OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Emil CIORAN
Cartea amagirilor
Editia a 3-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, 192 p., f.p.

Emil CIORAN
Pe culmile disperarii
Editia a 4-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, 132 p., f.p.


Despre cartile care nu mai au nevoie de nici un fel de prezentare se vorbeste de obicei putin. Atentia se concentreaza asupra personalitatii autorului sau asupra unor chestiuni de nuanta, secundare in raport cu opera. Cioran este un caz tipic din acest punct de vedere. Dupa ’90 tema favorita a fost orientarea politica a autorului in perioada interbelica. Textele sale (mai ales Schimbarea la fata a Romaniei) au fost utilizate si nu comentate.

Noul format (de buzunar) propus de Humanitas pentru seria „Cioran“ este o „invitatie la calm“ in lectura. Textele cioraniene trebuie citite si comentate fara pre-judecati. Inainte de toate ele trebuie percepute in dimensiunea lor esential literara; rafinamentul cioranian nu este unul retoric, ci unul pur literar. El nu incearca sa convinga, sa manipuleze prin scris. Nelinistile sale (inclusiv politice, daca le putem numi asa) sint strict personale; tocmai pe caracterul singular al trairilor sale insista autorul, incepind cu scrierile de tinerete si pina la jurnalul publicat anii trecuti.
Cele doua carti de care voi aminti aici (Cartea amagirilor si Pe culmile disperarii) apartin primei perioade de creatie, „perioada romaneasca“. Un Cioran ingenuu, cu o forta a expresivitatii care nu se cristalizase inca la nivelul limbajului, al stilului. Despre ce se vorbeste in acele eseuri de inceput? Chiar despre orice. Aceasta ar fi o caracteristica importanta a textelor in limba romana. Desi angoasa nu-si va pierde din maretie, trecerea la limba franceza va fi insotita si de o concretizare sporita a discursului cioranian – de la nerabdarea tineretii autorul va trece la o disecare din ce in ce mai precisa a propriilor obsesii.

„Sint singurul om care traiesc fara speranta“ – o fraza tipica pentru acel Cioran al anilor ’30. Eseurile sale sint pline de axiome, aforismului i se ia dreptul la generalitate, filozofia este una strict individuala, anarhia singura solutie: „Cum as vrea ca, intr-o zi, toti oamenii cu ocupatii sau cu misiuni, casatoriti sau nu, tineri si batrini, femei si barbati, seriosi si superficiali, tristi sau veseli, sa paraseasca locuinta si birourile lor si, renuntind la orice fel de datorii si obligatii, sa iasa in strada si sa nu mai voiasca sa faca nimic.“ Evident, anarhia propusa de Cioran este mai ales una de tip retoric. El amesteca categorii apartinind unor clasificari diferite (batrini si tineri, superficiali si seriosi), discursul filozofic pierzindu-si complet pretentiile pozitiviste specifice epocii. Dorinta de „sistem“ ii va umari obsesiv pe unii dintre congeneri (Vulcanescu, Noica sau Tutea) – Cioran rupe orice legatura cu o astfel de tendinta inca de la prima sa carte (Pe culmile disperarii, 1934).

Nu trebuie ignorata nici latura mistica a acestor carti de tinerete, latura care se va topi si ea in rafinament in perioada franceza. Cartea amagirilor este o insiruire de meditatii profund mistice – afirmatie care nu mai necesita demonstratie daca ne gindim la numeroasele pasaje despre muzica sau la citarea neobosita a unor autori precum Dostoievski, amintirea unor pictori precum Goya etc. Se poate remarca si o conceptie mai organica, mai unitara, spre deosebire de Pe culmile disperarii unde subiectele sint clar delimitate. Nici tonul nu este dur ca in prima carte, autorul raminind fidel stilistic temelor tratate: suferinta, durerea, iubirea, boala etc.
Cioran si-a cistigat dreptul (ca orice scriitor mare) la lectura inocenta; este un clasic care a scapat de tirania cititorului „specialist“. Am fost mult mai impresionat de faptul ca un fotbalist precum Eric Cantona declara intr-un interviu ca Emil Cioran este favoritul lui, decit zecile de studii incrincenate despre filozofia cioraniana etc. Aceasta editie de buzunar a operei cioraniene este un prim pas inspre o acomodare cu ideea ca nelinistitul Cioran a intrat in circuitul autorilor canonizati.