OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Arhitectura si geografie sacra. Mircea Eliade si redescoperirea sacrului. Filme realizate de Paul Barbaneagra
Traducerea si adaptarea textelor Mihaela Cristea si Marcel Tolcea. Cuvint inainte de glosar de Marcel Tolcea. Editura Polirom, Colectia „Eliadiana“, 2000,
276 p., f.p


Considerat in context larg, volumul Arhitectura si geografie sacra. Mircea Eliade si redescoperirea sacrului nu este un inedit absolut. Intre copertele acestei carti se afla textul a douasprezece filme documentare, apartinind aceleiasi serii (Arhitectura...), si a unuia separat (Mircea Eliade...), toate realizate de cineastul (de origine romana, dar stabilit din 1964 in Franta) Paul Barbaneagra. Desi este vorba in cazul pe care il discutam de script-ul unor documentare, si nu al unui film artistic, unul din factorii care au avut un cuvint de spus in publicarea lui trebuie sa fi fost receptarea extrem de favorabila de care s-au bucurat peliculele (cel putin in Franta). Cuvintul inainte al cartii de fata (semnat de Marcel Tolcea) si Dosarul de presa care figureaza, de asemenea, in cuprinsul ei sprijina aceasta conjectura. In sectiunea intitulata Un succes de public si de critica din Cuvint inainte sint trecute in revista publicatiile „care au intimpinat cu superlative seria Arhitectura si geografie sacra“, titlurile „care vorbesc de la sine“ ale articolelor despre aceeasi serie si premiile acordate lui Barbaneagra de forurile de specialitate. In Dosarul de presa, spicuiri din cronici publicate de Figaro Magazine, Minute, Le Quotidien de Paris, Le Figaro, Le Nouvel Observateur, Aurores schiteaza pentru cineast si creatiile sale un portret elogios.

Si totusi, acest volum are drept miza declarata tocmai amendarea receptarii initiale a documentarelor, mai bine zis nuantarea ei printr-o hermeneutica „tihnita“ aplicata textului. „Pentru publicul romanesc – care s-a intilnit deja cu filmele lui Barbaneagra in 1995, cind TVR1 le-a difuzat de-a lungul a 13 duminici –, aceasta carte este un fericit prilej de a zabovi mai in tihna asupra unor reflectii despre o lume plina de semne divine.“ isi incheie Marcel Tolcea Cuvintul inainte. Pe care il incepuse prin a explica felul in care segregarea comentariului de imagine serveste unei meditatii focalizate pe „ideologia“ textului, neobstructionate de cadrele surprinse de camera de filmat. Pe scurt, Arhitectura si geografie sacra... incearca, prin schimbarea modalitatii receptarii (telespectatorul devine lector), aducerea in prim-plan a unui ansamblu de idei.
Numai ca, daca script-ul are „o autonomie ideatica, pe care pagina o pune mai bine in evidenta“, Paul Barbaneagra, care semneaza (singur sau in colaborare cu Jean Phaure, Fernand Schwarz, Simion Macovei si Th. Cazaban) comentariul, nu are autonomie ideatica. Viziunea lui Barbaneagra se revendica, asa cum el insusi tine sa sublinieze, asa cum Marcel Tolcea mentioneaza, de la René Guénon si Mircea Eliade (in principal). In raport cu gindirea celor doi, demersul lui Barbaneagra nu este inovativ, ci mai degraba aplicativ, „ilustrativ“, particularizant. Versaillesul, Teotihuacanul, Egiptul sau Parisul sint vazute, intelese si comentate de cineast prin intermediul conceptelor lansate de Guénon sau Eliade, precum Traditia Primordiala, camuflarea sacrului in profan etc.

Astfel se face ca, in lipsa laturii „ilustrative“ pe care o dobindea prin colaborare cu imaginea, textul risca sa devina in unele locuri un fel de Mircea Eliade/ René Guénon pe scurt sau pentru toti. Pe de alta parte, se schimba si „marea surpriza de a descoperi intre religii similitudini si complementaritati“ pe care telespectatorul o putea avea. Din cauza proximitatii temporale pe care o dobindesc intre ele la lectura script-urile documentarelor din serie, revelatia asemanarilor dintre semnificatiile sacre ale siturilor gliseaza de prea multe ori in recurenta suparatoare. In aceste conditii, textul pe care il citim devine o repetitie obsedanta a unor idei de ceva timp cunoscute cititorilor romani.
Analizat din perspectiva omului de litere, script-ul documentarelor lui Barbaneagra apare ca o mixtura de narativitate si lirism. Prima este asigurata de incursiunile in mitologiile atasate diferitelor situri avute in vedere. Lirismul se datoreaza personificarilor abundente si metaforismului, precum in fragmentul urmator:
„Pe cind noaptea se asterne, Parisul viseaza si, privind spre origini, pare a-si cauta obirsia si izvoarele... Noapte de noapte, o parte din cetate si spiritele sale ocrotitoare, inaltind o ruga, aluneca spre rasarit in intimpinarea zorilor.

Asemenea unei nave amiral in fruntea tuturor celorlalte corabii ale Parisului, Notre-Dame pluteste zi si noapte spre Orient, adica spre radacinile creatiei, suind pe firul Senei si al Timpului.“ (p. 180)
Prin transformarea intr-o carte, script-ul de la Arhitectura si geografie sacra retine forta convingerii lui Paul Barbaneagra ca lumii trebuie sa i se re-cunoasca dimensiunea sacra. In acelasi timp insa, si cumva in contradictie cu asteptarile celor care s-au ocupat de aparitia volumului de fata, aceasta „metamorfoza“ are si efecte negative asupra textului. Printre acestea se numara evidentierea repetitiilor formale si dobindirea unui caracter de popularizare neproblematizanta a ideilor lui Guénon si Eliade.
Trebuie semnalata in incheiere calitatea incontestabila a aparatului critic ce insoteste volumul. Cuvintul inainte, alcatuit din trei sectiuni, Succinta prezentare a operei si biografiei lui René Guénon, Ce inseamna Arhitectura si geografie sacra, Un succes de public si de critica, se distinge prin incercarea de a preveni eventualele critici la adresa cartii. Iar glosarul de termeni, care in principiu urmareste familiarizarea lectorului cu unele concepte folosite de Guénon, se remarca prin multiplele trimiteri bibliografice si la alti autori, romani sau straini.