OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Bruno ZEVI
Codul anticlasic – limbajul modern al arhitecturii
Editura Paideia, Colectia „Spatii imaginate“, Bucuresti, 2000, 71 p., f.p.


Nu este nevoie sa fii arhitect pentru a intelege importanta relatiei dintre fiinta umana si spatiul locuit, dar ceea ce se cere este o indrumare documentata, accesibila si nespecialistilor care doresc sa vada cu adevarat si sa evalueze corect formele arhitectonice care atrag atentia prin varietatea lor, astazi mai vizibila ca oricind. Un astfel de ghid poate fi aceasta colectie, prin faptul ca isi propune publicarea unor abordari interdisciplinare cu scopul de a deschide studiul arhitecturii catre alte domenii si spatii ale culturii. Eseul lui Bruno Zevi, aparut la Milano in 1973, a fost alcatuit pe baza unor seminarii tinute la Instituto di Critica Operativa dell’Architettura din Roma, „lectii vorbite, lipsite de formalism, anti-academice, fara veleitati stilistico-literare“, dupa cum marturiseste autorul intr-o nota la editia italiana.

Anul aparitiei cartii marcheaza un moment de criza in arhitectura occidentala, scindata intre doua tendinte divergente: pe de o parte, revenirea la limbajul clasic, la „dogmele geometrice“, pe de alta parte, un modernism gresit inteles, a carui consecinta este pierderea in anarhie si anticultura prin refuzul unui sistem de comunicare si de verificare. Solutia propusa de Zevi pentru depasirea acestui impas este structurarea arhitecturii moderne intr-un limbaj avind propriul cod, singura modalitate de a ordona ideile modernismului intr-un aparat critic coerent care sa faciliteze atit exprimarea si comunicarea in arhitectura, cit si receptarea arhitectilor care au folosit alt limbaj decit cel al clasicismului, de la maestrii Antichitatii si ai Evului Mediu, de la manieristi si Michelangelo, pina la miscarile Arts and Crafts si Art Nouveau, la Wright, Loos sau Le Corbusier. Sintagma „a vorbi arhitectura“ se refera la comunicarea devenita posibila datorita codificarii modernismului, care cere ca arhitectii si studentii sa proiecteze cunoscind „lexicul, gramatica si sintaxa limbajului modern“. In acest fel, in loc sa vorbim la nesfirsit despre arhitectura, in fine, vom vorbi arhitectura. In explicarea codului anticlasic, Zevi datoreaza foarte mult traditiei structuraliste, de unde preia notiunile de structura, sistem si invarianti. El descrie sapte invarianti ai limbajului modern (printre care asimetria, tridimensionalitatea antiperspectiva, temporalitatea spatiului, reintegrarea edificiu-oras-teritoriu), dar lasa sa se inteleaga ca lista lor nu este exhaustiva si ca se doreste adaugarea altora prin aplicarea practica a noului cod. Prezentarea invariantilor reprezinta un studiu complex al clasicismului si modernismului depasind granitele arhitecturii printr-o abordare comparatista, in care se fac conexiuni interdisciplinare combinate cu exemple concrete din arhitectura, a caror ilustrare o asigura schitele adunate la sfirsitul cartii si insotite de scurte explicatii si comentarii. Din cauza deschiderii catre alte domenii se fac trimiteri la fenomene similare din muzica (asimetrie-disonanta cu referire la Schönberg, muzica dodecaonica), sint citate justificari sociologice ale unor inovatii de proiectare sau interpretari psihanalitice ale unor constante arhitectonice: „Simetria inseamna nevoie spasmodica de securitate, frica de suplete, de indeterminare“. „Simetria inseamna pasivitate sau, in termeni freudieni, homosexualitate“. Iar opozitia fata de modernism are tot o explicatie psihologica: „Arhitectura moderna multiplica posibilitatile de optiune, in timp ce arhitectura clasica le reduce. Optiunea da nastere angoasei, o nevrotica «angoasa de certitudine»“, „clasicismul este arhitectura schizofreniei conformiste“.

Rigurozitatea documentatiei in descrierea invariantilor nu lasa loc pentru unele nuante si cazuri particulare, de aceea lor le este rezervata postfata. Aici sint discutate probleme ca succesiunea istorica a invariantilor a caror ordine trebuie respectata, echivocurile legate de aplicarea raportului saussurian limba/cuvint la lingvistica arhitecturala, relatia dintre cei sapte invarianti si urbanism, cu accent pe ideea ca modernismul se opune traseelor quadrangulare, circulare, hexagonale ale „oraselor ideale“ care „inchid societatea in structuri incremenite, inumane, sufocante“.
Constient de caracterul inedit, revolutionar al ideilor sale (un deceniu mai tirziu ele au initiat deconstructivismul in arhitectura), Bruno Zevi anticipeaza posibilele intrebari (formulindu-le el insusi) si vine in intimpinarea virtualelor nedumeriri intr-un capitol rezervat dilemelor referitoare la scriitura arhitecturala. Ideile care mai aveau inca nevoie de o explicatie, o primesc sub forma de intrebari si raspunsuri in aceasta ultima sectiune care completeaza cu originalitate demonstratiile anterioare, ca dovada a faptului ca lucrarea si-a atins obiectivul initial: „Acest studiu are un scop caracteristic oricarui act eretic, si anume acela de a suscita controverse. Daca el va da nastere la discutii inseamna ca isi va fi atins scopul.“