OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cum ai aflat ca vei fi in Les Belles Etrangères?
Eram la o terasa la Green Hours si m-a sunat, in dupa-amiaza aceea, Laure Hinckel, spunindu-mi ca am fost selectionata pentru Les Belles Etrangères. Povestea a fost, recunosc, ceva mai lunga. O cunoscusem pe Judith Oriol, care este atasatul cultural al Ambasadei Frantei, la o petrecere unde nimerisem absolut intimplator. si Judith Oriol mi-a vorbit despre Les Belles Etrangères si ne-a cerut, mie si sotului meu, Florin Iaru, cite trei exemplare ale volumelor noastre. Eu am trimis cu putin entuziasm, credeam ca aceasta invitatie este adresata mai degraba scriitorilor consacrati. In loc de trei exemplare am trimis doar doua, iar unul era luat de la parintii mei, cu dedicatia mea, am rupt pagina si le-am dat volumele. Cind am fost selectionata in Les Belles Etrangères, marturisesc ca nici n-am crezut.

Ai primit acest telefon si ti s-a spus sa te pregatesti ca vei fi, doua saptamini, in Franta. Cum ai reactionat?
M-a bucurat foarte mult. Pentru o carte de debut cred ca este o sansa sa intre intr-un circuit, sa fie cunoscuta de un pu-blic larg. Cind am scris Legaturi bolnavicioase, nu ma asteptam la foarte multi cititori, aici, in Romania.


- Au invatat romaneste dintr-o pasiune sau dintr-o nebunie

Romanul Legaturi bolnavicioase a fost republicat, intr-o noua editie, la Polirom, iar aceasta noua varianta va aparea in Franta. La ce editura?
La Editura Phebus – o editura mica, pariziana, foarte activa, care traduce mai mult din scriitorii englezi si americani. Intrind pe site-ul lor am constatat ca e o editura care ma avantajeaza.

Cine a facut traducerea?
Traducerea mi-a facut-o Laure Hinckel. Ea a trait o perioada in Romania, este casatorita cu un roman, de la care a invatat limba romana. Este o persoana foarte activa si foarte inteligenta, are un simt al limbii romane realmente special. In plus, e si indragostita de Romania, asta fiind un avantaj pentru noi. Practic, asistam la un demers al oamenilor de afara care vor sa aduca literatura romana la ei acasa. Asta poate ca este singura noastra sansa: sa gasim, sa intilnim straini care au venit in Romania, care au invatat romaneste dintr-o pasiune sau dintr-o nebunie, si care vor sa ne traduca.

Esti crispata sau increzatoare fiind selectionata in programul Les Belles Etrangères?
Sint relaxata. Nu am asteptari mari. Intr-un fel sint realista. Nici un scriitor care vine dintr-o cultura mica nu se poate duce acolo gindindu-se ca va cuceri Vestul. Eu ma bucur de aceasta selectie. Mi se pare ca e un pas inainte. Singura mea dorinta este ca, prin mine si prin modul in care ne vom prezenta, sa deschidem o poarta. Dupa prezenta noastra, editorii francezi ar putea sa fie interesati si de alti autori. In Romania, sint foarte multi autori, mult mai importanti decit mine in orice caz, care ar trebui tradusi.

Da-ne un exemplu.
Mircea Ivanescu, un om extraordinar de important pentru cultura romaneasca, cu o poezie care poate fi tradusa.

Care e mesajul tau pentru francezi?
Venim dintr-o cultura vie, fara complexe, venim dintr-o lume aproape exploziv de libera. Cred ca oricine dintre scriitorii romani se poate exprima in spatiul cultural european si transatlantic. M-a intrebat unul dintre ziaristii francezi care au venit sa ne intervieveze daca nu mi-as dori sa traiesc in alta parte? Nu, nu vreau sa traiesc in alta parte. Romania imi va oferi subiecte nenumarate. si ma simt bine aici.

Ce te-au mai intrebat francezii, ce alte lucruri au vrut sa afle de la tine?
Au vrut sa afle aceleasi lucruri pe care le-ar fi adresat ca intrebare si unui tinar scriitor francez. M-au intrebat cum traieste si cum publica un autor tinar in Romania.

Care au fost raspunsurile?
In cazul meu, n-a fost asa de greu sa public. Intr-un fel, am avut si foarte mult noroc. S-a intimplat sa se lege lucrurile si am beneficiat si de ajutorul unui proiect colateral cartii mele, care este filmul lui Tudor Giurgiu. Asta a functionat ca un soi de esafodaj de promovare a cartii si a mea, ca autor. Dar mai este un lucru de spus: in acest moment, in Romania, exista o sansa a autorilor tineri sa se lanseze pe piata.

Datorita cui exista aceasta sansa?
In primul rind, datorita editorilor. In 2002, cind am debutat cu cartea mea, era sfirsitul unei lungi perioade in care autorii isi plateau cartile, in care se milogeau si se caciuleau pe la editori. Iar editorii scoteau tiraje confidentiale, de doua sute sau trei sute de exemplare. Acum e cu totul alta situatie. Cartea mea, aparuta in 2002 si republicata in 2005, a cunoscut ambele perioade. E un urias de lut, cu un picior sfarimat si un picior care se misca bine. Acum, Editura Polirom mi-a republicat cartea si mi-a facut oferta neconditionata sa o publice pe urmatoarea.

Urmatoarea carte e gata?
Ma straduiesc sa o definitivez. Sint in faza in care nu ma indur sa o las sa apara. E aproape gata, dar nu ma grabesc sa o public. Acesta e si un sfat: nici un autor tinar n-ar trebui sa se grabeasca sa-si dea cartile la tipar. In prezent, exista aceasta lejeritate, poti publica, daca esti bun, ti se face si o campanie de promovare, esti luat in seama. Dar cred ca trebuie sa tii cartea pina esti multumit de ea.

Viitoarea carte are si un titlu?
Se numeste Intrarea soarelui.

Ce fragment ai in antologia editata de francezi?
E un fragment inedit din Intrarea soarelui.

Ce contine fragmentul?
E un episod din carte in care personajul principal, un baietel, descopera cadavrul unei femei in pivnita blocului. E un cadavru foarte bine conservat, e o femeie care aparent doarme, dar in realitate e moarta.

Cum ti se pare faptul ca primul loc, si ultimul, in care sinteti prezentati in Romania e orasul Iasi?
E foarte bine. Eu nu tineam sa fim prezentati la Bucuresti. La Iasi este una dintre cele mai importante edituri, Polirom. In al doilea rind, eu ma simt flatata ca am venit la Iasi invitata de Centrul Cultural Francez, unde exista oameni daruiti, care au transmis mai departe superiorilor lor dorinta de a face aceasta intilnire, care s-a organizat foarte bine. Iasul a reusit sa amortizeze, sa amorteasca disensiunile, si noi, care ne-am intilnit aici, am vorbit aceeasi limba. Am parut o echipa si cred ca asta e cel mai important.


- Ar fi fost alta greutate a manifestarii, daca si ICR se implica

Impunsaturile voastre publice, nu putine, s-au adresat institutiilor culturale romanesti, care nu s-au implicat in prezentarea acestei manifestari. Chiar se putea face mai mult?
Da, cu siguranta. Eu sint pentru implicarea institutiilor, in acest caz.

De ce?
In acest caz, pentru ca implicarea statului francez este foarte puternica, era o chestiune de curtoazie sa existe si reciprocitatea. Chiar daca eu ma duc ca individ acolo, cu propria mea carte, eu reprezint si Romania. Cultura romana, cea actuala, e cvasinecunoscuta. Eu nu mai pot sa fiu reprezentata prin Cioran.

Ce te-ai fi asteptat sa observi?
M-as fi asteptat ca Uniunea Scriitorilor sa faca o intilnire la Bucuresti sau in oricare oras important cu cei 12 scriitori. M-as fi asteptat ca Institutul Cultural Roman, in loc sa se arate sceptic, prin diversii lui membri, fata de posibilitatea de a exporta cultura romana, sa prinda din zbor acest prilej, care practic era o oferta a statului francez. M-as fi asteptat ca Institutul Cultural Roman sa scoata o alta antologie, nu doar cu cei 12, ci cu inca 12, daca se putea. Sa mergem in clont cu aceasta antologie, facuta de ICR in franceza, si sa o aratam editorilor francezi, cu care vom avea intilniri. Una este sa recomandam noi, prin vorbe, alti scriitori romani, si altceva era sa avem o antologie facuta de ICR. Ar fi fost alta greutate a manifestarii, daca si ICR se implica.


- Daca vom privi cu dezgust si dispret toate aceste initiative vom ramine provinciali

Cum?
Noi ne ducem cu noi si cu cartile noastre. E prea putin. Eu voi promova alti scriitori, dar asta e, intr-un fel, necreditabil. Daca vrem sa intram in spatiul francez avem nevoie de cit mai mult material informativ scris: antologii, brosuri, cataloage. si asta putea sa faca Institutul Cultural Roman. Care e paradoxul: noi mergem in Franta si gasim acolo materiale informative, realizate de francezi. E trist. E trist sa atirnam de bunavointa altora, avem mentalitatea oamenilor care asteapta, e o seninatate care se transforma in indolenta.

Am auzit prin tirgul Bucurestilor, am si citit intr-o revista, Dilema veche, un text al Simonei Sora, ca procedeaza aiurea cei care se ocupa, acum, de Les Belles Etrangères, ca ne inflamam degeaba. Ca mai bine asteptam evenimentul sa se produca si vom da dupa aceea o relatare, daca merita.

Daca asa gindim, ca nu e mare lucru cu Les Belles Etrangères, asa se va si termina, ca un nimic. Ar trebui sa facem ceva si acasa. Era un bun prilej de a vorbi de 12 autori romani. In acest moment, noi sintem un sir de nume, autori potentiali care pot fi promovati in Franta. Exista posibilitatea de a patrunde in vizorul Occidentului. Eu nu spun ca plecarea noastra la Paris echivaleaza cu Premiul Nobel. Dar e o posibilitate si nu trebuie neglijata. Intr-un fel, daca vom privi cu dezgust si dispret toate aceste initiative, vom ramine ca si pina acum: provinciali, cautindu-ne un editor si gratulindu-ne unul pe altul in micul nostru spatiu.

Care este povestea filmului Legaturi bolnavicioase?
Tudor Giurgiu mi-a cerut cartea, mi-a propus sa facem un scenariu, eu m-am apucat de scenariu, am luat o prima de la CNC, s-au terminat filmarile si acum filmul este in faza de montaj.

Ai fost la filmari?
Da. Dar pentru un autor e foarte frustrant, e ingrozitor.

De ce?
Nu se mai recunoaste. stii cum e: munca unui autor e solitara, intr-un fel autista, tu decizi asupra a ceea ce ai de facut. In film, responsabilitatile sint impartite, tu poti sa scrii un scenariu dupa carte, dar, apoi, deciziile nu-ti mai apartin. Intervine un sentiment de nesiguranta. Eu acum sint in faza de asteptare, sa vad ce s-a intimplat cu toata munca asta.

Filmul nu e gata, n-a fost montat?
Eu am vazut doar citeva secvente montate, care mi-au placut foarte mult. Am avut o echipa extraordinara, un operator foarte bun, Alexandru Sterian, care este extrem de inzestrat.

Cind va fi premiera filmului?
In februarie. Se pare ca februarie este, pentru mine, luna cadourilor, tot atunci va aparea si cartea, in Franta.

12 scriitori romani patrund in Franta. Crezi ca lasa in urma toate polemicile care au otravit spatiul literar?
Da, cu siguranta. Viata noastra literara se va relaxa. Eu sint un om fericit, traiesc viata pe care mi-am dorit-o. Am o familie frumoasa, am un destin profesional bun, am avut citeva sanse, m-am nimerit la locul potrivit. Asa ca astept ca lucrurile sa se relaxeze si fiecare sa se bucure de ce face el si de ce fac si ceilalti. Gasesc nenatural ca oamenii sa fie crispati si invidiosi pe succesul unui scriitor. Eu ma bucur enorm ca Mircea Cartarescu a avut succes in Occident, ca a reusit sa promoveze literatura romana. S-a auzit de Romania, prin el. Asa cum s-a auzit de Romania prin filmul lui Cristi Puiu.

Nu e un idealism: sa traim intr-o lume relaxata? Chiar ne putem bucura de succesul altora?
E un ideal, dar, pina la urma, macar sa ne vedem fiecare de treaba noastra si sa avem un discurs relaxat, sa constientizam ca e loc pentru toata lumea.
(Ov. SIMONCA)