OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tudor CRISTEA
Partea si intregul
Editura Biblioteca, Colectia „Eseu“, Tirgoviste, 1999, 192 p., 25.000 lei


Comentariile critice ale acestui poet (din ale carui titluri putem aminti Astru natal, 1976 si Conturul sperantei, 1989) sint pe alocuri onorabile, dar lipsa unei metode – a unei grile de selectie minimale – face textul greu de acceptat. Distinctiile formale impart volumul in trei mari capitole: Poeti contemporani (de la traditionalism la postmodernism), Proza (de la realismul social la „ingineria textuala“) si Critica (spiritul sintezei). Pina la urma avem de-a face cu niste simple probleme de canon: cutare autor poate fi prezent aici pentru ca vreau eu – cutare autor nu. Si inteleg prin eu selector acea infatuare care tine loc de argumente reale. Daca in partea dedicata poeziei textul este oarecum bine sustinut, in ceea ce priveste proza si critica lucrurile se schimba.

„De la traditionalisti la postmoderni“ (etichetele critice apartin intotdeauna cititorului, obligat sa aleaga intre cele doua denumiri) sint aliniati Ion Gheorghe (sub titlul, de altminteri decisiv, Lirica radacinilor), Ana Blandiana (Intre Orfeu si Euridice), Gheorghe Grigurcu, Mircea Dinescu, Nichita Danilov sau Mircea Cartarescu. Ordinea „asezarii in pagina“ poate fi banuita cronologica; determinantii sint in primul rind calinescieni, atunci cind nu sint naivi: „poetul intentioneaza sa“ (p. 72), „poeta dezbate cu infiorare conditia poetului“ (p. 53) etc.
Capitolul despre proza este o sarbatoare a lipsei de criterii. „Realismul social“ (sintagma cel putin ambigua) vorbeste despre Epopeea tragica la Ion Lancranjan si despre Nevoia de adevar la Petre Salcudeanu; ultimului prozator ii este certificat faptul ca „prinde ultimul tren al autorilor «obsedantisti», insinuind parabola intr-un roman sBiblioteca din Alexandriat in esenta realist“. Mai la vale, Mircea Horia Simionescu este judecat scurt, doar prin jurnalul Trei oglinzi (de altfel, in paginile despre Eugen Simion, Scoala de la Tirgoviste ii prilejuieste lui Tudor Cristea atributivul intre paranteze de sprozat rafinat-plicticoasa), iar Mircea Nedelciu este asemanat cu Rebreanu prin „pulsatia vietii“.

Spiritul de sinteza, inerent, in viziunea lui Tudor Cristea, Criticii (partea a treia a prezentei culegeri de texte), mai propune inca un eseu despre Ion Cristoiu (dupa cel din Proza – de la realismul social la „ingineria textuala“), ratacit intre textele conventionale despre Nicolae Manolescu si Eugen Negrici – ultimul judecat printr-o singura carte (Introducere in poezia contemporana, din 1985), dupa cum Nicolae Manolescu era judecat intr-un alt capitol doar prin Contradictia lui Maiorescu.
Nu acelasi lucru se poate spune despre Eugen Simion: plin de Rigoare si eleganta in aprecierile lui Tudor Cristea, „unul dintre marii nostri critici literari de azi“, Simion se bucura de o tratare care ia in consideratie majoritatea operelor sale. Sa fie aceasta o justificare a Partii si a intregului? Unitati de masura diferite, care sint vehiculate in functie de o dispozitie putin palpabila, dar evidenta: bunul plac al celui care gloseaza.