OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Michel FOUCAULT
Anormalii
Cursuri tinute la College de France 1974-1975.
Traducere de Dan Radu Stanescu,
postfata de Bogdan Ghiu,
Editura Univers,
Colectia „Studii“,
Bucuresti, f.a., 440 p., f.p.


Anormalii este o carte despre „exclusi“, despre acei nefericiti impinsi la marginea societatii fie prin hazard (o intimplare nedorita – epidemii de ciuma, lepra, alienare etc.), fie in urma unor acte voite (de agresiune), despre acele fiinte ajunse dincolo de capatul puterilor (neajunsuri, saracie, ignoranta, razboaie, calamitati).
Aceasta culegere de cursuri tinute la College de France intre 1974-1975 vine, pe piata romaneasca de carte, in continuarea altor lucrari de referinta in domeniu, precum Istoria nebuniei in epoca clasica de acelasi autor, la Humanitas (1996), Sarbatoarea nebunilor de Rath Vegh-Istvan, publicata de Institutul European (1998) si Fenomenologia nebuniei de Constantin Enachescu, la Paideia (2003).
Volumul Anormalii abunda de date relevante despre spatiul exotic si misterios al celor plasati in afara lumii normale. Foucault se apropie in citeva secvente de „excluderea leprosilor“: aceasta practica, in Evul Mediu, „presupunea o separare riguroasa. Acesti indivizi erau expulzati intr-o lume exterioara, confuza, dincolo de limitele comunitatii. s…t Desi inca vii, patrundeau in moarte; excluderea leprosului era insotita de un fel de ceremonie funebra, in cursul careia indivizii declarati leprosi erau proclamati morti si trimisi spre o lume de exterioara si straina“ (p. 53-54).

In aceeasi situatie de marginalizare sociala se aflau cersetorii, vagabonzii si proscrisii (incestuosii, homosexualii etc).
Spre deosebire de lepra, ciuma „este prezentata ca un moment de mare confuzie si panica, cind indivizii isi abandoneaza identitatea, isi uita statutul si se dedau la marea orgie a oamenilor care stiu ca vor muri“. Ciuma este momentul in care „individualitatile se dezagrega, iar legea este uitata. Momentul declansarii ciumei este momentul in care in oras orice norma este abolita“ (p. 57).
Alaturi de „monstru“ si „incorigibil“ un alt tip al anormalului este „masturbatorul“. Aflam astfel ca „onanistul, copilul masturbator este o figura cu totul noua in secolul XIX“, iar „aria de aparitie este familia“. El este un personaj aproape universal, iar aceasta „practica a masturbarii, recunoscuta ca universala, apare ca fiind necunoscuta sau nerecunoscuta“, caci despre ea nu vorbeste nimeni si nimeni nu o cunoaste. Masturbatia este „secretul universal, secretul stiut de fiecare in parte, dar pe care nimeni nu-l comunica celuilalt“ (p. 69).

Alienarii i se acorda spatii largi in volum, alaturi de alte motivatii ale excluderii, precum vrajitoria, lesbianismul, hermafroditismul, epilepsia etc.
Nu este uitata nici realitatea grotescului, nelipsit in aparatul birocratic – mai bine zis, masina administrativa, cu „efectele sale inconturnabile de putere“, avind drept personaj „functionarul mediocru, nul, imbecil, plin de matreata, ridicol, ponosit, sarac, neputincios“ (p. 24). Acest personaj universal, „Ubu amploaiatul“, este un factor determinant de alienare pentru normalii din fata ghiseelor. Functionarul public ramine o monstruozitate grotesca, ce nu reuseste sa puna in miscare – cum ar trebui, caci de aceea a fost creat – mecanismul social, ci mai degraba procedeaza la defectarea intregului angrenaj. Ceea ce induce o permanenta stare de anormalitate.
Cursurile lui Michel Foucault, tinute la mijlocul anilor ’70, sint din pacate valabile azi in cotidianul romanesc, cel putin in ceea ce priveste pozitia masei fata de „anormali“, fata de situatia lor deloc fericita. Ei sint in continuare plasati, la nivel subconstient, in categoria maleficului si a distructivului.