Autor: 
Categoria: 
În aprilie 1990, cînd dorea
să revină în ţară cu ocazia Sfintelor Paşti, regelui Mihai
i-a fost refuzată cererea de viză. Dorea să îşi revadă
ţara, din care a fost alungat în 30 decembrie 1947. În
aprilie 1990, Traian Băsescu era director în Ministerul
Transporturilor şi inspector-şef al navigaţiei civile. În 25
decembrie 1990, regele Mihai este arestat, practic, pe autostrada
Bucureşti – Piteşti şi întors din drum: mergea către
Curtea de Argeş, să se reculeagă la mormîntul reginei Maria,
bunica sa. Pe atunci, Traian Băsescu fusese proaspăt avansat, ca
subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor. Ca un făcut,
şeful Poliţiei din Piteşti, Mihai Berechet, care i-a reţinut
umilitor pe rege şi pe regină, a ajuns ulterior şef al Poliţiei
române. Ca un făcut, la începutul anului 1991, Traian
Băsescu, un as al ascensiunii politice, ajungea ministru al
Transporturilor. Transporturi deloc faste pentru rege, care aveau
doar o singură direcţie – întors. În primii doi ani
şi jumătate, 1990, 1991 şi pînă în ziua de Sfîntul
Gheorghe a anului 1992, care a coincis cu Sfintele Paşti, regelui nu
i s-a permis să revină în ţară.
În acest timp, Traian Băsescu
şi-a văzut de treabă. A ignorat complet problemele reale din
transporturile româneşti, şi anume starea proastă a
drumurilor (nici un kilometru de şosea nu a fost modernizată în
acei ani), diminuarea alarmantă a traficului de persoane şi mărfuri
pe CFR, concomitent cu scumpirea exagerată a acesui tip de
transport, starea deplorabilă a flotilei TAROM (excepţie făcînd
aeronavele Airbus, cumpărate într-o afacere din care s-a
încasat un comision de 1,3 milioane de dolari; cum ne amintim,
unul s-a prăbuşit la Baloteşti). Dar această perioadă va rămîne
în memoria colectivă mai ales drept perioada în care a
dispărut mai mult de jumătate din flota maritimă a României,
cealaltă parte dispărînd şi ea în a doua perioadă de
ministeriat al lui Traian Băsescu.
Sînt, evident, destine paralele.
Cu totul paralele. Aşa cum Traian Băsescu (îmi vine greu să
îi mai spun domn, cu atît mai puţin preşedinte) este
paralel cu istoria. Provenit din rîndurile nomenclaturii
securisto-comuniste, Băsescu s-a lăsat foarte greu convins să
condamne regimul comunist, aşa cum se angajase în campania
electorală, campanie în care tocmai din acest motiv l-am
susţinut activ. Ne-a minţit. Cînd am fost (în două
rînduri) la Cotroceni, mi-a transmis, prin domnul Săftoiu, că
nu înţelege de ce să condamne comunismul, atunci a dus-o
bine, avea 300 de casete video şi mulţi bani şi nu credea că
regimul trebuia condamnat; că, de fapt, majoritatea oamenilor o
duceau bine. Eu ştiu, poate pe vaporul lui era aşa. Dar barca
României lua apă din greu, în vreme ce, în mod
paradoxal, partea ţării mutată la bloc avea două ore de apă şi
de curent pe zi, iar partea ţării rămasă la sat nu mai avea
pîine, ulei şi de zahăr. Băsescu avea însă
apartamentul de trei camere ticsit cu blugi, carpete şi aparate
video, de pe urma cărora a depus pe carnete CEC mai mult decît
avea la CEC Elena Ceauşescu.
Atunci cînd „s-a decis“ să
condamne comunismul, Traian Băsescu a făcut-o numai după ce, în
primăvara anului 2006, a fost huiduit de „cordonul viu“ strîns
în jurul lui Ticu Dumitrescu, cel căruia i s-a refuzat funcţia
de preşedinte al colegiului unei instituţii care ar trebui să îi
poarte numele, căci acesteia i-a dăruit energia, ultimii ani şi,
în cele din urmă, chiar viaţa sa. Atunci Traian Băsescu a
înfiinţat o Comisie (inclusiv ca replică a Institutului de
Investigare a Crimelor Comunismului, pe care eu îl înfiinţasem
în subordinea şi cu acordul premierului Tăriceanu). A fost o
lovitură magistrală. Traian Băsescu a profitat de naivitatea
specifică şi de lipsa de adaptare la realitate a multora dintre
intelectualii României, care au trecut cu arme şi bagaje de
partea sa. A spus, în baza Raportului acestei Comisii, în
plenul Parlamentului, că regimul comunist a fost unul „ilegitim şi
criminal“. Prin declaraţiile recente, anulează cel puţin o parte
a acestui raport pe care şi-l asumase. Şi se anulează pe sine. Nu
poate aduce argumente că „regele e gol“, ca în basmul lui
Andersen, şi el nu e decît un copil sincer şi curat. Nici
„animal politic“ nu e, mai degrabă mutant. Eu nu cred, şi nici
majoritatea românilor nu cred că regele e gol. Cred doar că
preşedintele e beat. De putere, de sine şi toate celelalte. Prin
această declaraţie ne-a arătat cine este: un semidoct care a
învăţat istoria la lecţiile de îndoctrinare din sala
de învăţămînt a unităţii, în vreme ce părul
tot mai rar îi cădea sub cascheta încinsă de atîta
concentrare.
- Articole in legatura
- Băsescu: atac la Rege
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters