Autor: 
Categoria: 
From: „mihai chirilov“
Subject: Re:
To: „anca gradinariu“
Now: folii… Ai ghicit, intr-un fel… Sint singur deocamdata, nu m-am aciuat pe linga nici un grup, asa cum fac indeobste in festivaluri, si enjoyez aceasta solitudine luxoasa, cu facilitati la tot pasul… Da, ar fi fost misto sa fii aici, dar cred ca la cit de un-PC sintem noi, ne-ar fi expulzat imediat...
Unde ramasesem: da, ieri plec eu de la sala de presa back to the hotel. Ma incapatinez sa nu iau taxiurile care ma claxoneaza in dementa si o iau, din nou, pe jos, prada ocheadelor si fluieraturilor. Incepe chiar sa-mi placa, desi ma gindesc tot timpul ca ignoranta mea de sultan european coclit il va calca pe unul pe nervi care-mi va da cu ceva in cap. Bun. Ajung la hotel, safe si cu onoarea inca reperata.
Ma intrebai ce fac la health club. Ma indop cu steam si cu bulbuci de jacuzzi. E pretty relaxing. Atmosfera e super safe, dar ultimul lucru din lume la care ma gindesc e sa ma las cruisat aici.
Daca poti sa crezi, ieri n-am vazut nici un film. Nici azi nu prea am ce vedea. Culmea, in program sint filme pe care le-am primit in preselectia pentru TIFF si le-am respins… Asa ca imagineaza-ti… De fapt, toata selectia e penibila, daca sint 6 filme mari si late pe care sa vreau sa le vad. In rest, m-am decis sa enjoy egoist. Dupa Italia, unde m-am umflat cu film mut pina am crapat, aveam nevoie de o pauza, ce naiba.
Hotel. Stau eu asa in lobby, la bar, intr-un jilt dintr-ala masiv si de prost gust, fumez o tigarica si beau un pepsi pe care-l trec in contul camerei. Cine mai e ca mine? Semnez bill-ul si-mi iau o pozitie satisfacuta, cind, ce sa vezi? Vine unul. Fata semi-cunoscuta. Il vazusem ieri la biroul de presa. Glont la mine, ca ce fac, ca si el e jurnalist, francez, da’ cu obirsie araba, oricum, asta se vede de la o posta. Si-ncepe sa-mi vorbeasca de interesul Frantei pentru romani, de francofonia noastra glorioasa, si despre cum este el de acord cu romanasii nostri de la Paris care fura-n stinga si-n dreapta… Solidaritate rasiala… Io nu ma arunc in controverse, il las sa debiteze. El imi zice ca scrie despre film la Le monde. Nici mai mult nici mai putin. Asteapta reactia mea. Daca ar fi aratat ca Jude Law, poate ca as fi cazut pe spate. Mai vorbim ce mai vorbim. Filme, chestii, inevitabil politici, despre cit de rasista e Romania. El: La fel ca Franta. Si homofoba, nu mai zic. Imi zic: aha, deci aici voiai sa ma aduci. Bine. Discutam un pic cazul gay in Romania, dupa care ii povestesc cit de horror a fost cind am ajuns la aeroport. El: erai tot cu pantalonii astia sexy pe tine? Tot.
Pina la urma, e buna discutia cu el, pentru ca din ea aflu ca in Egipt, a fi gay e „cam interzis“. Anul trecut a fost un caz care a facut senzatie, cu o razie intr-un club gay unde politia i-a arestat pe toti cei prezenti, la gramada si i-a bagat la pirnaie. Deci, ma sfatuia el, nu te arunca la baietii egipteni, oricit de gales s-ar uita la tine. Si nici nu-i culege de pe Internet, ca risti sa dai tot peste un politai deghizat. Oricum n-aveam de gind, dar e good to know. Din punctul asta de vedere, e mai rau ca la noi. Desi toata lumea o face aici, cel putin aparent. Pe strada am vazut nenumarati barbati care merg brat la brat. Sa fie prietenie nevinovata? Mira-m-as. Ma mir doar, in conditiile astea, cum de-a scapat printre degetele selectionerului 101 Reykjavik-ul, in care Abrila e lesbiana spurcata la gura, iar pe luzarul din rolul principal il roade grija cum juiseaza musulmancele… Ii mai zic franco-arabului ca-s cam amarit ca am pierdut tripul la piramide si la Alexandria si ca nu ma innebunesc so far dupa oras. Pretty grey la lumina zilei, ceva mai glamoros si mai misterios noaptea, cu toate luminile si ceturile alea. El: eu stau la etajul 21 (eu fiind la 11). Nu vrei sa urci sa arunci o privire de sus? Ce tactica fumata de dragaj, imi zic. Io: poate alta-data… Ma lasa-n plata mea, nitel cam ofuscat. Ma duc la cina. Obscen de multa mincare, din nou.
Nu ma pot abtine si beau o bere. 5 euro, fir-ar a dracului! La 9 sint in camera. Deschid teveul, sa prind un film sau ceva clipuri noi, deschid usa de la terasa si ma consolez cu o vedere mai „joasa“ cu zece etaje decit cea cu care fusesem imbiat, dupa care ma intorc in pat. De jos, din restaurantul de pe marginea piscinei, incepe sa se auda muzica. E asurzitoare. Dau mtv-ul la maximum, degeaba. Jos: Madonna, Like a Prayer. Dau teveul mai incet si ies pe balcon. Vecinul meu, un asiatic grasut, ride ca prostu’ la mine, ma saluta si continua sa filmeze cu minicamera… Urmeaza Tom Jones, Sex Bomb. Incep sa dau din cap. Apoi Modjo: deja dansez ca dementu’ in camera, care mi se pare din ce in ce mai mica. Cind se baga Kylie sint gata imbracat si-n fata liftului. La urma urmei, nu e nici zece. Ce naiba, doar nu m-am hodorogit de tot ca sa ma culc cu gainile. Ajung jos, prind un rest de ATB, dupa care muzica se opreste si incepe ceva vorbarie. Bad timing ca naiba, imi spun. Da’ ramin sa vaz ce se-ntimpla. Era un miting somptuos al unor agentii de voiaj britanice si Avis rent a car dadea ca premiu o masina. Nu ma-ntreba ce fel, ca stii ca nu ma pricep. Stau si ma uit, mai fumez o tigarica, dar nu-mi iau nimic de baut de la bar pentru ca mi-am omorit bugetul pe ziua de azi. Dupa ritualul de extragere a cistigatorului, se da din nou drumul la muzica. Dar, si-acum sa te tii, dj-ul, un arabete scund si grasut, paros si bonomior, ia o pauza si cheama pe scena trei indivizi: un pianist care seamana cu Said Taghmaoui, ala din La haine, dar mai gras si mai trecut, un tutar carunt si scund care aduce cu Omar Sharif si cinta la chitara si un solist latos, carunt si el, umflat, cu coada si cu bentita de Marian Nistor. Toti arabi, evident. Imi zic: gata, s-a spart seara. De-acu’ incolo, o dau pe iaha-bibi-uri. Si zau ca eram satul de ele…
Dar nu: trupa incepe sa cinte, ce crezi: I Will Survive. Suna camp enough ca sa ma parasuteze in ringul de dans. O englezoaica blonda, cap taiat Magdalena Stanciu, se unduie si se apropie tiptil de mine. O ignor cu gratie, dar ea nu se lasa, sare pe mine si se prezinta: I am Sam. Parca mi-ar fi spus titlul filmului cu Sean Penn, singurul american din competitia festivalului cairez. OK, ii zic cum ma cheama, e atit de beata incit nici nu face efortul sa inteleaga, desi Mihai nu se invata cu una cu doua. Se baga, in schimb, in mine si incepe sa ma impinga cu fundul, ii zimbesc, imi folosesc si eu fundul in aceleasi scopuri, dupa care o evit savant si ma duc in coltul celalalt. Nefericita ma urmareste. Ies din ring. Oricum trupa vesela bagase ceva latino, iar io latino nu prea stiu sa dansez. Cel putin, nu pe uscat. Ma retrag linga piscina unde imi aprind una dintre ultimele tigari din pachet, rezist eroic tentatiei de a-mi umezi gitul cu ceva de la bar. Sam e deja la gitul unui negru care o pipaie peste tot si-i rinjeste cu dintii aia ireal de albi. E clar ca femeia gasise ceea ce cautase toata seara, pentru ca in scurt timp cei doi au disparut.
Cind trio-arabul incepe It’s Raining Men paralizez de ris, dar ma arunc din nou in ring si dansez ca un apucat. Suddenly, it’s raining women in jurul meu. Englezoaice dintr-alea care-ti plac tie. Una vine la sfirsitul piesei si ma-ntreaba ceva. Nu-nteleg neam, dar mai mult ca sigur ma confunda. Ca cica m-ar fi vazut acolo si seara trecuta… alta tentativa de dragaj… o cheama pe prietena ei blonda si mai cu capul pe umeri, aia incearca s-o lamureasca, fara succes, cum ca nu sint eu ala de ieri. Nu se lasa pina nu ma trage-n poza, dupa care pleaca satisfacuta… Trupa continua sa interpreteze tot soiul de piese, inclusiv Lady-ul lui Modjo. E delirant, sint patruns de exotismul si ineditul intregii situatii si dansez de parca n-as mai avea organe interne. Ce ti-ar mai fi placut si tie… La un moment dat sint atit de patruns ca ma trezesc cu o englezoaica uscata si ascutita, cu fata de suedeza, frecindu-se de fundul meu si palpindu-mi pieptul. Ma-ntorc spre ea, asta incepe sa rida ca o apucata si ma complimenteaza, ca vai ce bine dansez. Esti cumva dansator? Ce agentie de voiaj reprezinti? O lamuresc ca eu sint cu filmul, nu cu agentiile, dar oricum nu-ntelege nimic, continua sa rida, imi face cu mina si se indeparteaza in grupul ei de amici. Io imi vad de dans. Trupa masacreaza simpatic alte hituri dance, iar cind o da din nou pe latino, ma trezesc dind din buric pe niste vome sud-americane… Dar deja nu mai conteaza.
Buricul meu face legea; si nu oricum, ci pe stomacul gol de alcool. Sint foarte mindru de el… La un moment dat, trupa se cara in uralele multimii, revine dj-ul mic si gras cu mustacioara. Incepe in forta, cu Gloria Gaynor, anii ’70, But First Be a Woman. Evident ca ringul e al meu, nu mai vad pe nimeni, si timp de o ora nu ma opresc din dans. Dj-ul e bun, anseneaza repede piesele, nu te lasa sa-ti sara cheful. Se face aproape 12.30 cind vine unul spre mine: But who are you? Eu, cam speriat, crezind ca in sfirsit m-au descoperit de intrus: Cairo Film Festival. You know, am auzit muzica si am coborit sa ma destind un pic. Lately aveam sa aflu ca la party se intra cu invitatie, numai ca eu venisem pe la subsol, trecusem nonsalant prin bucatarie fara ca nimeni sa ma-ntrebe de sanatate si iesisem direct in miezul seratei de linga piscina. El: oh, nevermind. You are so beautiful. Linga el apare o blonda scunda care incepe sa ma pipaie la burtica si sa-mi zica: Si ce silueta. Esti dansator, nu? El: Trebuia sa urci pe scena, te misti grozav. Eu: Multumesc. Ai o tigara? El: Da, poftim. Esti singur sau ai mai venit cu cineva? Eu: Solo. El explodeaza: You are my man… Si ma stringe in brate inainte sa apuc sa fac ceva. Blonda ar vrea si ea sa ma stringa in brate, dar nu mai are loc. Cam dezamagita, incepe sa rida si continua sa-mi pipaie muschii abdominali. El: Vino la mine in camera. Diferenta intre un francez si un englez: primul e romantic si te ademeneste cu privelistea. Al doilea e direct si te imbrobodeste in complimente. Eu: nu cred ca e cazul. Cu atit mai mult cu cit nu seamana cu Jude Law nici de frica. El insista: Hai, hai, vino. Stii, prietenul meu e si el dansator.
Sa fie sanatos, imi zic, si-l las cu buza umflata, nu inainte sa-l mai aud o data spunind: You are so beautiful… Ma duc la bar, absolut deshidratat, cu gindul sa sacrific niste bani din ratia de-a doua zi (in care zi, de altfel, intrasem...) pentru o bere. Aflu cu stupoare ca totul era gratuit pentru ca era un party privat. Cur. Beau trei halbe pe negindite si, cum chelnerii ma-mbie, ma risc si la un pahar de vin. Dupa care ma duc in lobby. Aici, un duo local, el la pian, ea la microfon, cinta Only You pe infundate. La o masa, arabelul de Jamal si doi regizori africani, foarte joviali, se-ntreaba unul pe altul daca Monica Bellucci e sau nu actrita. Concluzia lor: nu, e sinistra ca actrita. Ca femeie, cica, e OK. Eu explodez: daca nici asta nu e frumoasa, atunci sinteti cu toti niste fraieri… Discutia nu e insa suficient de frivola incit sa ma las antrenat la foc maxim, desi orele sint inaintate. Asa ca peste juma’ de ora urc in camera. La tv, un rest de film. Ma culc. E ora 3.
Dimineata pierd micul mare dejun petru ca ma trezesc dupa 11, cu o febra meseriasa. La MTV, Madonna cu Die Another Day, care mi se pare perfecta pentru un dans matinal, ceea ce si fac, dupa care cad lat in pat de obosit ce sint si adorm pret de inca o ora. Cobor, in fine. Pentru lunch. Borasc de cit de multa mincare e. Sadly, bautura nu e inclusa, asa ca astea sint unicele cheltuieli pe care le fac. In timp ce-mi iau niste fructe, cine vine glont la mine? Ismail Merchant. Ca ce fac, ca sa ne vedem la un drink si – sa cad lat – ma intreaba la ce camera stau. Zic: 1119. Zice, dupa ce repeta de trei ori, numarul camerei: OK, we’ll do something later. Ce, nu-ntreb. Dar nici nu vreau sa ma gindesc.
Miine, aflu de la celalalt jurat, italianul, ca juriul merge la Alexandria, sa vaza biblioteca. Ma activez si trag sapte mii de sfori. Trebuie sa ma lipesc cumva de ei. Dupa care ies, in pantaloni scurti, e cald de speriat. Azi, mai putini baieti, in schimb fetele cu basmale ma arata cu degetul si chicotesc. E un show fantastic. Si-asa, ajung din nou la Internet. Si-ti scriu...
Aici se intrerup, fortate de imprejurari, e-pistolarele egiptene. In zilele ce-au urmat, n-a mai fost chip s-ajung la Internet. Ceea ce inseamna ca adaptarea definitiva cu realitatile in care m-am afundat fara instructaj sau ghid a avut loc, si ca nevoii terapeutice de a ma „plinge“ in tara, pe e-mail, i-a luat locul placerea de a le explora, imun la ceea ce pina atunci mi s-a parut riscant. Am vazut piramidele si Sfinxul, am vazut-o pe belidensara de Fifi Abdou, i-am invidiat miscarile din buric si am refuzat, cam nepoliticos, invitatia pe care o facuse buricului meu de-a i se alatura, mi-am negociat ca la carte ochelarii de soare pe cinci scarabei albastri, pentru prietenii din tara, mi-am palpat borseta si in somn, am fumat shisha dupa shisha, n-am mai fost pina la urma la Alexandria (poate la anul) si nici n-am facut nimic later cu Ismail Merchant...
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters