OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alexandru PINTESCU
Rusia intre „dezghet“ si „transparenta“
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, Colectia „Discobolul“, 208 p., f.p.

Cartea lui Alexandru Pintescu, absolvent al Facultatii de Drept si al Facultatii de Filozofie din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, redactor fondator al revistei Poesis si redactor la revista Unu, este din capul locului o pledoarie pentru literatura rusa de cea mai buna calitate.
Inca din „predoslovia“ cartii, autorul traseaza citeva coordonate si discuta aspectele care s-ar putea „camufla“ in prejudecati sau chiar aversiuni induse politic si care ar deturna, pe nedrept, atentia de la literatura, in general, de la cultura Rusiei. Demersul nu se arata usor, caci poate fi dificil sa depistezi din amalgamul de situatii, idei, doctrine, fapte si figuri istorice, mentalitati si atitudini. – „Rusia e o tara a contrastelor de tot felul: politice, sociale, culturale, dar si o tara supusa tuturor influentelor“ (p. 25) – Rusia lui Tolstoi, Gogol, Dostoievski, Esenin, Bulgakov, Pasternak, Chagall, Kandinsky, Ceaikovski, Mussorgski, Eisenstein, Tarkovski, Berdiaev, Sestov si lista s-ar putea prelungi inca mult. „O dilema poate fi propusa: pot Schiller si Goethe, Hölderlin si Rilke, Wagner sau Hoffmann sa faca uitate atrocitatile savirsite de Bismark, Wilhelm I sau Hitler? s…t Rusia tiranilor trebuie, evident, repudiata. Istoria nu poate fi, prin natura ei, rescrisa. s…t «Unchiul Vanea» nu este cu nimic inferior, in ordine cosmica, «unchiului Sam» s…t Avantajele ca si dezavantajele, ca si «progresul» in cultura sint necuantificabile.“ (p. 8-11).

O data eliberati de aceste „poveri“ din subconstient, discutia despre literatura poate incepe. In prima parte, dedicata poeziei, Al. Pintescu evoca prietenia dintre Belii si Blok pentru a ne oferi, mai apoi, doua eseuri consistente despre Poetica eseninista si Coordonatele creatiei lui Boris Pasternak. Ne vom opri acestuia din urma.
Constient ca orice creatie se poate sustrage cu gratie schemelor reductioniste si ca „un ce al existentei, cit si al Operei“ este cautat cu incapatinare de critica moderna, autorul analizeaza trei coordonate prezente in eseistica lui Pasternak, care ar putea releva directiile principale ale poeziei: calitatea de martor a creatorului, originala definitie a poeziei si interferente de structura a genurilor.

Influentele in opera premiatului cu Nobel pot fi usor reperate, scriitorul impunindu-si de-a lungul vietii o stricta datorie de a traduce din Rilke (pe care l-a cunoscut pe cind avea numai 10 ani), von Kleist, Goethe, Shakespeare... Era, de altfel, si un apropiat de filozofia neokantienilor Scolii de la Marburg pe care i-a frecventat in anii studiilor universitare.
Capitolul despre proza al cartii se deschide cu citeva consideratii despre romanul lui Iuri Tinianov despre Puskin, care, desi ramas neterminat, realizeaza o descriere in detaliu a epocii si a figurii scriitorului.
Avind ambitia de „a scrie istoria poporului“ intr-o epoca in care domina lupta de idei si ridicarea prin cultura, Tolstoi scrie un roman necanonic pe care critica nu era pregatita sa-l recepteze, fiind inca puternic ancorata in paradigma romanului traditional, din unghiul caruia lipsa intrigii, multitudinea tablourilor, luxurianta detaliilor, excesul factologiei etc. sint semne ale esecului.

Creatia lui Bulgakov se explica prin „problema alegerii, a optiunii pentru o modalitate sau alta a existentei, a pactizarii sau, dimpotriva, a infierarii fara echivoc a tarelor morale“ (p. 123). De aici deriva mult sarcasm, ironie si critica necrutatoare.
Andrei Platonov, Feodor Abramov, Viktor Astafiev, C. Aitmatov, Vasili Belov si Valentin Rasputin continua si incheie seria prozatorilor luati in discutie. (Ultimul a fost recent tradus la Editura Univers.)
Partea a treia a cartii, cea despre teatru, se deschide cu imaginea lui K.S. Stanislavski, omul de teatru care a impus un „sistem“ respectat si astazi de perfectionare a artei actorului, prin relevarea capacitatii naturale de transpunere in alta existenta, a resurselor fizice si psihice neexplorate ale actorului.

Teatrul lui Cehov este un tablou de nuante cenusii, „humilitatea fiind inteleasa drept transmiterea nefortata «a unui mesaj extrem de important» de natura a potenta «energiile» artei scenice“ (p. 188). Cehov este un dramaturg care seduce prin sugestie si cuvint soptit, ce „valorifica atit ironia subtire, cit si sarcasmul cel mai taios“. Personajele cehoviene care aspira la ideal si frumos, facindu-si vise si iluzii, sint strivite adesea de mediul inhibant al ratarii.
Maiakovski este un pionier al reinnoirii mijloacelor de expresie scenica, in scopul unei eficiente concurente cu cinematograful considerat arta de sinteza. Experienta teatrului futurist reprezinta calea catre „arta fara catuse a spectacolului“, teatrul devenind pentru prima data arta adevarata. Volumul se incheie sugestiv cu o mica secventa intitulata Intoarcerea Patriarhului, in care este vorba despre Soljenitin.
Bun cunoscator al literaturii ruse, din care de altfel a si tradus, Al. Pintescu ne ofera in prezenta carte, intr-un stil dezbarat de pretiozitati inutile si bogat in informatii, o succinta panorama a unei literaturi ce fascineaza oricind prin diversitate si realizare artistica.