OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dana Maria NICULESCU GRASSO
Bancurile politice. Studiu demologic
Editura Fundatiei Culturale Romane, Colectia „Antropologie culturala“, Bucuresti, 1999, 312 p., f.p.


„Care e atitudinea ta fata de puterea sovietica? – La fel ca cea fata de nevasta-mea: un pic o iubesc, un pic mi-e frica de ea, un pic o insel, un pic o fut, citeodata as vrea s-o schimb... dar, in general, m-am obisnuit“ – iata un moto, s-ar putea spune, abrupt pentru un studiu socio-cultural de factura demologica (notiune echivalenta cu cultura populara) cum este cartea de fata. Sub acoperirea unui titlu direct cu accentul (sau miza etnologica) pe encliza, Bancurile politice, cercetarea Danei Maria Niculescu Grasso, e rezultatul unui demers structuralist sistematic care porneste de la unsprezece colectii de bancuri, editate majoritatea intre anii 1976 si 1988 in limbi de circulatie internationala. „Caracterul reprezentativ socio-cultural“ al bancului politic este urmarit in toate implicatiile sale (de la cele tematice la cele morfologice), insa, in ultima instanta, lucrarea insasi e o colectie de „productii populare spontane“.

In analiza bancurilor, „ceea ce efectiv intereseaza este modul in care un anumit grup social (poporul) concepe viata sau lumea“ (p. 18). O minima opozitie se creeaza la nivelul instrumentarului stiintific, opozitie de care autoarea tine seama in clasificarile sale: fapt eminamente de cultura orala, bancurile politice din tarile“ blocului de Est“ (y compris U.R.S.S.) sint editate (sau, mai bine zis, antologate) in tari precum Italia, R.F.G. sau Anglia. Cele mai multe dintre exemplele cartii sint insa citate din doua sau trei colectii anonime (cu editor necunoscut), lucru firesc in cazul samizdatului 1001 de bancuri politice sovietice (1988) sau, la noi, in cel al postdecembristelor Bancuri din „epoca de aur“ (De la lume adunate). Si aici, chiar daca editorul nu se mai numeste Egon Larsen ori Antoine si Philippe Meyer (nume de rezonanta in materie), anonimul antologator intervine in „text“ prin diverse clasificari, pastrind o viziune redundanta care inseamna exprimarea unei singure atitudini fata de obiectul deriziunii. Daca Françoise Thom facea observatia celebra asupra folosirii deicticelor in limba de lemn (noi, puterea v/s ei, dusmanul niciodata individualizat), lumea bancurilor politice rastoarna dihotomia: „noi, producatorii si receptorii de folclor, de bancuri, se opun unor ei, reprezentantii puterii de stat, administrative, de partid“ (p. 36).

Sintagma de baza a morfologiei bancului politic este socialismul real. Un concept desigur occidental (daca e sa credem in aceasta impartire a lumii – si credem), care presupune, in definitia sa standard, implementarea concreta a socialismului marxist, in viziune leninista, in diferite tari. Exista bineinteles si bancuri politice cubaneze, chineze ori persane. Cum poti sa intelegi un banc politic persan? Este intrebarea pentru care editorii (apuseni) contextualizeaza, elaborind introduceri de genul: „Pe vremea revolutiei din Ungaria din 1956...“ s.a. Socialismul real desemneaza, pe scurt, tarile care s-au aflat sub influenta sovietica. Mecanismul principal al categoriei folclorice studiate aici are in vedere ariile pe care si le disputa, la un moment dat, o cultura hegemona si una alternativa.
Cauze, motivatii, personaje, circumstante politice ori socio-economice – un intreg arsenal al deriziunii este inventariat temeinic si plasat, la un moment dat, intr-un illo tempore; nu trebuie uitat Apendicele metodologic al lucrarii, care contine mai bine de o treime din cuprinsul cartii, o colectie sistematizata de bancuri politice in fond. O carte un pic cam iterativa (fapt justificat prin insusi obiectul ei etnologic si etnografic), dar care cu nici un chip nu poate lipsi din biblioteca minima a celor care isi aduc aminte.