Nr. 753 din 19.12.2014

Remember
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Eseu
Memorii
Interviu
Arte
Dialog
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2001   |   Martie   |   Numarul 54   |   ESEU. Florin MIHAILESCU, Critice si metacritice

ESEU. Florin MIHAILESCU, Critice si metacritice

Autor: C. ROGOZANU | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Florin MIHAILESCU
Critice si metacritice
Editura Viata Romaneasca, 2000, 280 p., f.p.


Mai ales „metacritice“ vom intilni in noua carte a lui Florin Mihailescu, Critice si metacritice. Cum scriau marii critici romani interbelici? Care au fost principalele dezbateri, polemici ale epocii? Care ar fi problemele in receptarea lor contemporana? Care sint mizele criticii actuale? Iata doar citeva dintre punctele vitale ale acestei culegeri de eseuri.
Maniera de a „eseiza“ a lui Florin Mihailescu poate nedumeri, chiar surprinde, prin chiar lipsa ei de mobilitate, de agilitate. Pentru multi critici contemporani eseul este sinonim cu lejeritatea demonstratiei, cu scriitura imprevizibila, socanta. Criticul bucurestean evita cu bunastiinta aceasta capcana. Credinta sa in acuratetea informatiei este de neclintit. Ar fi simplist sa numim discursul lui Florin Mihailescu „academic“ sau „traditionalist“; cu acesti termeni denuntam, de obicei, inertiile nedorite ale scriiturii fara miza, complet institutionalizate. In cazul de fata, „academicul“ isi pierde nuanta peiorativa, capatind inteles programatic: scrisul pretentios, foarte „politicos“, structura previzibila a eseului, toate incapsuleaza informatie filologica adevarata, pretioasa pentru orice critic. Autorul doreste sa reabiliteze o anumita fateta (grava, cristalina, „geometrica“) a eseului filologic.
Cam care ar fi trasaturile acestui tip de eseu? In primul rind, invocarea clasicilor, o invocare temperata, necontaminata de osanale, o incercare de resuscitare a unor problematici, o demonstrare a perenitatii criticii romanesti dintre razboaie. Vianu, Calinescu, Lovinescu sint tratati cu un respect care poate parea dizgratios in vremurile agitate din ziua de azi, dar, pe de alta parte, sint inviati cu adevarat de observatia filologica pertinenta, profesionista.

In al doilea rind, un loc important il ocupa critica editiilor. Nu poti discuta criticii interbelici fara a lua in considerare acuratetea textelor – mai ales dupa aventurile „filologice“ suferite sub cenzura comunista. Analiza „academica“ isi gaseste astfel o intrebuintare extrem de actuala. In acelasi timp, cititorul isi poate face o idee despre munca pe care o implica aparitia unei editii – autorul aminteste doi dintre cei mai importanti editori din ultimele decenii: Niculae Gheran (opera lui Rebreanu) si George Gana (colaborator la editia Vianu si initiator al editiei Blaga).
Luarile de pozitie pot parea timide, daca ne gindim la agresivitatea unor astfel de atitudini in publicistica actuala. Un exemplu este eseul dedicat celebrei carti a lui Matei Calinescu Cinci fete ale modernitatii. Florin Mihailescu face un repros intemeiat – nu intelege de ce nu apare in bibliografie E.Lovinescu, un critic cu o viziune bine inchegata asupra modernismului.

O atitudine interesanta apare si in legatura cu pericolul hermeneutic care ameninta discursul eseistic: „doua virtuti sau vicii ale oricarei eseistici: echivalenta contradictorie, care se valorifica prin gustul paradoxului gratuit, si inflatia hermeneutica, generatoare de polisemii haotice si fara ierarhie“. Criteriul estetic ramine decisiv in actul critic: doar el poate certifica valoarea unui text – acestea sint certitudini de care autorul nu are de gind sa se „atinga“.
Nu apar articole negative de la un capat la altul in acest volum, desi autorul se opreste si asupra criticii recente (Ion Simut, Marin Mincu s. a.). Reprosul nu apare decit in compania elogiului. Corectura de plan secund, dar ferma, aceasta este metoda lui Florin Mihailescu. Dupa multele mostre de cumpatare critica, de „spirit geometric“, cartea se incheie cu rinduri mai mult decit optimiste (nu lipsite de ironie). Rezumate, ar suna cam asa: dupa o indelunga epoca de subjugare idologica, critica romaneasca de astazi nu mai are, in sfirsit nici o piedica – „Nimic nu i se mai opune astazi.“

Etichete:  Florin MIHAILESCU, Critice metacritice
 
 
 
Cele mai citite articole
Regele şi nepoţii lui Vîşinski
România şi Bulgaria, întîlniri culturale
Am fost la Chişinău
Între Siutghiol şi Sydney
Cercetarea, între concurenţă şi creativitate
Cele mai comentate articole
Regele şi nepoţii lui Vîşinski
BIFURCAŢII. Nevoia de stînga. Care anume?
Cercetarea, între concurenţă şi creativitate
Între Siutghiol şi Sydney
SOFTUL ROMÂN. Şi aşa mai aproape
Cele mai recente comentarii
marturisire
urma scapa turma
mulţumesc pentru omisiune
oportunism&lasitate
@mariuta, mulgatoare de vaci
 
Parteneri observator cultural
Aletheea