OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Richard RESCHIKA
Apocaliptica in creatia lui Paul Celan
Traducerea studiului, selectia poemelor si postfata de Andrei Zanca, Editura Paralela 45, Colectia „Meridian German“, Pitesti, 2000, 96 p., 26000 lei


„Poezii de dimensiune apocaliptica strabat de la inceput opera lirica a poetului german-evreu, nascut in Romania, Paul Celan (1920-1970). Sa ne gindim bunaoara doar la cel mai celebru poem al sau, Fuga mortii (Die Todesfuge), din volumul Mac si memorie (Mohn und Gedachtnis) din 1952, ori la psalmul-holocaust Engführung (Calauzire ingusta), publicat in culegerea Sprachgitter (Gratiile graiului) din 1959“ (p. 7).
Este paragraful care deschide, ex abrupto, studiul lui Reschika, criticul trecind imediat la o restringere a domeniului cercetarii, oprindu-se doar asupra poeziilor postume ale ciclului mijlociu din ultimul volum al poetului, intitulat Zeitgehöft (Curtea timpului), acolo unde tema pusa in discutie devine obsesiva.

Partea cea mai ampla, care da si titlul cartii, este, de fapt, o „cercetare de topos“ intreprinsa de critic pentru a argumenta prezenta apocalipsei in creatia celaniana. Punctul de plecare il constituie poemul din 1981 al lui David Rokeah dedicat prietenului „pe care l-a insotit si in mersul prin Orasul Sfint“, plasindu-l, metonimic, pe Paul Celan drept reprezentant al evreimii. Iata doar o strofa: „cuvintele pe care le-a imbinat/ ca intr-un notaricon/ furtunile ce se inaltau/ intre vorbe/ si semnele prevenitoare pe zid/ si amutirea dupa aceea/ si poezia mai apoi“ (p. 8). Traditia hasidica, est-evreiasca, laolalta cu locurile sfinte ale Ierusalimului prezente la Rokeah vor fi preluate de Paul Celan, conferindu-le valoare hermetica prin intermediul unui limbaj de-ne-rostit, distrugind cliseele si imaginea Ierusalimului care nu mai cunoaste salvare. Apar astfel, in poezia lui Celan, o serie de topoi precum mormintul lui Absalom in Valea Kidron, Gethsemane la poalele Muntelui Maslinilor, Poarta de Aur zidita, cea care va prilejui a doua venire a lui Mesia, satul arab Abu Tor, moscheea islamica Omar, dar si localizari mai putin cunoscute cititorului, cum ar fi N’we Awiwim. De aici, eticheta de Poezii-Ierusalim data de David Rokeah poeziilor lui Celan.

Demersul lui Reschika este unul hermeneutic. Intentia lui este aceea de a descifra simbolurile si imaginile-cheie de factura religioasa cu ajutorul carora se construieste creatia celaniana, marturie a suferintei evreilor, circumscrisa cuvintului german „Hachnissini“, cu sensul de „lasa-ma inauntru“ sau „ia-ma-n tine“. Mai mult, criticul aduce in discutie cele patru niveluri ale hermeneuticii sacre – alegoric, istoric, tropologic si anagogic – citind aici cartea lui Friedrich Ohly, Despre sensul spiritual al cuvintului in Evul Mediu. Ele ii servesc atit la interpretarea cuvintului Ierusalim (alegoric – biserica, istoric – oras pe pamint, tropologic – sufletul credinciosului, anagogic – orasul divin ceresc), cit si la definirea unei alte laturi a poeziei lui Paul Celan, anume prezenta figurii feminine, redata prin „Tu“: istoric, ea apare ca o fiinta reala, Ilana Smueli, ce l-a insotit pe poet in calatoria sa in Israel, in anul 1969, alegoric si tropologic – personificare a Ierusalimului, a Sahinei cabalistice care in literatura talmuda traduce prezenta cultica a Domnului, implicind latura anagogica. Este un „Tu“ ambivalent, frecvent utilizat de Paul Celan, fie pentru a desemna Ierusalimul, fie pentru a se adresa feminitatii ca alter-ego transcendent sau ca „mesager al mortii“ (p. 22): „sagitindo, cind mi te zbirnii/ stiu, de unde./ uit de unde“ (Sagitinda); „spune, ca Ierusalimul e s t e/ spune-o, de parca eu as fi al tau alb/ de parca tu ai fi/ a mea“ (Polii).

Reschika respinge titlul de poeta theologus conferit lui Paul Celan. Afirmatie indreptatita, daca ne gindim ca fondul liric, permanent alimentat de lucruri concrete, de latura teologico-mistica, nu se proiecteaza pe un fundal dogmatic. Poetul pleaca de la elemente religioase, de la topoi, si creeaza un univers al autoscopiei imaginare, permanent deschis, intr-o lingua negativa care il relativizeaza: „Creatia lui Celan este mult indepartata intru a se degrada in slujnica teologiei. Celan nu s-a gindit nicicind sa-si aduca poezia intr-o comunitate religioasa, cum a facut-o, printre altii, T.S. Eliot. La acestea se adauga faptul ca Celan cunostea o multime de motive iudaic-cabalistice, preluate de el in mod cert doar la mina a doua, anume prin publicatiile stiintifico-religioase ale lui Gershom Sholem“ (p. 42).

Poeziile lui Paul Celan (selectia din partea a doua a cartii este un foarte bun exemplu) converg spre linia unui sfirsit, a unei „consumatio mundi“ intr-un spatiu populat de locuri ce ramin, parca, suspendate in timp. Ele exceleaza la nivel lingvistic, reflectind foarte bine ca demers cercul filologic al lui Leo Spitzer: trecere continua de la tot la parte si de la parte la tot, semnificatii poetice ale unor cuvinte-cheie in structura de adincime care, datorita unei intelegeri revelatoare, ajung sa explice mesajul intregului poem. Celan da nastere la jocuri poetice de cuvinte, le goleste de sensul originar pentru a crea utopii, recurgind la anti-limbaj.
Studiul lui Reschika dilueaza tema apocalipsei, insistind pe modalitatea de constructie a acesteia. Apocalipsa la Celan nu apare niciodata in imagini terifiante, expresioniste, ci permanent ca o contemplatie alcatuita din cuvinte ale tacerii, recurente („ora“, „timp“, „tacere“, „negru“), frizind straniul. Prezenta anacolutului sparge contextul poetic in secvente paradoxale. Ideea apare si in Postfata lui Andrei Zanca: „Cuvintul isi asuma astfel mutilarea, pe care subiectul, ca martor al vremii, i-a revelat-o. In aceasta mutilare insa, se contine si opusul ei, instituirea paradoxului: „vorbeste/ insa nu osebi da-ul de nu...“ (din prag in prag).

Este o poezie indreptata catre Celalalt, un Celalalt utopic, marcat de dualitatea pronumelui „Tu“. Este o cercetare de topos in lumina u-topiei. O spune chiar Celan in Cuvintarea Meridian: „... poezia ar fi astfel locul unde toti tropii si toate metaforele ar putea fi duse ad absurdum. Cercetare de topos? Desigur! Insa in lumina a ceea ce se cerceteaza: in lumina u-topiei. Si omul? Si creatura? In aceasta lumina.“ Si am putea completa: o cercetare de topos in lumina u-topiei construita prin intermediul unui discurs dis-topic.
Reschika propune citeva repere de lectura intr-un discurs care nu lasa loc impresionismelor, animat de placerea textului, (re)interpretind o creatie poetica ce-si poate avea un corespondent in cuvintele lui Aby Warburg: „Bunul Dumnezeu se acunde in detalii“.