OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Atunci cind am distribuit colectivului de coordonatori ai focus-group-ului nostru dilemele metodologice preliminare ale intilnirii de azi, care se stringeau manunchi, in cele din urma, in chiar intrebarea care constituie titlul acestei interventii colective introductive – Este nevoie de o istorie politica a literaturii romane? –, prima reactie a fost ca intrebarea este pur retorica: fireste ca avem nevoie de o recontextualizare politica a scrierilor literaturii romane, de regindirea istoriei literaturii noastre in perspectiva politica, interdisciplinara – adica de o scoatere a acestei istorii din contextul metodologic literaro-centric, autosuficient, in care ne-am obisnuit sa o gindim – perspectiva de lucru pe care o privilegiaza si scoala, ca principal „formator“ al culturii noastre literare –, si de reasezarea ei in rama metodologica mai larga a istoriei ideilor si mentalitatilor, determinate in principal, ca evolutie diacronica, de meandrele nu intotdeauna previzibile ale istoriei. Stupoarea mimata, retorica a colectivului nostru viza, pe de alta parte, „surpriza“ ca nu avem, inca, o asemenea istorie contextuala, interdisciplinara a literaturii romane, desi in aceasta privinta lacuna poate fi cit de cit explicata: nu dispunem de o asemenea istorie fiindca timpurile – in principal cele de dupa 1941, anul elaborarii masivei Istorii a lui G. Calinescu – nu au fost favorabile contextualizarii politice, interdisciplinare a literaturii romane.

New Europe College, Bucuresti
Focus-group:
Istoria politica a literaturii romane
Sedinta nr. 1-9 decembrie 2005, ora 16.00
Mircea Anghelescu
Stefan Borbély
Ioana Both
Dan C. Mihailescu

Constatarea ne conduce, insa, spre o alta intrebare, de data aceasta dramatica, intrucit ea tine chiar de esenta si cauzele absentei. Daca este adevarat ca o abordare politica, detasata, interdisciplinara a literaturii se poate infaptui doar in conditii de libertate colectiva si personala obiectiva, neconstringatoare, in conditii de, sa spunem, calma asezare a valorilor in fagasuri nepartinitoare, senine, si daca o asemenea abordare are nevoie, pentru a germina, de timpuri neafectate de presiunea bulversanta a istoriei si de oameni care sa nu simta deasupra capului sabia damoclesiana a coercitiilor de tot felul sau a cenzurii, intrebarea pe care ne-o putem pune este urmatoarea: cind a fost literatura romana cu adevarat libera, tinind cont de faptul ca insasi experienta democratica, obiectiva a istoriei noastre a fost, de-a lungul timpului, destul de scurtuta?

Am glisat adaptativ, cum bine stim, din dictatura in dictatura, lasind democratiei un timp relativ scurt de maturizare. In istoria ideilor romanesti, care a determinat, prin reflex, si incarcatura ideatica a literaturii noastre, democratia a constituit enclava, pauza fericita dintre doua presiuni istorice sau dictatoriale, nu regula stabila de continuitate. Istoria ideilor din Romania s-a configurat, in mare parte, ca o istorie a raspunsurilor la coercitii si presiuni, nu ca o diacronie a emanciparii si libertatii. Istoria literaturii romane este, in multe privinte, istoria unor opere care s-au cladit in conditii de nelibertate: cu atit mai mult ar fi nevoie, acum, cind timpurile au devenit in sfirsit libere, de o recontextualizare a istoriei literaturii noastre, de o regindire a ei intr-un perimetru metodologic interdisciplinar.
Ne propunem, asadar, prin acest proiect, sa readucem in cercetarea noastra literara fundalul politic si de mentalitate al istoriei, sa intelegem modul in care se articuleaza ideile estetice, filozofice, ideologice si politice dintr-o anumita perioada intr-o integralitate eterogena, supla, dialogala – uneori chiar conflictuala –, pentru a se decanta apoi in expresia estetica a unei opere durabile sau a unei capodopere. Sintem, asadar, de parere ca o istorie exclusiv estetica a literaturii noastre este, metodologic vorbind, o fantasma perimata, desi ea este practicata in continuare pe scara larga, ca o cutuma comunitara greu de surmontat. Esteticul se dovedeste a fi, si el, o functie de context, cu determinari precise, personale, politice, ideologice, filozofice si de alta natura, pe care o intelegere integrativa a fenomenului literar se cuvine sa le cuprinda, nu sa le elimine.

- Esteticul, instanta totemica a criticii si istoriei noastre literare
Formulind in acest fel dezideratele metodologice ale initiativei noastre, am ridicat, sintem convinsi, capacul de pe cutia Pandorei, fiindca relativizarea preeminentei esteticului in metodologia noastra literara se soldeaza intotdeauna cu suspiciuni incendiare, scandalizate. Esteticul este instanta totemica a criticii si istoriei noastre literare: marota ei principala, exclusivista, orgolioasa. Literatii nostri au trait dintotdeauna o relatie dificila cu istoria, rezolvarea dilemei fiind transata prin promovarea compensativa a esteticului ca principiu unic, dominator de selectie. Multi dintre criticii nostri de prestigiu s-au folosit de criteriul estetic pentru a scapa de proximitatea – socotita imunda, nedemna – a istoriei, politicii, mentalitatilor. Astfel, in istoria noastra literara, criteriul estetic a functionat, de multe ori, ca spatiu de refugiu, de sublimare a unor tensiuni altfel irezolvabile. De aceea, socotim ca este de datoria noastra sa precizam, pentru a preintimpina viitoare acuze nefondate, aflate in dezacord cu intentiile noastre metodologice integrative, ca nu ne propunem citusi de putin sa ignoram excelenta estetica a operelor pe care le vom studia. Nu vom renunta la ierarhizari sau la valorizari, abandonind axiologia in favoarea unei sintaxe interpretative aglutinante, nivelatoare. Ceea ce ne va interesa, insa, va fi contextul socio-cultural si politic al capodoperei: intregul strat de pamint din care se inalta spre cer planta superba, nu numai floarea, nu numai petalele sau parfumul.

Dorim sa intelegem, in masura in care se va putea, viata adevarata pe care au trait-o scriitorii romani si au transpus-o in operele lor, nu numai aerul rarefiat al „turnului de fildes“. Am avut scriitori care au ramas liberali in momente politice si culturale dictatoriale, de constringeri atroce. Am avut si scriitori care au devenit autohtonisti in momente de istorie liberala; scriitori care au dat raspunsuri literare si personale gresite unor provocari istorice sau, dimpotriva, scriitori care s-au implicat in politica zilei, sesizind la timp chemarea conjuncturilor favorabile. Dorim prin acest proiect sa restituim adevarul integral al istoriei noastre literare, sa sugeram o metodologie care e deja moneda curenta in cercetarile literare din Occident, fata de care, insa, multe nume notorii ale literaturii noastre de azi manifesta, inca, o reticenta prudenta. Nu cu mult timp in urma, prestigioasa catedra de literatura romana a uneia dintre universitatile noastre foarte mari a decis, prin vot colectiv, suprimarea istoriei literaturii romane din nomenclatorul academic, pe motiv ca o asemenea abordare e perimata metodologic in raport cu receptarea strict estetica a operelor literare. Votul a avut parte si de opozitii, inversunate chiar, dar democratia a dat cistig de cauza adversarilor istoriei literare, decizia fiind – e poate inutil sa o spunem – in dezacord flagrant cu metodologia integrativa, axata pe studii culturale, care se practica azi in marile universitati occidentale.

Ne propunem, asadar, o noua sincronizare cu Occidentul, erudita, nefoiletonistica, neimpresionista, o repozitionare metodologica si de mentalitate a literatilor romani si a cititorilor care ii admira. Nu atit afilierea politica directa, efectiva a scriitorilor romani ne preocupa in acest proiect – desi, ca punct obligatoriu de pornire, ea nu poate fi, desigur, ignorata –, cit modul in care ideile politice, ideologice, filozofice si religioase ale unor perioade le-au influentat opera. Nu vom insista, maniacal, obsesiv, pe maniheismele literaturii din epoca totalitarismului comunist sau pe dihotomiile „generatiei ’27“ si ale angajarii legionare, fiindca lucrurile sint, in aceasta privinta, in general lamurite, desi ar mai fi loc pentru unele precizari suplimentare. Am dori, dimpotriva, sa lucram pe „secvente lungi“, pe „serii literare“, si nu pe cazuri particulare, pentru a intelege diacronia profunda a unor idei si optiuni, motivele adinci, neconjuncturale ale unor adaptari, prudente, inovatii sau metamorfoze.

- Literatura romana, o literatura a ecoului public, a oglinzii
Vom avea in vedere, desigur, istoria presei si istoria vietii publice din Romania, fiindca impactul social si ideatic al scriitorilor nostri nu poate fi inteles in absenta acestora. Ca definitie aproape generala, care vine spre noi pe linia decantarii unui complex identitar de sorginte preponderent romantica, scriitorul roman si-a dorit dintotdeauna sa fie implicat social sau a trait implicarea comunitara ca pe o fantasma neconsumata, convertita apoi in frustrare sau suferinta. Literatura romana a fost o literatura a ecoului public, a oglinzii (eventual narcisiace), nu a refuzului acestora. Putini dintre scriitorii nostri au avut puterea de a trai anarhic, departe de recunoasterea sociala venita din partea publicului sau a puternicilor zilei.

Putini scriitori romani au trait, premeditat, la marginea necontingenta a societatii, intr-o singuratate abstracta, orgolioasa, necomunicativa. Am avut putine perioade in istoria moderna a Romaniei care sa fi favorizat puseurile escapiste, dantelariile estetizante, refugiul domestic, dezimplicarea comunitara. Cu atit mai ciudat pare atunci faptul ca majoritatea istoriilor literare pe care le avem perpetueaza imaginea scriitorului spectral, necontingent, dezimplicat. Stereotipia prezentarii scriitorului roman ca fiinta eterica, nepragmatica, idealista este foarte puternic inradacinata in mentalul nostru colectiv, ea fiind, pe de alta parte, si reprezentarea stereotipa cea mai redutabila – falsa, totodata – pe care o perpetueaza scoala. Prin proiectul nostru am dori sa il reintroducem pe scriitor in timpurile concrete pe care le-a trait, in ideologie: sa facem din el o fiinta de carne si singe, o fiinta reala, complexa, dilematica. Sa-l scoatem din rama icoanei si sa-l redam vietii, ideilor care se intersectau de-a lungul ei.

Proiectul nostru isi mai propune alte doua mize metodologice bine definite. Dorim, pe de o parte, sa intelegem evolutia formelor noastre literare intr-un context integrativ regional si european: sa vedem ce anume ne apropie si ce anume ne separa de vecinii din jur, de culturile minoritare din Romania, cit de pregnanta a fost optiunea pro-europeana, de tip lovinescian, sincronist, a literaturii noastre si care au fost, dimpotriva, avatarurile literare ale autohtonismului, ale autosuficientei nationale. Unii dintre scriitorii nostri au cladit febril un trecut fantasmatic atunci cind ar fi trebuit sa participe la edificarea pragmatica a prezentului; altii s-au refugiat in natura – sau, din nou: intr-un trecut vegetal, mirific – in chiar momente istorice decisive, in care imperativul zilei ar fi presupus, dimpotriva, o luciditate solidara mai pragmatica. Am dori sa intelegem, in prelungirea acestui context, cit bine si cit rau au facut naturismul si ruralismul, ca ideologii identitare dominante, culturii romane si cit de nuantata poate fi, de-a lungul timpului, experienta citadina. Cum se imparte, cu alte cuvinte, cultura romana intre nostalgie si pragmatism: ce avem pe o balanta si ce anume pe cealalta. Sau cine o inclina? Cine este pus sa o incline si de ce?

- Drama scriitorului roman este, in general, intraliterara
A doua miza e umana. Experienta, cu precadere cea recenta (dar nici cea veche nu e straina de aceasta reticenta), arata ca literatura romana se construieste pe sine printr-o logica a reproducerii profesionale minimale, ceea ce inseamna ca literatul roman nu prea tine cont de ceea ce spun neliteratii. Drama scriitorului roman este, in general, intraliterara, motiv pentru care el si tinde sa investeasca viata literara cu functia securizanta a transcendentei, vocea alternativa a celor „din afara breslei“, indiferent de calitatea lor, interesindu-l prea putin. Dezavuind aceasta cutuma autosuficienta – care este, pe de alta parte, si principalul generator de „mituri“ identitare din literatura romana –, dorim sa atragem in derularea proiectului nostru politologi, sociologi, istorici, filozofi, specialisti in istoria ideilor si a mentalitatilor, in imaginar, din credinta ca, ascultindu-i sau chiar punindu-i la lucru, vom ajunge la prospetimea viziunii metodologice alternative de care avem atita nevoie in momentul de fata.

Cum vom lucra? Pentru inceput, sub forma unui focus-group cu invitati, gazduit de Colegiul Noua Europa, caruia ii sintem recunoscatori ca a acceptat sa tuteleze institutional si moral proiectul nostru. Ne vom intilni din doua in doua luni, discutind teme precise, pe baza unor texte-pilot, dezbaterile urmind sa fie, ca si aceasta de acum, publice. Revista Observator cultural, prin amabilitatea doamnei Carmen Musat, a acceptat sa devina camera noastra de rezonanta: vom publica, asadar, fiecare text-pilot in Observator cultural, insotit de o schita sinoptica a dezbaterilor care l-au insotit.
In paralel, am dori sa organizam volumul colectiv – masiv, erudit, stiintific, nefoiletonistic – pe care ni-l imaginam ca fiind obiectivul principal al proiectului nostru. Estimam ca l-am putea termina si edita in trei ani de acum incolo, ceea ce ar insemna – tinind cont ca ne aflam in decembrie – sfirsitul anului 2008 sau inceputul lui 2009. Pentru redactarea lui, la care speram sa ii putem atrage pe cei mai reputati specialisti pe care ii are in momentul de fata cultura romana, consacrati si tineri deopotriva, nadajduim sa obtinem subventii si granturi.
Proiectul s-a nascut dintr-un gind altruist, dezinteresat, dar foarte responsabil, care s-a imbinat apoi, in mod fericit, cu generozitatea institutiei care ne gazduieste. Ajutati-ne sa transformam aceasta himera in realitate!

Mircea Anghelescu
Ioana Both
Stefan Borbély
Dan C. Mihailescu