OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Elena LOGHINOVSKI
Puskin si problemele existentiei in memoria literaturii. Studii de intertextualitate
Editura Litera, Chisinau, 2000,
384 p., f.p.

Elena Loghinovski se numara printre cunoscatorii si iubitorii literaturii ruse. Despre Puskin sau despre Lermontov scrie cu o veneratie impinsa spre religiozitate. Tonul este pios; limbajul, elevat. Orice fel de contrazicere, orice fel de iconoclasm, orice fel de contestare sau de relativizare a valorii – date ca absolute – a autorilor adusi in discutie sint din start refuzate:
„Discutiile, adeseori aprinse, ce se infiripa in jurul geniilor nationale, a caror opera este, chipurile, depasita astazi, se dovedesc cu atit mai sterile, cu cit scrutam mai adinc in trecutul creatiei si al receptarii ei, in patria autorului si aiurea. Oameni incomozi si talente de o forta remarcabila, marii creatori ai lumii sint intimpinati tocmai de aceea, de la primii lor pasi, nu doar cu intelegere, ci si cu aprehensiune, nu au parte doar de admiratie, ci gusta din plin si veninul denigrarii“ (p. 10).

Este pasajul cu care incepe ultima carte a Elenei Loghinovski. Autoarea incearca sa argumenteze, pe aproape 400 de pagini, afirmatia – nu foarte surprinzatoare, ba chiar banalizata prin aplicarea/aplicabilitatea ei la un numar nedefinit de scriitori – conform careia, dincolo de orice controversa, dincolo de orice tentativa de minimalizare, spiritul lui Puskin e viu inca si infuzeaza intreaga literatura rusa. In fiecare „mare scriitor rus – sustine autoarea – de la Gogol, Tolstoi, Cehov ori Dostoievski pina la Mihail Bulgakov, Vladimir Nabokov sau Andrei Makin, se regaseste cite un Puskin posibil: clasic, romantic, realist, modern, postmodern. Toate drumurile literare duc catre Puskin. Opera lui e spatiul originar al literaturii ruse.
Pentru cartea de fata, Puskin se dovedeste astfel obiect si pretext deopotriva, scop in sine si mijloc de acces la intelegerea unei intregi literaturi. In mod semnificativ, lucrarea Elenei Loghinovski e subintitulata Studii de intertextualitate si se constituie dintr-o suta de analize comparatiste (realizate, din nefericire, la modul impresionist-patetic) avind ca punct de plecare tematica, structura, „Weltanschauung“-ul operei lui Puskin de regasit la nivelul textelor scriitorilor majori ce l-au succedat.

Studiile sint grupate in patru capitole inegale ca intindere si delimitate parca la intimplare, in lipsa oricarui principiu ordonator. Toate gloseaza, invariabil, in jurul ideii ca literatura rusa abordeaza problematica metafizica a confruntarii omului cu tragicul.
Cele patru sectiuni ale cartii au titluri ca: Puskin si „marele timp“ al literaturii, „Eternele probleme“ ale existentei. Omul in istorie si cultura, Conditia umana si atingerea „altor lumi“. Proza rusa, intre psihologism si fantastic. Mit, mister, metafizica, Dimensiunea cosmica a existentei. Marginit la cuvinte cu referenta de tipul: cosmos, metafizica, ontologie, existenta, moarte, eternitate – lexicul ni se infatiseaza rigid, monoton, fastidios. Nici abuzul de calificative superlative (autor „mare“, „genial“, „remarcabil“, „inegalabil“ si toate celelalte din aceeasi recuzita) nu creeaza alta impresie.

Eseurile comparatiste ale Elenei Loghinovski pun in paralel creatia matrice a lui Puskin, pe de o parte, si operele citorva dintre „marii“ influentati, pe de alta parte: se incepe, in spiritul unui foarte puternic ethos national, cu Eminescu, apoi analiza vizeaza autori rusi: Lermontov, Dostoievski, Alexandr Blok, Bulgakov, Marina Tvetaeva.
Din cartea destul de voluminoasa a Elenei Loghinovski se poate retine, totusi, un interesant eseu, de asemenea comparativ, despre mitul faustic, mistica si metafizica la Goethe, Lermontov si Bulgakov. Eseul se intituleaza suficient de incitant Trei finaluri: „Faust“, „Demonul“, „Maestrul si Margareta“.
In Puskin si problemele existentei in memoria literaturii Elena Loghinovski isi dovedeste inca o data familiaritatea cu spatiul nu tocmai usor de investigat al documentului, al datelor, al istoriei literare. Din pacate, cititorului rafinat si istoricului literar competent – calitati certe ale autoarei in discutie – nu li se aliaza si exegetul capabil sa judece opera literara fara prejudecati, lucid si tolerant, dincolo de tabu-uri si de locuri comune.