute, alteori 15 minute.
Si de ce nu vreti sa le publicati? Nu e marturia unei epoci?
Ba da, dar marturia unei epoci, din punct de vedere literar, cred ca o dau Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Cartile Monicai Lovinescu, Unde scurte, aparute in sase volume, dau o imagine coerenta a ceea ce s-a intimplat in cultura romana sub comunism. La mine, volumul nu se incheaga, nu ar fi pertinent. Cine va dori sa cerceteze ce spuneam eu atunci se poate duce in arhiva. Eu am depus toate transcrierile emisiunilor de la Actualitatea culturala romaneasca la Biblioteca Institutului Cultural din Freiburg.

Stiti daca s-a interesat cineva de acele texte?
Nu stiu. Relatiile mele cu ei sint putine. Institutul de la Freiburg, care este extrem de valoros, se gaseste intr-un mare impas financiar, nemtii nu mai vor sa dea bani.

V-a fost frica in vremea cind lucrati la Europa Libera?
Nu, pentru mine nu mi-a fost frica. Nu-mi era frica, ma gindeam ca pot muri oricind. Daca doreau sa te omoare, era foarte usor. Au trimis bombe lui Serban Orascu, a fost atentatul impotriva Monicai Lovinescu, eu primeam periodic scrisori de amenintare. Locuiam la München si stiam ca exista riscul, in fiecare seara, sa treaca o masina, sa-ti traga un glonte in cap si sa dispara. Eu veneam la ora sase sau sapte acasa, de la radio; puteam fi oricind urmarit si omorit. Sa nu va inchipuiti ca aveam escorta, ca eram paziti pina acasa. Este limpede, acum exista dovezi din ce in ce mai serioase, ca regimul comunist de la Bucuresti a lichidat directori ai Europei Libere, prin iradiere. Cazul lui Vlad Georgescu il cunosc foarte bine. Vlad Georgescu a facut un tratament in Statele Unite la cel mai mare centru de tratare a cancerului. Acolo i s-au facut iradieri, ca sa se opreasca evolutia bolii. Reactia a fost pe dos: organismul lui Vlad Gerogescu reactiona ca si cum ar mai fi fost iradiat. Doctorii nu au inteles si au intrebat daca a mai fost iradiat vreodata, ceea ce era foarte posibil. Vlad Georgescu a murit in sase luni, de cancer, nici un tratament n-a dat rezultate.

Nu va era frica, stiind si ce a patit Vlad Georgescu?
Frica imi era pentru fata mea: ma temeam sa n-o rapeasca. Eu am primit scrisori dure de amenintare. Ma amenintau cu rapirea fetei. Fetita mea n-a ramas singura, din 1982 pina in 1989, niciodata. Noi o duceam la scoala, noi o aduceam. Iar fostei mele soacre, ramasa la Bucuresti si vizitata de Securitate, i s-a spus sa-mi transmita ca mi se va rapi fiica.

Aveti vreun regret fata de activitatea de la Europa Libera, va pare rau de ceva?
Nu-mi pare rau de nimic. Am un regret secundar. E limpede ca masura mutarii Europei Libere de la München la Praga a fost pozitiva, in ciuda faptului ca eu si altii am criticat-o, mai ales pentru micsorarea programelor culturale. Eu n-am vrut sa merg la Praga si ma pregateam sa intru in somaj, cind mi s-a facut propunerea sa predau la Universitatea din Heidelberg. Din 1995, am fost lector de limba si literatura romana al Seminarului de Romanistica, chemat de profesorul Klaus Heitmann, de unde m-am pensionat in 2002.

Care va era regretul?
Regretul meu a fost ca dupa ultima emisiune facuta la München, cind mi-am luat ramas bun de la ascultatori, nimeni n-a scris nimic in Romania despre incheierea programului Actualitatea culturala romaneasca. Era programul impus si consacrat de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Ei nu mai erau la microfonul Europei Libere din 1992, cind a fost inchis biroul Europei Libere de la Paris – o greseala enorma. inchiderea biroului de la Paris n-a depins numai de americani, ci si de directorul de atunci, Nicolae Stroescu-Stinisoara, de numele caruia se leaga disparitia de la Europa Libera a programelor realizate de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Nicolae Stroescu-Stinisoara nu s-a luptat pentru pastrarea lor in programele Europei Libere. Eu am continuat Actualitatea culturala romaneasca cu oameni din tara; au colaborat Ion Bogdan Lefter, Cristian Teodorescu, Pavel Susara, Marina Constantinescu. Cronica literara a sustinut-o regretatul meu prieten Mircea Zaciu. Erau programe mai dinamice, cu texte mai scurte, cu subiecte mai variate. Si, in mai 1995, nimeni n-a scris o vorbulita in revistele din tara despre o emisiune ascultata cu fervoare in mediile intelectuale decenii de-a rindul si comentata indelung in casele romanilor. Nimeni n-a facut „necrologul“ acelei emisiuni.

 
 
 
Cele mai citite articole
Ca două flori în calea coasei
Ce se întîmplă în Orientul Mijlociu?
TANDEM. Alchimie sau De Vera Rerum Natura
Procesul Vişinescu la Bucureşti (II)
BIFURCAŢII. Prezumţia de vinovăţie
Cele mai comentate articole
TANDEM. Alchimie sau De Vera Rerum Natura
Ca două flori în calea coasei
Ce se întîmplă în Orientul Mijlociu?
BIFURCAŢII. Prezumţia de vinovăţie
Monumentul mizantropiei fotbalistice
Cele mai recente comentarii
@Edward Kanterian
@Edward Kanterian
aiurea
@ InimaRea
" Se stie ca la Harvard, licenta, MA-ul si DOCTORATUL se iau pe pile si bani. "
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Universitatea Bucuresti 150